Cu ochii-n 3,14

DIN VORBELE CE DEPĂŞESC SUPRAPUNEREA: „ÎN ACEASTĂ DERUTĂ, DOM’ ŞEF NU MAI E URAGAN, CI DOAR UN BĂRBAT AMPLU“

● Din vorbele TV ale luptei cu apele: „S-a făcut alarmare, s-a făcut anunţare, acum se face patrulare. Şi, dacă va fi cazul, evacuarea se face de la sine“. (D. S.)

● Poate mă lămuriţi şi pe mine care-i treaba cu „cizmele de vară“. Nu ştiu cît sînt de trendy, dar mie mi se pare cel puţin caraghios cînd văd, în toiul verii, la temperaturi ce depăşesc 40 de grade, fete în pantalonaşi scurţi şi maieuţe subţirele şi decoltate şi… botine. Faptul că sînt cu găurele şi că se cheamă „de vară“ nu m-a convins deloc. Pesemne că nu înţeleg eu módele. (P. M.)  

● „Iliescu a murit“ a fost unul dintre titlurile (false) de ziar postate, spre delirul general, pe ecranele imense de pe scena celor de la Massive Attack (concertul cu cele mai bune visuals de la Kraftwerk încoace). Apropo, suprapunerea concertelor de duminica trecută a divizat Bucureştiul în trei: la Rammstein au mers rockerii, la Massive Attack urbanii, iar la spectacolul în cinstea lui Dan Diaconescu (de la sediul OTV de pe Preciziei) maneliştii. (M. C.)  

● Pentru cititorii care s-au indignat cînd l-am criticat eu pe liderul revoluţiei bunului-simţ: Senatul a desfiinţat din nou ANI, sub îndrumarea lui György Frunda. Nu vă mai dau detalii, citiţi presa. Doar o replică lui Crin Antonescu, omul însărcinat cu bunul-simţ: „Opţiunea noastră, a liberalilor, e să ne ghidăm în această derută de respectarea principiilor formulate în mod excepţional de dl Frunda“. Excepţional! (C. G.)  

●Nu ştiu dacă aţi remarcat, în ultima vreme nimeni nu i se mai adresează sectoristului din colţ cu „dom’ şef“, ci direct cu „dom’ preşedinte“. Dan Diaconescu e preşedintele României, după doar trei zile de puşcărie, lui Mihai Tatulici sinistraţii din Dorohoi îi zic „domnu’ preşedinte“, că poate mai pică ceva. Aşadar, trimit acest „3,14“ domnului preşedinte de la celălalt capăt al e-mail-ului, în atenţia Uniunii Cititorilor-Preşedinţi ai Dilemei vechi. Vă imaginaţi cine semnează? (S. S.)  

● L-au retrogradat pe Alex. Alex din Golful Mexic nu mai e uragan, ci doar o furtună tropicală. Trăiască toţi cei care – în cele mai cumplite condiţii – mai pot gîndi în nuanţe. (R. C.)  

● Un bărbat obişnuit, vîrsta 38-40, şaten, îmbrăcat în bermude şi tricou, purta o discuţie la telefon. Cînd am ajuns în dreptul lui, cu o voce plăcută şi calmă, îşi întreba interlocutorul: „Puşca a rămas la dumneavoastră?“. (A. M. S.)  

● Intelectualist, elitist, livresc, dispreţuiţi-mă cît vreţi, dar pe măsură ce Mondialul se apropie de obştescul său final, mă gîndesc tot maiapăsat la necesitatea unui studiu amplu, de sorginte lovinesciană, privitor la revizuirea valorilor în fotbal. (R. C.)    

DiN VORBELE CARE NU IES PRIN NIMIC ÎN EVIDENŢĂ: „PE-AICI, NENOROCIREA TREBUIE SĂ-ŞI PĂSTREZE PENTRU SINE BUCURIILE ŞI UNELE INSCRIPŢII“  

● După ce am văzut fotografii şi am citit cîteva poveşti despre protagoniştii scandalului „spioni ruşi în SUA“, îmi dau seama ce naive sînt filmele de spionaj. Adevăraţii agenţi secreţi par să fie oameni obişnuiţi, care nu ies prin nimic în evidenţă şi se confundă cu mediul, nu super-eroi. De-acum încolo, pentru realism, peliculele din seria 007 ar trebui să înceapă cu femeia de serviciu care declară, complice: „My name is Bond. Jenny Bond“. (M. Ş.)  

● După multe alte locuri din lume (printre care masive porţiuni din Africa, sau Brazilia), chinezii se arată foarte dornici să investească şi în insulele greceşti, cele scoase la vînzare de către guvernul de la Atena. Expansiunea (într-ale infrastructurii şi agriculturii, domenii în care se doreau investiţii puternice, de miliarde de euro) le este oprită în România, din cauza birocraţiei. Ceva ce pare deja consacrat de istoria lui „Pe-aici nu se trece“. (S. G.)  

● Au venit apele, au murit oameni, televiziunile l-au declarat dispărut pe Băsescu. Campania de strîngere de bani şi ajutoare pentru sinistraţi a Antenelor e binevenită. În toată nenorocirea, doar sloganul „Apa trece, România rămîne“ mai descreţeşte frunţile. (A. M. S.)  

● După ce a anunţat măsurile anticriză, dl Sebastian Vlădescu, actualul ministru de Finanţe, a declarat că, în calitate de cetăţean, nu se bucură, dar în calitate de ministru se bucură. Am două comentarii: 1) un ministru trebuie să-şi păstreze pentru sine bucuriile şi tristeţile private, nu să le anunţe de la tribuna Guvernului; 2) n-am înţeles cum creşterea TVA îi poate provoca „bucurie“ cuiva – fie şi unui ministru. Sau se pune TVA şi pe bucurie? (M. V.)  

● Zilele acestea se scumpesc produsele alimentare, gazele naturale, ţigările şi se de-compensează unele medicamente. O veste bună, totuşi: scad tarifele la roaming pe teritoriul UE. E bine. Înseamnă că de acum încolo o să auzim discuţii în următorul stil: „Dragă, iar am rămas fără nici un ban, aşa că o să dau nişte telefoane în Italia“. (M. Ş.)  

● Tot din seria „Inscripţii pe tricouri“: „Citeşte cărţi, nu tricouri“. (P. M.)  

DIN VORBELE NEACOPERITE DE ZGOMOT: „IATĂ CĂ O DISPERARE PLINĂ DE UMOR FACE DREPTATE ÎN LANUL DE GRÎU“  

● Din perlele (neacoperite de vuvuzele) ale comentatorilor de fotbal ai acestui Mondial: „Kaka este ca un filtru de cafea bună“, „Spectatorii au venit să vadă Aida, însă li s-aoferit teatru de revistă“, „Cu acest şut nu i-ar fi dat gol nici lui Stevie Wonder“. (M. C.)  

● O englezoaică este judecată pentru partidele zgomotoase de sex. Vecinii s-au plîns de mai multe ori, poliţia a amendat-o, apoi i-a fost interzis, printr-un ordin oficial, să mai facă zgomot în timpul sexului. În instanţă va trebui să demonstreze că n-a făcut zgomot chiar aşa de mare. Nu se ştie însă răspunsul la întrebarea: cîţi decibeli se înregistrează în mod normal într-o asemenea situaţie? (M. M.)  

● Horia Tecău a ajuns în finala de dublu de la Wimbledon alături de suedezul Robert Lindstedt, ceea ce i-a supus la grele încercări pe comentatori. În primul rînd, nu puteau să spună „cuplul nostru“ pentru că unul din cuplu nu era „de-al nostru“. Apoi, dacă punctele cîştigate direct de jucătorul român le provocau un ton ridicat, plin de entuziasm, atunci cînd mingea era pierdută din cauza suedezului, comentariul devenea susurat printre dinţi, în genul: „Iată că suedezul face mai multe greşeli la rînd şi, din păcate, îl trage în jos şi pe Horia“. Aş propune ca, la sfîrşitul turneului, Horia Tecău să joace şi o partidă de simplu împotriva coechipierului său suedez şi să-l bată măr, aşa, spre satisfacţia comentatorilor. (A. M.)  

● De la 15 iunie, noul primar al Reykjavik-ului e un actor de stand-up comedy. După ce a promis în timpul campaniei prosoape curate la discreţie în piscinele publice şi un urs polar la grădina zoologică, Jon Gnarr Kristinsson a anunţat că partidul său (Cel Mai Bun Partid) nu se va alia cu formaţiuni politice ai căror membri nu au văzut toate cele cinci sezoane ale serialului american The Wire. Jon Baldvin Hannibalsson, fost ministru de Finanţe, avertizează că succesul lui Kristinsson e doar un semn al disperării islandezilor. Aşa o disperare plină de umor ne-ar trebui şi nouă. (L.V.)  

● Mesaj online de susţinere pentru Dan Diaconescu: „ddd faceti dreptate scapati tara de perversi si lighioane“. Luîndu-i de pe stradă şi invitîndu-i pe toţi în studio, fireşte. (M. C.)  

● De curînd, în Sibiu, am găsit cea mai originală (pînă acum) hartă a României: „Harta rutieră şi turistică. Plus cazuri OZN“. Din cuprins: „Cercuri în lanul de grîu şi OZN-uri la Arad (p. 3)“. (I. P.)

Mai multe