Cu ochii-n 3,14
POTRIVIT INFORMAŢIILOR CELOR ÎNCREDINŢAŢI CĂ CINE RÎDE LA URMĂ RÎDE EXCEPŢIONAL, PERIOADA ÎN CARE ISPRAVA STUPIDĂ ÎŞI CAUTĂ UN LOC AR PUTEA ATINGE COTE MAXIME
● Tare ştirea asta de pe HotNews.ro: „Doi mexicani, consideraţi ultimii vorbitori ai limbii ayapaneco, refuză să vorbească unul cu celălalt, punînd în pericol existenţa acestui idiom“ –relatează The Guardian. „Manuel Segovia (75 de ani) şi Isidro Velazquez (69 de ani) locuiesc în satul Ayapa, în statul sudic Tabasco, la doar 500 de metri distanţă unul de altul. Potrivit informaţiilor, cei doi nu s-au plăcut niciodată şi nu vor să-şi vorbească“. Asta e ca în bancul ăla în care balenoiul îi spune balenei: „Auzi, o planetă întreagă spune că sîntem pe cale de dispariţie şi tu îmi bagi pretextul ăsta că ai migrenă?“. (C. G.)
● Tot mai numeroase sînt zilele cînd – cuprinzînd cioclopedic viaţa lumii întregi – îmi vine să le strig celor încredinţaţi că cine rîde la urmă rîde mai bine: „Doamnelor şi domnilor, staţi blînd, cine va rîde la urmă e un prost“. După care îmi iau seama (nu viaţa!) şi tac. (R. C.)
● O reclamă de Paşti la carcasă de miel: „Un preţ excepţional, ciuleşte bine urechile!“. Cu alte cuvinte, unde nu-s urechi, vai de carcasă? (S. G.)
● O meserie în vitrina Bucureştiului: controlor de bilete I.T.B. e titlul unui film de un irezistibil haz involuntar, care poate fi văzut pe YouTube (este un film didactic, realizat de Secţia de Proiectare Cercetare a Întreprinderii de Transport Bucureşti pentru uzul controlorilor de bilete ai anilor ’70). Iată un extras: „Momentul începerii controlului este unul dintre cele mai importante momente ale acţiunii de control. De aprecierea lui greşită se leagă numeroase incidente şi, de aici, numeroase contestaţii şi sesizări la adresa controlorilor. Analiza acestor contestaţii denotă că de multe ori controlorul apreciază eronat termenul «de îndată» prevăzut în Decizia 688/1974. Aşadar, controlorul trebuie să aprecieze momentul în care este depăşită limita lui «de îndată» în funcţie de situaţia concretă în care se găseşte persoana respectivă. Pentru o persoană în vîrstă, «de îndată» înseamnă toată perioada în care aceasta îşi caută un loc pe care să-şi aşeze bătrîneţile“. (D. S.)
● Mai am un comentariu legat de isprava filozofului Umberto Galimberti, care l-a plagiat pe Noica. Dacă aş fi editorul cărţii Şase maladii ale spiritului contemporan, aş marketa-o cu următorul text: „Această lucrare a fost plagiată cu succes în Italia“. (M. C.)
● Am şi eu unul. M-a sunat cineva de la Jurnalul naţional şi mi-a cerut să-i răspund la o anchetă. Întrebarea era complet stupidă, aşa că n-am răspuns. Iat-o: „Ce autor român credeţi că mai are şansa să fie plagiat în lume?“. Carevasăzică, plagiatul a devenit o nouă şansă de afirmare a culturii române în lume? (M. V.)
● Am primit un pliant prin care sînt invitat să apăr Bucureştiul de Elena Udrea. Îmi imaginam şi eu că doamna aceea blondă ar putea reprezenta un oareşcare pericol pentru bucureşteni. Chiar şi pe pliant apare o poză de-a ei cu un mare decolteu. Pe ultima pagină a pliantului sînt însă şi pozele celor împreună cu care sînt invitat să apăr Bucureştiul. Printre ei e şi Piedone, primarul sectorului 4. Adică să mă asociez cu Piedone contra Elenei Udrea. Păi, şi dacă mi s-ar cere invers, adică să mă asociez cu Elena Udrea contra lui Piedone, mi s-ar părea cam tot aia. (A. M.)
● Intrînd deunăzi la bancă, am prins sfîrşitul unei conversaţii ce părea înfocată (deşi civilizată) dintre un domn şi o doamnă, amîndoi români. El: „Doamnă, toţi din ţara asta trăiesc din banii noştri, ai europenilor.“ Ea: „Domnule, dvs. nu trăiţi tot în România?“ El: „Nu, doamnă, eu stau în Germania, sînt cetăţean european!“ Ea: „Păi, şi eu nu sînt tot cetăţean european?“ El: „Nu! Dvs. sînteţi români. Şi trăiţi din banii mei!“ Ea: „Nu, domnule, eu trăiesc din munca mea.“ El (ieşind): „Nu-i adevărat! O zi bună!“ Ea: „La fel.“ Apoi, ca pentru sine – „Şi mai multă minte…“ Discriminarea atinge cote maxime în Săptămîna Mare. (P. M.)
O COMBINAŢIE ÎNTRE COREGRAFIE ŞI ADMIRAŢIA PENTRU O PIATRĂ NU E O INJURIE
● Jadranka Kosor, prim-ministrul Croaţiei – o combinaţie între Elena Udrea şi Marian Vanghelie – s-a dus la graniţă pentru a-i întîmpina personal pe turişti. Primul a fost un maghiar căruia Jadranka Kosor i-a spus, în engleza ei: „Oh, you’re from Hungary!? I was there the day after yesterday!“. (M. C.)
● Unul dintre puţinele lucruri demne de menţionat de la adormitoarea Gală UNITER a fost discursul lui Andras Lorant care, primind premiul special pentru coregrafie, le-a mulţumit „soţiilor mele care n-au fost să fie“. Cînd o să primesc un premiu, o să fac şi eu la fel. Cu soţii, se-nţelege. (L. V.)
● Dl Radu Cosaşu se amuza cît se poate de serios pe seama faptului că un cîntăreţ de muzică populară tocmai a fost ales preşedintele Republicii Haiti. Eu vreau să-mi exprim admiraţia pentru brazilieni, care l-au trimis consul în SUA pe cel mai mare poet al lor – Vinicius de Moraes –, apoi şi-au numit aeroportul internaţional din Rio după numele unui cîntăreţ de bossa nova – Antonio Carlos Jobim. Ce popoare! (M. C.)
● Pe un şantier, un copilaş jegos şi pletos se tîrîie, scîncind, în urma mamei şi-a unei mătuşi. Din cînd în cînd, loveşte cu piciorul în cîte-o piatră, scuipă scîrbit şi înjură printre dinţi. „Nu vreau să mă tund“. Maică-sa trage de el şi-l grăbeşte: „Hai, bre, mai repede, că demolează ăştia frizeria pîn’ te mişti tu“. Din păcate pentru oraşul Bucureşti, dar din fericire pentru băiat, casa în care se găsea frizeria fusese demolată cu două zile înainte ca eu să asist la acest dialog. (M. M.)
● În gara Strehaia (jud. Mehedinţi) m-am lămurit, pe viu, că vocabula „muiere“ utilizată pentru desemnarea zisului sex frumos, în loc de clasica „femeie“, nu e o injurie, ci un regionalism: pe toaleta, mizerabilă, de acolo, lîngă obişnuitul „Bărbaţi“ stă scris „Muieri“. (I. P.)
DA, A DISPĂRUT GHINIONUL (ACELAŞI LUCRU, DORIT CU ARDOARE, SCURTEAZĂ VIAŢA)
● Internautul Bvla 2000 îmi mulţumeşte pentru semnalarea în Dilema veche a interviului acordat de Xavi în The Guardian şi mă întreabă: „Nu e aşa că propoziţia care v-a plăcut cel mai mult a fost aceea – «Rezultatul este o impostură în fotbal»?“. Da. Cu multă prudenţă în generalizare. (R. C.)
● În timp ce dădea mîna cu spectatorii veniţi la concertul pe care-l susţinea în Mexic, Shakirei i-a dispărut inelul. Comentariul unui ascultător al Radio Guerrilla: „Dacă vine în România, îi dispar şi chiloţii“. Nu că „dacă“, Shakira chiar vine în România. Pe 7 mai. (L. V.)
● Pentru Shakira: dacă va avea într-adevăr ghinionul ca pe 7 mai să-i dispară chiloţii, i-am găsit deja o ofertă într-un pliant Kaufland: „Set 4 chiloţi pentru femei, 100% bumbac, mărimi diverse, recomandaţi pentru uscător“. (A. P.)
● Seara tîrziu, intru să fac ultimele cumpărături la un supermarket non-stop din Piaţa Amzei. Veneam de la Studio, unde rulase filmul Sofiei Coppola. Mă întîlnisem în magazin cu nişte prieteni care, de asemenea, îl văzuseră. Comentam, discutam. În timpul ăsta, produsele noastre aşteptau să fie scanate. Doamna de la casă ne-a întrebat dacă vorbim despre filmul Undeva. Somewhere, ăsta era. Am căscat nişte ochi mari, nu ne aşteptam să fim deconspiraţi atît de uşor. Ne-a zis apoi, amuzată, că înaintea noastră avusese parte de nişte clienţi care discutau despre acelaşi lucru. Şi nici lor nu le plăcuse foarte tare. (A. M. S.)
● A fost arestat unul Florin Ghinea, cică mare interlop, mai cunoscut sub porecla Ghenosu. Chestia asta mi-a trezit nişte amintiri teribile. Cînd eram mic, la noi la bloc în Sălăjean, găsirea unei porecle era mare chestie. Se pleca de obicei de la nume şi se încerca cîte una, iar dacă respectivul se enerva, aia rămînea, că însemna că e bună. De la Ghinea nu prea au avut ce alege băieţii, dar au încercat diverse. Ghenea a fost prima. Dar m-am prins de şmecherie şi am făcut pe indiferentul. Ba chiar am contraatacat: „Hai, bă, că faţă de Labă, cum ţi se zice ţie, asta sună chiar bine“. Apoi au încercat cu Ghenă. La fel, am stat calm, nu s-a prins. Nu mai sînt sigur, dar cred că au încercat şi cu Ghenosu, că prea e la îndemînă. Oricum, înţeleg că Florin Ghinea s-a enervat la asta şi aşa i-a rămas numele. Apropo, au fost momente în viaţă cînd mi-am dorit cu ardoare să fiu prieten sau rudă cu un mafiot bătăuş, dacă ne ştie careva rude, vă rog anunţaţi-mă la redacţie. Mulţumesc. (C. G.)
● În fine, s-a demonstrat ştiinţific (oare cum?) că plictiseala, „metanul sastiselii“, cum zice cineva, scurtează viaţa: în primul rînd, prin boli de inimă şi combinaţii fatale ale depresiei de fond, apoi prin adjuvante vulgare ca alcoolul şi privitul tîmp la televizor. Cu toate că, dacă daţi o căutare pe Google cu subiectul „plict“, o să găsiţi nenumărate remedii, sfaturi, indicaţii. Ce plictiseală! (S. S.)
Foto: M. Vasilescu