Cu ochii-n 3,14

1 august 2012   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

O VREME, PARADISUL POATE FI
ACEASTĂ INSULĂ DE HÎRTIE, 
ÎN ÎNTUNERIC 

● Dacă tot am reintrat pe tărîmul numelor de firme romåneşti (vezi numărul trecut), mai rămînem o vreme acolo pentru a culege cîte ceva din Suceava, Roşiori de Vede şi Fălticeni: Camarazii SRL, Eurofrig SRL, Mărul Argintiu SRL, Exact Factor SRL, Sub Pădure SRL, Cozonac Bujor SRL, Praxis Doctor Gogoi SRL, Caracatiţa Com SRL, Îngerul Copiilor SRL, Şalăul SRL, Esprit Bois SRL, Leagănul Bucovinei SRL, La Băftosu SRL, Galapagos Fructis Galop SRL, Esoes Distribuţie SRL, Sultan Balcan SRL, Chagall SRL, Leşul Ursului Energy SRL, Dans Aliment SRL, Iaşiascultă SRL, Găzduire AA SRL, No Problem SRL, Ocolul Silvic Bisericesc Ilişeşti SRL, Picior de Munte Com SRL, Lipici SRL, Realizarea Trans SRL, Pro Maricica Service SRL, Peştera Urşilor Bruni SRL, Capriciu SRL, Vagabondul Cu Pălărie SRL. (D. S.)

● O doamnă din Hunedoara a dat un anunţ la ziar: „Caut perechea de viaţă 30-39 de ani, vorbitor engleză/germană, fără obligaţii, de profesie Inginer IT Arhitect. Serios, educat, cu limbaj decent, cu respect de familie, să-şi poată imagina traiul în Germania, să fie comunicativ, sincer, activ, fără vicii, să ştie legile unui menaj“. Desigur, paradisul poate fi german. Cît despre legile menajului, sînt convins că ele sînt adînc săpate în mintea respectivei doamne şi vor fi drastic aplicate viitoarei „perechi de viaţă“, dacă o va găsi. Pînă una-alta însă, cred că mai degrabă i se poate aplica mesajul care apare pe unele site-uri: „Pentru mai multe rezultate, extindeţi opţiunile de căutare“. (A. M.)

● Bucureştenii consumă zilnic 25 de mii de shaorma şi cam 15 mii de pizza. Cred că e o paritate bună aici, pe această insulă de latinitate aflată la porţile Orientului. (M. C.)

● Liam Corcoran, un puşti englez de 11 ani, a fugit de lîngă mama lui în timp ce erau la cumpărături într-un supermarket de lîngă aeroport, după care s-a urcat într-un avion şi a zburat pînă la Roma fără să aibă la el paşaport, bilet sau tichet de îmbarcare. „Urcatul în avion a fost mai uşor decît să-mi fac temele, a declarat Liam pentru presa britanică. N-aveam nimic la mine şi nimeni nu mi-a cerut vreo hîrtie. Îmi zîmbeau şi mă lăsau să trec.“ Într-un top publicat recent de organizaţia „Salvaţi copiii!“, Marea Britanie e de-abia pe locul 9 la categoria „Ţara în care e cel mai bine să fii copil“. Probabil că, după aventura lui Liam, o să mai urce cîteva poziţii. (L. V.)

● Recitalul chitaristului John Scofield de la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna s-a întrerupt, pentru cîteva zeci de secunde, din cauza unei pene de curent. „Sper că eşti fericit, Traian Băsescu!“, s-a auzit, în întuneric, din public. (M. C.

ALTMINTERI,
TOTUL AR PUTEA SĂ PORNEASCĂ
DINTR-O VOCE SPARTĂ 
DE CÎTEVA SUTE DE ANI 
(ŞI NE MAI MIRĂM CĂ ASTĂZI
EXISTĂ PERSOANA A DOUA
SINGULAR-CIOCOLATIU)


● Uckermark e o mică provincie din nord-estul Germaniei, foarte aproape de graniţa cu Polonia. Locuitorii satelor din regiune se plîng că, de la o vreme, le tot dispar tractoarele şi combinele. De vină ar fi polonezii: bande de nelegiuiţi vin şi la fură uneltele agricole. Pentru fermierii germani e o situaţie regretabilă – e nasol să rămîi fără tractor mai ales acum, la vremea recoltei. Altminteri, totul ar putea să pornească dintr-o mare neînţelegere: probabil că polonezii dau un cu totul alt sens conceptului de piaţă comună. Păi, dacă e comună, atunci să fie şi utilajele folosite tot la comun. Pînă una-alta, Germania se situează pe locul 5 în topul statelor producătoare de cartofi. Pe locul 6 e Polonia. Deocamdată! (M. M.)

● Forbes a publicat topul celor mai bine plătite actriţe de televiziune în perioada mai 2011 – mai 2012. Pe primul loc e columbiana Sofia Vergara, o adevărată femeie de afaceri, cu o inconfundabilă voce spartă şi un puternic accent latino. Ea a apărut, se pare, pe coperta a 63 de reviste (toate cu exclusivitate absolută) şi a semnat un contract în avans pentru încă trei sezoane cu Canal E. Suma cîştigată în această perioadă e una modestă faţă de veniturile unui fotbalist de top: 18 milioane de dolari. Mai contează că pe locul 2 e Kim Kardashian, iar pe 3 Eva Longoria? (S. S.)

● Am citit pe diverse site-uri de ştiri şi burtiere TV despre luptele care se dau în Siria, la „Aleppo, al doilea oraş ca mărime al ţării“. Precizez că, în limba română, numele acestui oraş se scrie şi se citeşte – de cîteva sute de ani – Alep. (M. V.)

● Citesc pe net diferite fleacuri despre Jocurile Olimpice şi aflu de pe un site culinar despre dieta lui Milon din Crotona, un atlet din Grecia antică, faimos pentru că a participat şase ani la rînd la probele olimpice şi a cîştigat de fiecare dată. Se pare că Milon mînca, în fiecare zi, nouă kilograme de carne, nouă kilograme de pîine şi bea trei carafe de vin. În ziua competiţiei, lua pe umeri un taur de 3-4 ani, se plimba cu el prin arenă, după care îl mînca singur. Şi ne mai mirăm că astăzi economia Greciei e falimentară… De la grecii ăştia te poţi aştepta la orice! (A. P.)

● Fierbe ţara înainte de referendum. Iar s-au stîrnit certuri în familii şi s-a discutat politică la telefon. N-am mai simţit atîta patimă de pe vremea lui Iliescu. Am stat toţi cu ochii în ecranele computerelor pînă ni s-au înceţoşat privirile. Am citit multe prostii, dar şi nişte texte excelente. Asta mă face să cred că există viaţă şi după referendum. (A. M. S.)

● Sloganurile stradale pentru referendumul din 29 iulie au scăpat total de sub control şi au depăşit vădit limitele decenţei: exprimarea la persoana a doua singular, îndemnurile directe, pozele voit veridice cu „oamenii muncii“ nemulţumiţi, jocul ieftin de cuvinte dintre „Hai la referndum“ şi golănescul „Hai, la revedere“ sînt cîteva exemple. Nu mi-e ruşine nici cu hiena „parlamentarus disperatus“, din panoul staţiei de autobuz care a speriat-o de-a dreptul pe o prietenă a mea. (I. P.)

● Un anunţ la un beauty salon: „Acum, bronz ciocolatiu! Am schimbat becurile cu unele de 180 W!“. Sigur nu era afişul unui film horror? (A. P.)

ACUM, FIRESCUL FIX 
N-AR PUTEA SĂ PUNĂ 
NIŞTE APARATE 
CONTRA IDEII DE UŞURINŢĂ?

● Acum, ca să mergi cu tramvaiul, autobuzul sau troleibuzul, nu mai cumperi bilet, îţi iei un card. Te urci cu el în vehicul şi îl apropii de un aparat: dacă ai un card valabil, aparatul ţiuie, aprinde un beculeţ şi îţi urează călătorie plăcută. Acest aparat se cheamă validator. Din cîte înţeleg, este un fel de Curte Constituţională a transportului în comun. (D. S.)

● Cel mai neaşteptat şi mai poetic răspuns pe care l-am primit zilele astea, la banala întrebare „Ce faci?“, mi-a fost dat, cu tot firescul din lume, de o prietenă: „Mă pregătesc să storc mierea“, mi-a zis ea. Toată ziua mi-a zumzăit apoi în cap. (A. M. S.)

● Un titlu: „Apocalipsa Terrei a fost calculată!“. Cică va avea loc fix peste 16,7 miliarde de ani, aşa că nu intraţi în panică, ne-a mai rămas timp de o bere! (A. P.)

● Nu mai ştiu cum a rămas cu camerele video din clase la examenul de Bac. Zicea USL-ul că le scoate. De banii economisiţi n-ar putea să pună nişte aparate de aer condiţionat? (M. V.)

● Pe un banner electoral scria: „România, hai la referendum. Băsescu, hai, la revedere“. Să fi fost pro sau contra demiterii? (S. G.)

● Pe 6 august se împlinesc 21 de ani de cînd programatorul Tim Bernes-Lee de la CERN publica fişierele care au fost baza ideii de Internet. În curînd va exista o generaţie de oameni maturi născuţi după Internet. Cum trece timpul, parcă mai ieri eram în Cretacic! (M. C.)

● În ţara asta condusă de un prim-ministru plagiator, s-a trecut cu uşurinţă, cred, peste replica înciudată a unui tînăr, surprinsă de o cameră de filmat imediat după afişarea rezultatelor de la Bac: „În ţara asta nici cu bani nu mai poţi lua Bac-ul!“. (M. C.)

Foto: M. Chivu

Mai multe