Cu ochii-n 3,14

19 septembrie 2012   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

PRIETENII MILIONARILOR IZOLAŢI
TREBUIE SĂ CONSTRUIASCĂ
PROFILURI FALSE 
CÎND E VORBA SĂ-ŢI TAIE CALEA  

● Diverşi prieteni de pe Facebook anunţă în gura mare că vor să scape de toţi „prietenii“ care le postează anunţuri tîmpite pe wall, care îi invită să subscrie la fel de fel de cauze sau care au alte opţiuni politice. Dacă s-ar aplica, nimeni n-ar mai avea nici un prieten. Ar fi minunat: fiecare ar posta pentru sine. Ce poate fi mai frumos decît să dai like la propriile comentarii? (M. M.)

● Am descoperit un site de matrimoniale tipic pentru România îmbogăţiţilor peste noapte, a lui Moni şi Iri: clubulmilionarilor.ro. Aici, dacă eşti bărbat „de succes“ şi plăteşti un abonament lunar, poţi întîlni o femeie „frumoasă“. „Clubul milionarilor este singurul site de dating care îţi garantează un raport de minim 10 femei la un bărbat.“ Doar că n-au precizat şi despre ce fel de raport este vorba. (A. P.)

● „Înainte, cînd navigaţia înceta în toamnă şi nu existau drumuri de fier, oamenii, fiind izolaţi, îşi făceau provizii de alimente sărate pentru iarnă şi, cînd venea primăvara, erau treziţi la o viaţă nouă cu totul proaspătă. Azi, spărgătoarele de gheaţă şi căile ferate au egalizat anotimpurile şi există flori, fructe şi legume tot anul.“ August Strindberg scria asta în romanul Singur. Era vara lui 1903. (M. C.)

● Sir Graham Watson, liderul liberalilor din Parlamentul European: „Europarlamentarii români trebuie să fie mai inteligenţi cînd e vorba de relaţii publice“. No, Sir, europarlamentarii români trebuie să fie mai inteligenţi în general… (M. V.)

● În logica iubirii şi respectului mai mari faţă de automobile decît faţă de oameni, Primăria Bucureştiului vrea să construiască pasaje auto în zona bulevardelor Kiseleff-Prezan-Aviatorilor, renunţînd la trotuare, piste de biciclete şi bucăţi din parcurile Kiseleff şi Herăstrău. În viitor vom locui cu toţii într-o parcare gigant cu pasaje şi poduri suspendate, iar pieţele, trotuarele şi spaţiile verzi vor fi înghesuite toate în balcoane. (M. C.)

● Frumoase, dar periculoase. Data viitoare cînd daţi peste profilul de Facebook al unei femei irezistibile necunoscute, gîndiţi-vă de două ori înainte de a o adăuga în lista de prieteni şi a vă confesa ei. Conform FoxNews.com, se pare că talibanii folosesc profiluri false, cu imagini ale unor fete drăguţe, pentru a afla informaţii militare secrete. Domnişoarele respective se împrietenesc şi vorbesc cu soldaţii, pentru a strînge informaţii despre diverse operaţiuni secrete desfăşurate de către trupele australiene şi de coaliţie. În plus, nu ajută nici faptul că soldaţii au prea multă încredere în setările de confidenţialitate ale site-ului, dezvăluind, astfel, nume, grade militare sau locaţii. Bună şi interconectivitatea asta, dar cu nişte limite. Altfel, reţelele de socializare pot dăuna. Grav. (P. M.)

● Teroarea cîinilor stradali continuă, chiar în zone centrale. Acesteia i se adaugă, însă, cea a potăilor cvasi-stradale: ca nişte dulăi ai groazei, acestea zac la pîndă în curţile lor. Cînd treci pe lîngă ele, hop pe stradă să-ţi taie calea, prin deschizătura lor specială din gard. Noroc cu un mijloc aş zice tradiţional de intimidare: urlatul la ei, mai tare decît lătratul… Se pare că (încă) mai funcţionează. (I. P.)

SĂ ÎNŢELEGEM CĂ, 
DUPĂ O ÎNTREBARE LANSATĂ 
ÎN APELE RÎULUI, 
AUTORUL STRĂBATE MIZERIA 
CU AJUTORUL NOILOR TEHNOLOGII? 

● Crin Antonescu despre Traian Băsescu: „E şi mai epavă, după referendum“. Să înţelegem că, după interimat, Crin Antonescu e pe val? (M. V.)

● Din limbajul corporatist, o întrebare care mi-a părut de-a dreptul injurioasă, deşi îmbrăcată, la prima vedere, într-o formulă politicoasă: „Vrei să-ţi dau feedback pe obiective?“. N-am prea ştiut ce să răspund. (S. G.)

● O ştire potrivit căreia patru universităţi din România se află (şi anul acesta) în clasamentul mondial „QS World University Rankings“ a fost lansată în mass-media românească în două moduri diferite. În vreme ce HotNews titrează „Patru universităţi din România sînt incluse în Top 700 mondial“, România liberă scrie cu litere de-o şchioapă: „EXCLUSIV. Nici o universitate românească în primele 600“. Noi, la Dilema veche, tragem concluzia, EXCLUSIVĂ evident, că universităţile cu pricina sînt clasate între locurile 600 şi 700. (A. M.)

● Din National Geographic aflu că, în acest moment, în România mai trăiesc în sălbăticie fix 5 zimbri. Tot e bine. Din asprete, singurul peşte a cărui denumire internaţională este cea în limba română – Romanichthys valsanicola, nu se ştie dacă mai există vreun exemplar. Din cauza construcţiei barajului de la Vidraru, acum zece ani mai rămăseseră în apele rîului Vîlsan vreo 15 bucăţi. (M. C.)

● Scriitorul Philip Roth a găsit pe Wikipedia o eroare în textul consacrat romanului său Pata umană. A încercat să-l modifice. Un administrator i-a răspuns: „Nu sînteţi o sursă credibilă“. „Înţelegem punctul dvs. de vedere, potrivit căruia autorul are autoritate asupra operei sale, dar noi avem nevoie de surse suplimentare“. Omul s-a enervat şi a publicat o lungă scrisoare deschisă către Wikipedia în The New Yorker. Între timp, se pare că incidentul s-a rezolvat. Regulile au devenit atît de stricte încît adevărul devine imposibil de demonstrat. (A. M. S.)

● Sîngele străbate, în fiecare zi, pînă la 96.000 de kilometri prin vasele sangvine din corp. E ca şi cum ar călători zilnic în jurul Pămîntului. (M. C.)

● Ministrul francez de Interne a zis că Franţa nu poate primi „toute la misère du monde“, iar o bună parte a presei române a tradus prin „mizeria lumii“. RFI România a tradus (corect) „sărăcia lumii“ şi a declanşat comentarii, reproşuri, opinii. Pofta românească de dat cu părerea nu poate fi stăvilită nici măcar prin simpla consultare a unui dicţionar. (M. V.)

● Prim-ministrul Dmitri Medvedev este îngrijorat de înşelăciunile în universităţile din Rusia şi îi încurajează pe studenţi să nu plagieze. Ba mai mult, i-a îndemnat pe profesori să verifice originalitatea lucrărilor cu ajutorul noilor tehnologii. Mi se pare o atitudine corectă: cine copiază cu ajutorul lui Google, tot prin Google o să fie prins. Alo, domnul Ponta, s-a înţeles? (M. M.)

LA CEREREA CLIENŢILOR, 
UN MINI-INDIVID 
ELIMINĂ HAOSUL EVIDENT 

● N-aveţi idee ce dorinţe vi se pot îndeplini într-o piaţă bucureşteană! Printre morcovi, varză, cartofi, ceapă şi roşii, pe o tarabă în Piaţa Crîngaşi, un anunţ scris cu carioca pe un carton: „La cererea clienţilor, acum avem şi tratament anti-bronşic“. (S. G.)

● Într-un mini-market de cartier, o casieriţă îi împărtăşea unei colege problemele amoroase ale unui cuplu: „Păi, între ei nu mai era de mult nici un pic de chimie, acum nu mai e nici anatomie“. Dacă nici chimie nu era şi nici anatomie nu mai e… măcar matematică o fi? (S. G.)

● A doua oară cînd m-am dus să văd To Rome with Love, am nimerit lîngă un individ care vorbea cu filmul: „A-nnebunit moşul!“ (lui Woody Allen), „A-nnebunit ginerică!“ (lui Jesse Eisenberg), „A-nnebunit lupul!“ (lui Roberto Benigni). După douăzeci de minute, m-am mutat cu vreo două rînduri mai jos, pentru că, da, aţi ghicit. Înnebunisem. (L. V.)

● Aş avea ce scrie la „3,14“ tot anul viitor numai notînd denumirile diferitelor articole de la IKEA: „Gunstig şervet masă“, „abajurul inspirat din fustiţa unei balerine şi iluminat cu ajutorul tehnologiei LED“, „Boholmen, cuvă pentru spălat“ (lighean, pe româneşte) sau îndemnurile intim-familiare: „Nu uita de tine!“, „Elimină haosul din baie“ „Conversaţia e cel mai bun aperitiv“. Săptămîna trecută m-a cucerit însă „Erktorp, perna de dormit pe spate“. N-aveţi una şi pentru dormitul pe burtă? (S. S.)

● Fiindcă e toamnă şi e vremea culesului, am mai dat o raită prin livezile cu nume de firme româneşti ca să adun roadele coapte. Pentru astăzi (urmînd ca în numărul viitor să vin cu încă un sac), recolta din Popeşti Leordeni şi Făgăraş: Etc International SRL, Sugestiv SRL, As Plastic Impex SRL, Aprozarul Verde SRL, Pentagon Electric SRL, Evident SRL, Fiziomed Roşculeţ SRL, Dezmembrări Auto Lupo SRL, Cerbu Muzic SRL, Prezident Medical SRL, Fabrica De Carne Manciuc SRL, Vulturu Carmelit SRL, Corbu Carmelit SRL, Şoimu Carmelit SRL, Sine Nomine SRL, Insula Energiei SRL, Aplomb Impex SRL, Expert Paratrăsnet SRL, Cartof De Făgăraş Grup De Producători SRL, Accent Alpin SRL, Trei Iubiri SRL, Market La Bubu SRL, Eternity Impex SRL, Fun Business Împreună SRL, Terifiant Prod SRL, Rezistenţa Online SRL, Hacienda Blueberry Hălmeag SRL, Uriaşii Veseli SRL, Magherniţa SRL, La Săracu Tata SRL. (D. S.)

Foto: C. Tudor

Mai multe