Cu ochii-n 3,14
CE NU ÎNŢELEG EU ESTE DE CE,
ACUM CÎTEVA MILIOANE DE ANI,
CUTEZĂTORUL POPOR ROMÂN
NU A COMIS UN MĂCEL FILOZOFIC,
CI A DAT DRUMUL
CUVÎNTULUI „MOTHER-FUCKER“
● Ce nu înţeleg eu este de ce poporul nostru 95% creştin şi credincios mănîncă, de ziua naţională – în plin post al Crăciunului! – cîrnaţi şi friptură pe la parangheliile publice. Adică se încalcă rînduiala postului din iubire de ţară, cum ar veni. Pe cale de consecinţă, iubirea de ţară nu e creştină? (M. V.)
● Dacă acum cîteva milioane de ani o zi pe Pămînt avea 20 de ore, se estimează că peste încă cinci milioane de ani o zi va avea 27 de ore. Cei care se plîng de lipsa timpului să mai aibă, aşadar, puţintică răbdare. (M. C.)
● La 128 de ani de la moartea lui Marx, o fantomă bîntuie Complexul „Europa“ şi împrejurimile: fantoma consumismului. În Piaţa Sudului, cineva îmi întinde o foaie care se cheamă Ziarul luptei anti-cheltuială, unde (sub sloganul „Din 1 decembrie înfăptuim revoluţia comerţului!“) poate fi citit Manifestul Magazinului Universal Dragonul Roşu: „Cetăţeni, Marea Adunare Universală a decretat un glorios program, de 7 zile din 7, de la 9:00 la 21:00, în care este aşteptat cutezătorul popor romån să-şi facă aprovizionarea en-detail. Vă aşteptăm cu preţuri proletare! Trăiască familia şi casa!“. (D. S.)
● Deci norvegianul ăla care a ucis cu precizie 69 de tineri, cu toţii social-democraţi, nu a comis un măcel politic, ci o nebunie de-a binelea, fără de partid. OK! M-am liniştit. Şi mă gîndesc să-mi iau oră la un psihiatru. (R. C.)
● De Sfîntul Andrei mergeam pe Magheru, într-o agitaţie şi o aglomeraţie fără sens şi, aparent, fără margini. Maşinile, infinite, claxonau isteric, iar pietonii se grăbeau aproape împingîndu-se şi vorbind la telefon. Am sunat şi eu un prieten, unul filozofic, care mi-a vorbit despre cum, de fapt, oamenii ce par nemulţumiţi sînt mai mulţumiţi decît cei ce pretind, mereu, că sînt mulţumiţi. Se înnoptase şi nu mai înţelegeam nimic. Atunci, brusc, am avut o revelaţie: toate se întîmplă pentru că Bucureştiul a ajuns şi el o adevărată metropolă, cumva ca New York-ul. Şi m-am pierdut prin el mai împăcată. (I. P.)
● În Piaţa Romană s-a deschis „Toma. Covrigărie. Mac şi sare, susan, crenvurşti în aluat“. Cu sloganul „Românesc, da’ bun!“. De 1 Decembrie, la televizor s-a dat drumul la limbajul de lemn, de ziua naţională. Din combinaţia asta iese mai „patriot“ negustorul. (A. M. S.)
● O declaraţie simpatică: „Citesc o istorie a cuvîntului «mother-fucker». De fapt, sînt prezent acolo ca unul dintre cei mai importanţi contributori la răspîndirea lui“. Cine altul decît Samuel L. Jackson!? (M. C.)
CE NU ÎNŢELEG EU ESTE DE CE
COZONACUL ROMÅNESC S-A ÎNFIPT
ÎN COAPSA UNEI INSTALAŢII EOLIENE
CARE A NĂSCUT UN PĂHĂREL
ÎN ANII ‘50
● De 1 Decembrie, pe un panou stătea scris: „Pentru că aici cozonacul miroase mai bine ca în alte părţi. La mulţi ani, România“. Promit că de acum, de cîte ori mă va apuca depresia, voi adulmeca cu nesaţ cozonacul românesc. (S. G.)
● „La primele ore ale dimineţii, în Parisul anului 1928: Bechet a tras cu pistolul în direcţia lui McKendrick, glonţul i-a zgîriat acuzatorului său borsalina, apoi şi-a continuat drumul şi s-a înfipt în coapsa unei franţuzoaice care mergea la muncă.“ (Michael Ondaatje, Masa pisicii) Şi asta pentru că, în timpul unui concert, numitul McKendrick l-a acuzat pe Sydney Bechet că a cîntat o notă, una singură, fals. Cam cîte coapse de trecătoare ar fi rănite azi accidental dacă s-ar face cîte-un duel pentru fiecare notă cîntată fals? Mă tem că pînă şi eu aş şchiopăta. (L. V.)
● Don Quijote, călare pe Rosinanta, cu Sancho lîngă el, contemplă un cîmp pe care s-au ridicat instalaţii eoliene, cu aripile lor lucind rezonabil în soare: „O, ce căcat!“ – exclamă cavalerul. E, pentru mine, caricatura anului 2011, apărută într-o revistă canadiană. (R. C.)
● Odată cu tevatura mediatică din jurul cazului maicii stareţe care a născut doi gemeni, am aflat şi că există un sindicat al preoţilor, care se cheamă „Solidaritatea“. Or face şi grevă? (A. M.)
● În ultimul hit din Piaţa Obor (o „populară“ cu vag iz de manea), protagonistul declară că iar „s-a îmbătat niţel“, însă are o scuză – o ţuică foarte bună, căreia n-a putut să-i reziste. Şi aşa beat cum e, se gîndeşte la vecinul său, Costică, căruia nevasta i-a plecat pe undeva prin Italia sau Spania, la muncă. Aparent, mesajul e unul pacifist, un îndemn la prietenie şi bună înţelegere între vecini – „Vecine Costică, hai la una mică! / De ce stai tu singurel? / Vecine Costică, hai la una mică! / Hai să bem un păhărel!“ –, însă concluzia nu poate fi decît una tristă: bărbatul român freacă menta şi fraternizează la băutură cu vecinul său, în vreme ce femeia munceşte. Un îndemn fără rimă pentru femeile românce: găsiţi-vă pe alţii, pe acolo unde sînteţi, şi daţi-le naibii papucii! (A. P.)
● În anii ’50, cele mai populate cinci oraşe din lume erau, chiar în această ordine: New York, Tokyo, Londra, Paris şi Moscova. În 2010, în acest top n-a rămas decît Tokyo, urmat de Delhi, São Paulo, Mumbai şi Mexico City. Nici metropolele nu mai sînt ce-au fost. (M. C.)
CE NU ÎNŢELEG EU ESTE DE CE
UNII AU DOPURI ÎN URECHI,
IAR ALŢII VOR FI MÎNDRI
CĂ REVENIM
LA JUMĂTATEA LUI IANUARIE
● Reclamă la o firmă de închirieri auto: „Unii au sex appeal. Alţii îl închiriază“. De s-ar putea proceda la fel şi cu inspiraţia necesară conceperii unui text publicitar… (P. M.)
● Deja cu o săptămînă înaintea zilei naţionale, mă pregătesc, temeinic, pentru ce urmează: draperii groase şi dopuri în urechi. Ştiu deja pe de rost exerciţiul: elicoptere Puma, avioane Albatros, MiG-29, Hercules C-130 etc. Toate, în formaţie de luptă, dau roată deasupra blocului. Uneori, cîte un vecin entuziasmat aplaudă sau urlă frenetic, cam ca la un meci în care naţionala de fotbal a României s-ar fi calificat în Campionatul Mondial. Gălăgia asta durează o săptămînă – piloţii se antrenează uneori şi de mai multe ori pe zi. Din presă aflu că Forţele Aeriene Române vor avioane noi. Se tot discută: Eurofighter? F-16? Dacă sînt folosite însă doar la paradă, cel mai bine ar fi să fie alese după criteriul nivelului de zgomot. (M. M.)
● Cică Toyota va vinde, în Europa, maşini cu motor de BMW. Probabil că viitorii proprietari vor fi mîndri să menţioneze, cît de des vor putea, că Toyota lor are motor de BMW. Să fi fost invers, nimeni nu s-ar fi putut lăuda că are un BMW cu motor de Toyota. Avînd însă în vedere experienţa Volvo, nu se ştie dacă nu cumva, în curînd, pe motoarele BMW o să scrie made in China. (A. M.)
● În Washinghton D.C., în primele zece luni după implementarea unui program de închiriat biciclete, care-ţi permite să laşi bicicleta la destinaţie, s-au înregistrat 690.000 de solicitări de închirieri. Asta, apropo, în anul în care NASA şi-a închis programul spaţial. O fi un semn că revenim cu picioarele pe pămînt?! (M. C.)
● Reporters sans frontières a sfătuit redacţiile din Franţa să nu mai trimită jurnaliste şi reporteriţe (aşa se numesc femeile-reporter, nu?) în Egipt, după agresiunea recentă asupra jurnalistei de la France 3, Caroline Sinz. Mai multe redacţii, printre care cea a antenei arabofone de la France 24, au protestat împotriva recomandării, iar purtătorii de cuvînt ai guvernului militar încă în funcţie (şi care îşi va păstra prerogativele pînă la jumătatea lui ianuarie, cînd vor fi date publicităţii rezultatele alegerilor) au asigurat respectivele redacţii că „testele de virginitate“ care li s-au făcut mai multor femei arestate în ultima vreme nu vor fi aplicate şi jurnalistelor străine. (S. S.)