Cu ochii-n 3,14

4 ianuarie 2012   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

ŞTIAŢI CĂ BUCURIA POPORULUI 
NU SE SUSŢINE STATISTIC?
CONCLUZIA: NU LĂSAŢI 
UN PROST SĂ NINGĂ  

● Ştiaţi că în alfabetul chinez cuvîntul „criză“ se compune printr-o combinaţie între semnele pentru „pericol“ şi „oportunitate“? Hai, că v-am dat pe spate cu asta, aşa-i? Cum, nu ştiaţi?! Unde naiba aţi fost în ultimii doi ani, chestia asta despre cum se zice la criză în chineză este spusă, răspusă şi reşapată în neştire, eu am auzit-o la trei conferinţe, am citit-o în două editoriale şi am reauzit-o într-o emisiune TV în numai două luni – de cînd am început să număr. Deci, oameni buni, am priceput ideea: în chineză, criza înseamnă şi oportunitate, e un lucru foarte-foarte profund, mă lasă fără glas cît de profund este, dar, serios, s-a fumat, gata, nu mai e cool să-l tot repetăm ca papagalii. Apropo, am auzit de la cineva care se pricepe că nici măcar nu ar fi adevărat, de fapt e interpretabilă ideograma aia. (C. G.)

● Nu reuşesc să-mi scot din minte imaginile de la funeraliile liderului nord-coreean Kim Jong Il, care s-au tot difuzat zilele astea la televizor. Mai ales coregrafia unui grup de militari care-şi plîngeau conducătorul, şi bucuria poporului că „s-a băgat“ peşte congelat în magazine. Oare aşa se uitau şi occidentalii la noi în perioada comunistă? În caz că nu ştiaţi, la Bucureşti există o ambasadă nord-coreeană şi nu a existat niciodată vreun protest în faţa ei. (A. M. S.)

● Clubul celor 27 (artiştii celebri morţi la 27 de ani – Janis Joplin, Kurt Cobain, Jimi Hendrix etc.) e un mit care nu se susţine statistic, aşa spune un studiu publicat recent în British Medical Journal. M-am liniştit, fac 28 de ani de-abia în august 2012 şi aş fi stat cu inima strînsă pînă atunci. (L. V.)

● Cînd ai gripă şi transmiţi viruşii tuşind, este acesta un simptom al infecţiei sau o strategie a viruşilor care încearcă să se multiplice? Iată o întrebare nouă ridicată de un cercetător care a descoperit un virus ce modifică comportamentul insectelor în aşa fel încît acestea să se autodistrugă. Concluzia: nu lăsaţi insectele virusate să vă tuşească în faţă! (M. C.)

● Ultima înţelepciune, bătută în cuişoare pe peretele meu matinal, de cum am receptat-o: „Cu un prost nu te comporta ca un imbecil – sînt multe şanse să vă confundaţi“. (R. C.)

● Anul acesta n-am avut parte de zăpadă de Crăciun, şi nu a fost nici de Anul Nou. Aştept cu nerăbdare copilărească să văd Bucureştiul alb, fie şi pentru o zi. Pînă atunci, mă mulţumesc cu fulgişorii virtuali care se aştern peste clipurile de pe YouTube. Nu trebuie decît să dau un click şi începe să ningă. Rog autorităţile să fie pregătite. (P. M.

ŞTIAŢI CĂ NATURA DEPLÎNGE
MOARTEA CELOR DOUĂ CREIERE
CARE ÎMPART ACELAŞI VASILE?
CONCLUZIA: VREAU SĂ SEMĂN 
CÎT MAI PUŢIN
CU O SCURTĂ RECAPITULARE 

● În copacii din parcul unde se află memorialul lui Kim Jong Il s-au aciuat 50 de coţofene. „Natura deplînge moartea acestui măreţ om!“, a transmis propaganda comunistă poporului nord-coreean care, pentru a nu muri de foame, continuă să cerşească orez chinezilor. (M. C.)

● La finalul anului trecut, o braziliancă a născut un copil cu două capete. Medicii aşteaptă să vadă cum se înţeleg cele două creiere care împart acelaşi corp, deocamdată sînt şi ei stupefiaţi că dintre cele 14 cazuri de bicefali din ultimele două sute de ani, înregistrate în analele medicale, cel de faţă este, doar în Brazilia, al doilea din 2011. Să vedeţi ce-o să fie în 2012! (S. S.)

● În Spania s-a anunţat deja pentru 2012 revenirea, pe canalul Telecinco, a reality show-ului Big Brother (numit, n-o să credeţi, Gran Hermano, doar sîntem în ţara care l-a numit Jota Erre pe J.R. Ewing). Printre participanţi se află şi un Vasile, care promite să se lase, în noul sezon, de scandaluri şi denunţuri. Ce ziceţi, o fi rus, o fi bulgar? (S. S.)

● O rusoaică şi-a injectat în buze o sută de doze de Botox. Motivaţia ei m-a lăsat gînditor: „Dispreţuiesc oamenii şi vreau să semăn cît mai puţin cu fiinţa umană“. (M. C.)

● Surprind o conversaţie la telefon, în microbuzul de Cîmpina, cu cîteva minute înainte de plecare. Un tînăr îi povesteşte unui prieten că la Bucureşti „se trage în colindători“. Cu pistoale cu bile, iar motivul se pare că ar fi acela „că fac prea mult zgomot şi deranjează“. Apoi urcă un vînzător ambulant, care ne întreabă dacă nu vrem „bombiţe din alea mici la 6 lei“. S-au transformat sărbătorile de iarnă în lupte de gherilă sau e doar o scurtă recapitulare a evenimentelor din decembrie 1989? (A. P.

ŞTIAŢI CĂ ZILELE TRECUTE 
SÎNT CERCETATE PENTRU REPEZEALĂ?
CONCLUZIA: 
TOTUL E ÎN CRESCENDO, 
INCLUSIV REŢELELE UMANE 

● Zilele trecute, un articol dintr-un respectabil ziar românesc preamărea zona de schi din Semenic. Cică acolo ar fi cel mai lung sezon de schi din ţară, unde turiştii pot schia „în voie“ timp de şase luni pe an, tot pe acolo ar fi amenajată şi pîrtia cea mai lungă din ţară… Te poţi întreba care ţară. Bineînţeles că nu lipsesc nici clasicele comparaţii cu Austria şi Elveţia. Şi uite cum aflarăm că tot Banatu-i fruncea… şi la exagerări. Şi iac-aşa se dovedeşte şi presa din România liberă de orice profesionalism. (A. M.)

● Vă mai amintiţi de celebra reclamă cu „V-am prins, vrăjitoarelor!“? Acum se pare că le-au prins pe bune. Vrăjitoarele Melissa şi Vanessa sînt cercetate pentru înşelăciune. Dar se pare c-or să scape: vrăjeala merge şi în Justiţie. (M. M.)

● Am citit la repezeală o ştire care spunea aşa: „A apărut încă un kiwi alb în Australia“ şi mi-am închipuit imediat ce extraordinar trebuie să fie să muşti dintr-un fruct perfect alb, un concentrat de zăpadă dulce-acrişoară. După care m-am uitat mai atent şi-am văzut că era vorba despre un pui de pasăre kiwi. Aproape c-am fost dezamăgită. (L. V.)

● După ce i s-a spus Revoluţiei din ’89 pe nume, s-a trecut la „evenimentele din ’89“, apoi la „deranjul din ’89“, şi acum s-a ajuns la balamuc, la „balamucul din ’89“. Totul progresează, totul e în crescendo, inclusiv stupiditatea. (R. C.)

● Numărul mesajelor în limba arabă postate pe Twitter în 2011 a crescut cu peste 2000%. Cea mai mare creştere a unei limbi pe reţelele sociale online! (M. C.)

● A murit, la vîrsta de 80 de ani, Cheetah, maimuţa din filmele cu Tarzan realizate în anii ’30. Se speculează că „n-ar fi ea“ – adică aceea din filme, dat fiind că un cimpanzeu aflat în captivitate nu trăieşte mai mult de 50 de ani. Dar şi la moartea unor celebrităţi umane s-a zis la fel – că decedaţii ar fi fost nişte „sosii“, iar adevăraţii trăiesc în continuare pe insule tropicale… Încă o asemănare între om şi maimuţă? (M. V.

ŞTIAŢI CĂ, PÎN’ LA VARĂ, 
GHEARA MORCOVULUI VA CEDA?
CONCLUZIA: ASTA SE ÎNTÎMPLĂ
DACĂ AVEA BARBĂ 

● Pe o tarabă, ce să vezi: „fulare unisex să moară criza de necaz“. Ce austeritate, ce Merkozy? Ne punem un fular unisex la gît şi gata, am scăpat de grija crizei. Pîn’ la vară, cînd criza va ceda numai în faţa şlapilor unisex. (D. S.)

● Un leac naturist se numeşte „Gheara diavolului“. Să faci infarct, nu alta! (A. P.)

● Pe un cozonac de Crăciun, eticheta anunţa, pe lîngă inevitabilele urme de alune, ciocolată şi rahat, posibila prezenţă a crustaceelor, a ţelinei şi a morcovului. Un adevărat festin cu salată, felul unu, felul doi şi desert. (S. G.)

● Sinead O’Connor a divorţat de cel de-al patrulea soţ după fix 16 zile. Asta se întîmplă dacă te măriţi în Las Vegas, pe bancheta din spate a unui Cadillac roz, cu un tip pe care-l cheamă Barry. (L. V.)

● La Viena, în Grinzing, mergînd pur şi simplu pe stradă, mi-a răsărit în faţă nimeni altul decît un posibil Moş Crăciun. Era îmbrăcat în portocaliu, avea barbă şi purta reglementara căciulă. Atîta doar că nu conducea sania cu reni, ci căruciorul de gunoi. (vezi foto) (I. P.)

Mai multe