Cu ochii-n 3,14

15 august 2012   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

SE POARTĂ 
DELEGAŢIA ŞI DECLARAŢIA? 
NICI VORBĂ: ARŞIŢA SUPLĂ 
ŞI-A FĂCUT NIŞTE CALCULE 

● Pe la tarabele de la Peleş se poartă cerbul cu ceas. Un ceas care îşi face loc, dibaci, printre coarnele măreţe ale cerbului. Totul pe un iscusit basorelief din lemn. (I. P.)

● Marţi, 7 august, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale şi-a arătat îngrijorarea în legătură cu impactul actualei instabilităţi politice asupra economiei româneşti. Dar nu-i bai, la Palatul Cotroceni au primit asigurări de la Crin Antonescu: „Sînt sigur că ştiţi totul despre amploarea acestei relaţii economice cu Guvernul; aici îl aveţi pe cel mai bun ministru de Finanţe, tatăl şi mama acestora… Eu sînt preşedintele în funcţie, preşedinte interimar într-o situaţie politică specială… Cred că putem vorbi despre o criză politică, dar prima mea afirmaţie este că această criză politică nu influenţează negocierea cu FMI, UE şi BM, pentru că Guvernul are un program politic, are angajamente şi viziune, iar criza politică – care sper să se termine pînă la finalul acestei luni – nu influenţează, nu afectează aceste discuţii“. Ne-am liniştit cu toţii, da? (P. M.)

● De cînd a început balamucul politic, constituţional, referendar şi eţetera, pe toate site-urile şi la toate televiziunile se desfăşoară o sarabandă de declaraţii. Promovate, bineînţeles, cu tam-tam: „La ora H, Icsulescu va face o declaraţie“. După care pe la televiziuni se adună cîţiva inşi care timp de o oră dezbat, descifrează, analizează „declaraţia lui Icsulescu“. Întrerupţi, eventual, de niscaiva breaking news: „Igreculescu face o declaraţie ca răspuns la declaraţia lui Icsulescu, sîntem în direct…“. Drept care am şi eu de făcut o declaraţie: nu mai suport cuvîntul „declaraţie“. (M. V.)

● Mega-pană de curent în India. O jumătate din teritoriul ţării rămîne, ore întregi, fără electricitate. 600 de milioane de oameni au trăit ca-n Evul Mediu. Subdezvoltare? Nici vorbă: tocmai industrializarea prea rapidă (economia le merge de duduie, ca să folosesc o expresie bine-cunoscută în România) a provocat căderile de curent. Se produce prea puţin faţă de cît se consumă. (M. M.)

● La unul dintre buletinele meteo (majoritatea panicate în ultima vreme din cauza caniculei) am aflat că „arşiţa prezentă pe teritoriul României se datorează şi globalizării“. O fi fost vorba de globalizarea economică, de management sau cea de software? Una peste alta, vestea m-a convins: jos globalizarea, că nu mai putem de cald! (S. G.)

● Într-o librărie de pe litoral, un cuplu între două vîrste cere sfaturi. El: „Aveţi 3 S: Sănătoasă, Suplă, Satisfăcută de Carmen Brumă?“ Ea: „E fără satisfăcută, dragă…“ El: „Atunci n-o cumpărăm!“ Librăreasa: „Luaţi-o, dom’le, că are şi DVD, ceva învăţaţi oricum…“ (S. S.)

● O prietenă de-a mea şi-a făcut nişte calcule şi a ajuns la concluzia că, decît să meargă un weekend la Mamaia, mai bine se duce la Barcelona, că iese mai ieftin. (M. C.

SE POARTĂ CIOCANUL INTERIMAR
ÎN TIMPUL UNEI ECLIPSE? 
NICI VORBĂ: UTILIZATORII DE PAPUCI
ÎL VENEREAZĂ PE CĂLĂTORUL 
DE CURSĂ LUNGĂ DIN STRĂINĂTATE

● La una din întrecerile atletice tradiţionale de la Olimpiadă, reprezentanta României, Bianca Perie, n-a aruncat prea bine ciocanul. Mă gîndesc că putea fi şi invers. (A. M.

● Am observat că numele noului negociator-şef al FMI în relaţia cu România, olandezul Erik de Vrijer, este pronunţat de unii jurnalişti români pe nemţeşte, şi astfel rezultă că l-ar chema Fraier. Tot aşa l-o fi considerat şi preşedintele interimar, atunci cînd i-a spus că actuala criză politică din România nu va afecta şi economia. (A. M.)

● Sîmbăta asta, dar în 1868, un astronom francez pe nume Pierre Jules César Janssen descoperea heliul în spectrul Soarelui în timpul unei eclipse. Şi acum rîdeţi! (M. C.)

● Facebook a anunţat că 83 de milioane dintre utilizatorii săi sînt falşi. Facebook, această reţea de socializare a Second Life! (M. C.)

● Am descoperit o nouă profesie: punătoare de papuci. Din plastic albastru, peste pantofi. Într-unul din spitalele bucureştene. Domnişoara care îndeplineşte funcţia în cauză e chiar amabilă şi te încalţă cu mîna ei. (I. P.)

● Pentru cei dintre dvs. care au reuşit să nu semneze nici o petiţie în ultimele două luni, am o propunere: „Nu venirii Lady Gaga la Bucureşti!“. A adunat aproape o mie de semnături şi 200 şi ceva de comentarii dintre cele mai delicioase. De pildă: „Ascultate de la coadă la cap, toate piesele ei transmit mesaje în care îl venerează pe Satan! În special «Poker Face» şi «Alejandro»!“, „Să fim pragmatici – asta e, în fond Creştinul – ne punem pe rugăciune, lacrimă şi metanii (multe!), ca să funcţioneze Petiţia. Doamne ajută!“, „Este o încercare de punere în umbră a marii sărbători Adormirea Maicii Domnului din 15 august. Maica Domnului este adevăratul model de vieţuire al femeilor românce şi nu numai!“, „Demonizata asta nu are ce căuta în România, ţară creştină ortodoxă. Cum să ne spurce pămîntul ăsta sfînt, în care sînt îngropaţi atîţia sfinţi, atîţia martiri?!“. Dar şi: „Corect, să nu vină Lady Gaga. Mai vrem AC/DC!!!“. (L. V.)

● Pe drumul spre Arad, venind dinspre Bucureşti, există o sumedenie de hoteluri, moteluri sau pensiuni cu nume „paradiziace“, Raiul, Paradisul, Edenul fiind, se pare, o sursă de inspiraţie la modă pentru patronii acestora. Totuşi, nu este foarte liniştitor pentru călătorul de cursă lungă să i se amintească la tot pasul că există şi varianta acelui „loc de odihnă mai bun“. (S. G.)

● La OTV: „România are trei preşedinţi: suspendatul Băsescu, interimarul Antonescu şi viitorul DD“. Dacă tot am avut voievozi, domni şi regi străini, nu s-ar putea să ne aducem şi un preşedinte din străinătate!? (M. C.)

SE POARTĂ DISCUŢIILE 
DESPRE IDENTITATE? NICI VORBĂ:
TEMPERATURA PRAGULUI NU 
LE PERMITE UNOR CLIENŢI GRĂBIŢI
SĂ INTRE ÎN REPUBLICA FAPTEI

● Ştiţi melodia aia de ne-a invadat casele şi urechile în ultimele două luni – „Eu vara nu dorm, nu am somn…“? Ideea a fost preluată şi de magazinul Flanco, al cărui recent catalog de produse se intitulează „Cu Flanco vara nu dormi“. Nu ştiu ce faceţi voi, dar eu, cu toate discuţiile astea despre dormit, aş cam vrea să trag un pui de somn. (P. M.)

● La Piaţa Sudului, ofertei anonime i-a luat locul oferta cu identitate: pe o tarabă, deasupra unor fructe de pădure, e un carton pe care scrie „Crysti are afine bune“. (D. S.)

● Dacă nu aveţi încredere în termometru, iată cum puteţi calcula temperatura de afară: număraţi de cîte ori ţîrîie un greier de cîmp într-un interval de 15 secunde, adăugaţi 40 la numărul ţîrîiturilor şi obţineţi temperatura aproximativă în grade Fahrenheit. Metoda aceasta are şi un nume – legea lui Dolbear – şi datează din 1897. (M. C.)

● La intrarea în toaleta unui restaurant din Mamaia, păzitoarea pragului nu le permite unor clienţi grăbiţi să intre: „De unde să ştiu eu că nu veniţi din afara restaurantului? Dacă sînteţi, de fapt, nişte turişti electorali?“. (S. S.)

● Săptămîna trecută, la Realitatea TV, am văzut o ştire despre Codruţ Marta care ba a fost prins, ba n-a fost prins în Republica Dominicană. Reamintind însă întreaga poveste a lui Codruţ Marta, reporterul a ţinut să precizeze că, în România, acesta „a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în lipsă“. Probabil că în acest moment procurorii îl şi audiază, tot în lipsă. Şi n-ar fi de mirare să aflăm într-o zi, de la televiziunile noastre de ştiri, că a fost eliberat şi repus în funcţie, bineînţeles, tot în lipsă. (A. M.)

● O ştire din presa franceză: o fetiţă braziliană de 9 ani a fost violată de tatăl vitreg şi a rămas însărcinată. Mama fetei şi echipa de medici care i-au făcut avortul au fost excomunicaţi. Autorul faptei, nu. „Violul e mai puţin grav decît avortul“, a fost explicaţia lui Giovanni Battista, arhiepiscopul de Recife din nord-estul Braziliei. Trebuie să recunosc, ceva mai halucinant şi mai trist n-am citit de mult timp. (A. M. S.)

Foto: C. Tudor

Mai multe