Cu ochii-n 3,14
BINE CĂ NU S-A NĂSCUT
CREDINŢA CĂ PREA MULTE MODELE
DE STĂRUINŢĂ NU MAI POT MERGE
– FĂRĂ DUBII – PÎNĂ LA O PALMĂ
DISTANŢĂ DE GĂURI, ATINGÎND
ASTFEL LIMITA MIŞCĂTOARE
● Aud la ştiri că un copil născut pe 14 februarie, într-un sat înzăpezit din România, a căpătat numele Valentin, în cinstea sărbătorii de Saint Valentine’s Day. Bine că nu s-a născut de Halloween sau de Thanksgiving Day. (S. G.)
● Credinţa că Dilema veche este asemeni vinului de calitate (care e bun şi după ce se învecheşte, dacă nu chiar şi mai bun), adică oricînd ai citi-o poţi găsi în ea ceva bun, mi-a fost confirmată cînd am văzut în metrou un domn care citea cu mult interes o Dilema veche veche de cîteva luni. (A. M.)
● Eugen Negrici despre cultura clipei, a fatalităţii şi ultima zeiţă căreia i se închină literatul român, într-un interviu inedit publicat în volumul Eugen Negrici 70: „Capricioasa zeiţă Bafta îşi are partea ei decisivă în toate biruinţele şi, fiindcă e aşa şi fiindcă ştim că mîine îi putem cădea în dizgraţie, e bine să trăim clipa cu frenezie. Avem o cultură a clipei şi a fatalităţii… şi nu îmi vin în minte prea multe modele de stăruinţă şi de temeinicie… Cei mai mulţi dintre şuţii noştri nu-şi chivernisesc reuşitele cu gîndul la viitor, dîndu-se la fund o vreme, pînă trece potera. Nu rezistă tentaţiei ca, după ce au dat lovitura vieţii, să şi-o divulge la prima cîrciumă şi să cumpere tot ce văd cu ochii, cu aere măreţe de nababi“. Plastic zis, dar valabil, cred, pentru vremurile cînd literatura română îşi mai avea nababii ei… (S. S.)
● Pentru femeile în putere de la ţară, din satele izolate, care se plîng la TV că n-au pîine, reţeta „din bătrîni“ este următoarea: se frămîntă un aluat din făină (uitaţi-vă în cămară, sigur veţi găsi aşa ceva), sare, apă (merge şi cu zăpadă topită), drojdie (se poate şi fără, iese o pîine nedospită) şi se bagă la cuptor. Pe bărbaţii în putere de la ţară care se plîng tot la TV că n-au lemne îi înţeleg: le-a acoperit zăpada drumurile şi nu mai pot merge pînă în pădurice ca să le fure. Din nou, poporul acesta dovedeşte că e adept al lozincii universal valabile (fie iarnă, fie vară): „Să ni se dea!“. (A. P.)
● Într-un amplu interviu acordat PRO Sport-ului, Ion Ţiriac susţine – fără dubii – că tenismanul Novak Djokovic a fost sportivul numărul 1 al anului 2011, şi nu fotbalistul Messi, precum credea mai toată lumea. Argumentul – „E sîrb! E sîrb! Provine dintr-un popor mai determinat decît noi, sînt mai flămînzi…“ – mi se pare irefutabil. (R. C.)
● Pentru cine se pricepe la snooker, meciul de la Open-ul Ţării Galilor între Mark Selby şi Sam Baird a fost incredibil. O partidă încheiată în joc decisiv, dramatică şi penibilă în acelaşi timp. Greşelile s-au ţinut lanţ şi de o parte şi de cealaltă, cu rateuri la o palmă distanţă de găuri, cu sărituri accidentale ale bilei albe peste bilele roşii la lovituri decisive, cu şanse de cîştig ratate succesiv. Parcă ambii protagonişti ar fi fost ori începători, ori beţi. Zici că pentru unul ca Sam Baird, care e pe locul 81 în lume, nu e aşa de mirare, că se mai întîmplă, că sînt şi zile mai proaste… Numai că Mark Selby este numărul 1 mondial. Şi după ce l-a bătut cu chiu, cu vai pe bietul Sam, a ajuns în finală. (A. M.)
● Jurnaliştii de la Slate (varianta franceză) au făcut următorul calcul: „Un bărbat de 80 kg trebuie să mănînce 35 de bomboane Mon Chéri (35 ori 0,8 grame de alcool pur) pentru a înghiţi 28 g de alcool pur, atingînd astfel limita legală a alcoolemiei“. E genul de informaţie care sigur o să vă folosească vreodată la ceva. (L. V.)
● După ce că ştiriştii de la noi suferă de adjectivită clişeistică cronică – nămeţii trebuie să fie „uriaşi“, oamenii sînt neapărat „nevoiaşi“, dar şi „năpăstuiţi“, frigul nu poate fi altfel decît „pătrunzător“ –, mai nou e la modă şi exprimarea poetică, încărcată de metafore, cu nuanţe arhaice, de basm. „Zăpada te înghite precum nisipurile mişcătoare“, iar o femeie însărcinată, „aflată la ananghie“, de fapt „poartă în pîntece un prunc“. (Con)fraţilor, lăsaţi-vă de ştiri şi apucaţi-vă de scris literatură romanţată, poate doar aşa să vă mai creadă cineva! (A. P.)
LA DESCRIEREA TEHNICĂ
A UNUI SUFLET SE AJUNGE
UNEORI PRIN BACĂU
(PREŞEDINTELE TOCMAI ASAMBLEAZĂ,
PE O STRĂDUŢĂ, UTILAJELE AURII)
● Căscatul e contagios, se ştia asta, dar nişte cercetători englezi de la University of Lincoln au vrut să verifice dacă funcţionează şi la animale. Au făcut rost de un grup de ţestoase care trăiau împreună pe un mal şi pe una dintre ele au antrenat-o, timp de cîteva luni, să caşte la vederea unui pătrat de culoare roşie. Experimentul final i-a lăsat însă neconsolaţi: în faţa ţestoasei care căsca de zor cu ochii la pătrat, prietenele ei au rămas perfect indiferente, dacă nu chiar uşor îngrijorate. Concluzia savanţilor a fost că ţestoasele nu sînt o specie potrivită pentru experimente. (M. C.)
● Pe un site de reduceri, sub descrierea tehnică a unui mp3-player: „Muzica este mai bună atunci cînd o auzi în urechi, spre deosebire de momentele rare cînd o auzi în alte părţi ale trupului, afirmă medicii cu specializare ORL“. De frică să n-aud muzica şi prin alte părţi, nu mi-am mai cumpărat nici un mp3-player. (L. V.)
● Frîntură de dialog între doi cetăţeni (vorbind despre un al treilea), surprinsă în metrou: „N-o avea el vocabular, n-o fi cizelat, da’ are suflet!…“. Ce am aflat noi de aici? Că sufletul primează întotdeauna. (P. M.)
● În autobuzul 133, un domn cu faţă de homeless mai fercheş l-a întrebat pe un alt pasager care s-a aşezat în faţa lui cum se ajunge în Spaţiul Schengen. Mai exact, dacă se ajunge prin Bacău. Totul pe un ton foarte calm şi politicos, ca şi cum ar fi vrut să ştie unde să coboare pentru str. Armenească… Pînă şi nebunii zilelor (şi autobuzelor) noastre sînt mai aplicaţi… (I. P.)
● A început sezonul afişelor „Atenţie, cad ţurţuri!“. Uneori situaţia e fără ieşire. Şi să vrei să ocoleşti, n-ai pe unde. Ce alegi, te uiţi în sus şi vezi cum cade bestia sau, din contra, treci hotărît şi-ţi imaginezi că nu ţi se poate întîmpla tocmai ţie? (A. M. S.)
● Un ziar spaniol a găsit un interviu, din 1992, cu Pierre Salinger, ataşatul de presă al lui John Fitzgerald Kennedy. Ridicolul situaţiei anulează „delictul de intenţie“ din partea unui preşedinte al SUA: pe 6 februarie 1962, preşedintele l-a sunat pe Salinger de dimineaţă. Conversaţia lor: „Pierre, am nevoie de ajutorul tău. / Sînt încîntat să vă ajut, fac tot ce pot, domnule preşedinte… / Am nevoie de multe trabucuri cubaneze. / Cîte? / În jur de 1000 Petit Upmann. / Cînd vă trebuie? / Mîine“. A doua zi, Pierre Salinger i-a adus 1200 de bucăţi din marca dorită. Imediat, Kennedy a luat o hîrtie pe care o avea pregătită şi a semnat-o. Era decretul care interzicea toate produsele cubaneze de pe piaţa americană, explică Salinger. (A. M. S.)
● Pînă prin 2008, americanii deţineau cel mai puternic supercomputer din lume: The Blue Gene/L, capabil să efectueze 0,5 catralioane de operaţii pe secundă. Apoi, chinezii au apărut cu The Tianhe-1A, supercomputerul care făcea 2,5 catralioane de operaţii pe secundă. După numai şase luni, japonezii au prezentat un supercomputer care-l depăşea pe cel chinez. Acum, IBM a anunţat că tocmai asamblează supercomputerul Sequoia, care va realiza, cu cele 1,6 milioane de procesoare ale sale, 20 de catralioane de operaţii pe secundă. Eu am încă probleme să convertesc leii în RON. (M. C.)
● Căruţa se tîrîie cu greu prin nămeţi. Calul se opinteşte din greu, scoate aburi pe nări. Cel care-l mînă strigă cît poate de tare: „Fiareeee veeeechi loooooom“. Pe străduţă, în dreapta şi-n stînga, zeci de maşini au rămas înzăpezite, îngropate sub o carcasă densă de nea. Sînt inutilizabile. Fiare vechi. (M. M.)
● În zilele unui februarie cu prea multe grade sub zero, logica urgenţei i-a făcut pe unii să alunece în afara logicii elementare. Pe fondul codului portocaliu, l-am auzit pe dl Mihai Capră, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, rostind un sublim nonsens: „Trebuie îndepărtată această gheaţă ca să poată fi îndepărtată“. (Adaug, pe acelaşi fond portocaliu-iernatic, înc-o minune a exprimării, ţîşnită şi ea din televizor: „Utilajele noastre au trebuit să se retragă pentru a nu fi inofensivizate de zăpadă“.) (D. S.)
● Pagini Aurii din tragicomedia română: după ce a afirmat – fără să şovăie – că, în viscol, „din 80 sau 64, cîţi au murit, doar unul a murit în maşină, restul au băut şi au adormit acolo“, un domn deputat a găsit, peste cîteva ore, puterea să-şi prezinte scuze. Să nu descurajăm: chiar şi printre troiene de prostie, binele, drăguţul, pînă la urmă învinge. (R. C.)
Foto: V. Dorolţi