Cu ochii-n 3,14

13 iunie 2012   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

DACĂ VĂ PLAC TOT SOIUL 
DE LUCRURI APARENT PERFECTE,
AFLAŢI CĂ PRINTRE MOMENTE 
S-A STRECURAT UNUL CU PENDULĂ


 ● Dacă vă plac mustăţile, aflaţi că cele mai sensibile mustăţi le au focile, care sînt în stare să detecteze cu ele mirosuri, forme şi mărimi chiar şi în ape tulburi şi chiar şi la jumătate de minut după trecerea unei posibile prăzi. Nu că astfel de mustăţi v-ar folosi la ceva deasupra ceştii de cafea! (M. C.)

● Pe stradă, în plină zi, poţi întîlni tot soiul de lucruri aparent incredibile şi din altă lume: mergînd deunăzi pe Lucaci, am văzut-o pe Scufiţa Roşie. Era o fetiţă îmbrăcată cu un fel de hanorac-manta roşu, cu glugă, şi care culegea flori dintre cele ce se iţeau prin crăpăturile trotuarului. E drept că mergea alături de mama ei. Să fi venit de la o serbare de la grădiniţă sau să fi fost de vină serialul Once Upon a Time (despre care am scris deja, cel cu personajele de basm transpuse în viaţa reală…)? (I. P.)

● Directorul revistei Vogue, din Franţa, a spus că apelează la Photoshop pentru a „îngrăşa“ manechinele „descărnate“, fotomodelele anorexice. Fetele care se ocupă astăzi cu aşa ceva ar fi, cică, sub cele de acum două decenii, cu peste două măsuri, la haine. Mă gîndesc, că tot folosind tehnici digitale, s-ar putea renunţa chiar definitiv la manechinele în carne şi oase (sau numai în oase) şi inventa, virtual, unele perfecte. Sau s-ar putea combina capul uneia, picioarele alteia etc. Ar fi oricum mai ieftin decît să li se dea de mîncare manechinelor vii. (A. M.)

● Printre banner-ele electorale, de la una dintre intrările în Bucureşti, s-a strecurat unul, de culoarea galbenă, care îndemna alegătorii să voteze cu „Mihăilă Minciună“. Să fie vorba de aceiaşi năstruşnici care cu mai mulţi ani în urmă au lipit afişe cu „Votaţi Cristel Niţă“? (S. G.)

● În timpul emisiunii lui Gâdea de la Antena 3 s-a întrerupt, brusc, curentul. Gâdea a rămas în întuneric. Transmisia a continuat (cum de au mers camerele fără curent?), preţ de cîteva momente: prezentatorul a dat-o pe teoria conspiraţiei. Beznă ne-a dat, beznă a primit. (M. M.)

● Sîmbătă se împlinesc 355 de ani de cînd olandezul Christiaan Huygens şi-a brevetat invenţia: ceasul cu pendulă. Să vă puneţi un memento în iPhone. (M. C.)


CÎND TOTUL ÎN JUR ARATĂ 
A BRONZ VERTICAL 
ÎN DESCOMPUNERE, TE-AI AŞTEPTA
CA TOATE SĂ SE DESFĂŞOARE
MICROSCOPIC, LA ULTIMUL ETAJ 
AL UNEI MARI ÎNTREBĂRI 


● Nu e glumă, la TIFF totul se măsoară în filme. Cînd am trecut pe lîngă un afiş dintr-o vitrină, pe care scria 432, gîndul mi s-a dus imediat la titlul lui Mungiu, marele absent de anul ăsta de la Cluj. Dar era vorba despre o reclamă nevinovată la o companie de telefonie mobilă care promitea o viteză de 43,2 MB la Internet. (A. M. S.)

● 8 dimineaţa în holul unui hotel din Cluj, mult soare intrînd prin ferestrele mari, o minge de fotbal spartă într-un colţ, pe pardoseala proaspăt spălată, linişte şi-un doberman magnific care traversează holul pînă la mine ca şi cum ar avea ceva important să-mi transmită. Sînt la TIFF şi totul în jur arată a film (argentinian, coreean, rusesc etc.). Nimeni n-are nimic împotrivă, nici măcar dobermanul. (L. V.)

● „Monumentul adevărat nu este statuia de bronz în cruce cu lupoaica la piept, ci paradele pe care le fac oamenii, ironizînd-o creativ la faţa locului sau pe Internet“ – Dan Perjovschi într-un „Vis-à-vis“ din 22 intitulat „Traian în fundul gol pe trepţi“. (M. C.)

● Într-un pliant promoţional de la un supermarket ni se propune „parchet de bambus orizontal“. Deduc că există şi parchet vertical. Probabil e folositor atunci cînd îţi vine să te urci pe pereţi. (M. V.)

● Idei la care ar trebui să ne gîndim mai mult decît durează transcrierea lor pe hîrtie: „Regimul politic ideal este o dictatură în descompunere“ (Kundera), „Sonia era plină de sentimentul vieţii care o împiedica să gîndească corect“ (Platonov). (R. C.)

● Elif Şafak, binecunoscuta scriitoare turcă, autoarea romanului Bastarda Istanbulului, tradus şi în româneşte, a participat la o campanie publicitară pentru un card de credit Miles & Smiles. După scandalul pe care l-a declanşat campania, preluată şi în presa franceză, după interogaţiile obişnuite (o fi bine? o fi criminal pentru cultură?), te-ai aştepta ca Elif Şafak să fi pozat goală puşcă citind în cadă. Nici vorbă, e doar un clip mic-burghez, cu tînăra scriitoare plimbîndu-se pe malul Bosforului, apoi intrînd într-o librărie şi cumpărîndu-şi nişte cărţi cu respectivul card. N-ar fi o bună idee şi pentru bancherii români? (S. S.)

● Toate cele ce s-au scris prin presă nu au rezumat mai clar, mai concis, mai simpatic al celor întîmplate în penultima săptămînă din mai ca tricoul cu mesaj purtat de Andi Moisescu în emisiunea Apropo TV: „După Eurovision KO / După dealuri OK“. (P. M.)

● Ministrul Educaţiei a propus un fel de referendum: părinţii şi copiii să fie întrebaţi cum să se desfăşoare Bac-ul. Dacă tot e să băgăm democraţia directă în sistemul de educaţie, eu propun înainte de toate un referendum cu întrebarea esenţială: „Ne mai trebuie şcoală?“. Ce, nu sînteţi curioşi să aflaţi cîţi „da“, cîţi „nu“ şi cîţi „nu ştiu“ ar ieşi la socoteală? (M. V.)

● În următorii 40 de ani se estimează că numărul centenarilor din SUA va creşte de la 54.000 la 601.000. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu e mare lucru pe lîngă cei 226 de ani pe cît se spune că avea crapul-koi (vîrstă calculată datorită solzilor ce poartă, la nivel microscopic, marca fiecărui anotimp) pescuit în apele Japoniei în 1977. (M. C.)

● Cică Ion Ţiriac deţine „un penthouse“ în zona Băneasa. De presupus că e vorba de un apartament de lux la ultimul etaj al unei clădiri, şi nu de revista aceea mai soft decît Hustler. Referitor la cei doi termeni, curios e că, în vreme ce într-un penthouse poţi locui, un hustler poţi să fii. (A. M.)

● Echipa Germaniei, odată ajunsă în Polonia pentru a disputa meciurile Europeanului de fotbal, a fost în pelerinaj la Auschwitz, depunînd jerbe mari de flori; s-au mai dus acolo şi englezii – cei care, de cînd l-au inventat, au propovăduit că fotbalul e doar un joc. De mult nu mai e aşa. (R. C.)

● Două întrebări de maxim interes („Vrei să cîştigi mai mult? Vrei să ai timp liber mai mult?“) îşi află răspunsul într-un anunţ din ziarul Ring de miercuri, 6 iunie 2012: „Alătură-te echipei Kyani în distribuirea triunghiului de sănătate!“. (D. S.)

Foto: D. Goace
 

Mai multe