Cu ochii-n 3,14
POVESTEA CU APETITUL PENTRU
ULTIMUL TIMP NU S-A TERMINAT:
DACĂ AJUNGI SĂ DAI
ÎN FIECARE ZI CU NERVII
MAI DEPARTE,
CU CE O SĂ NE HRĂNIM
DE-ACUM ÎNCOLO?
● Povestea cu Pluto nu s-a terminat. Astronomul Alan Stern nu e de acord cu retrogradarea lui Pluto la rangul de planetă pitică şi crede că ea „va impune mai mult respect“ după ce vor putea fi văzute noile prim-planuri realizate de nava spaţială New Horizons. Doar că mai sînt doi ani pînă atunci. (M. C.)
● Cu o zi înaintea inaugurării Salonului de Carte de la Paris, preşedintele Franţei François Hollande s-a întîlnit cu editorii şi librarii francezi. Printre altele, pentru a da asigurări că Guvernul sprijină, în continuare, sectorul cultural şi în special producţia şi difuzarea de carte. El a vorbit despre „datoria de a le stîrni tinerilor apetitul pentru lectură“, afirmînd, în concluzie: „Citiţi, citiţi, asta vă face fericiţi şi inteligenţi.“ După decenii întregi de „Scrieţi, numai scrieţi“, se pune, în sfîrşit, şi problema cititului. (M. M.)
● Mă urc într-un taxi cu un şofer cu care nu mai mersesem de ceva timp. Îmi spune, aşa, deodată, pe un ton informal: „Am multe să vă povestesc, de cînd nu ne-am văzut în ultimul timp. De două ori am avut moarte clinică. Ştiţi, m-am văzut deasupra propriului trup…“ Constat că pînă şi conversaţiile casual cu serviciile nu mai sînt ce-au fost odată. (I. P.)
● Din categoria „Ce-are Marga cu vehemenţa?“, astăzi vă prezentăm: „Conchidem observînd că vehemenţa nu dispensează de obligaţia argumentelor. Filip Florian, cu nivelul lui jalnic de cultură, este doar vehement“ şi „Informarea prealabilă discutării unui subiect nu-l obsedează şpe Andrei Pleşu, n.m.ţ. Vehemenţa, ştim bine, nu este, însă, argument.“ Am putea conchide observînd că, dacă ajungi să dai în fiecare zi cîte două comunicate de presă în care scrii numai măgării despre unul şi altul, ai putea măcar să mai variezi măgăriile. (L. V.)
● De fiecare dată cînd văd în cutia poştală cîte un aviz, mă ia cu un fior rece pe şira spinării. La un moment dat îmi iau inima în dinţi şi intru în Oficiul 22, mic, central şi întotdeauna foarte aglomerat. Ultima dată am nimerit în plină distopie: un domn venise după pensie şi am crezut că o să moară aşa, în picioare, şi cu cotul atîrnat de ghişeu. O altă doamnă îşi aruncase facturile la gunoi şi i-a înmînat funcţionarei un teanc de plicuri goale, femeile care lucrează acolo par din ce în ce mai stoarse de puteri şi cu nervii praştie, şi oricînd mă aştept să cedeze nervos, iar sunetul obsedant de ştampile să se transforme în focuri adevărate de armă. Eu nu mă mai îndoiesc, în Bucureşti apocalipsa vine cu poşta. (A. M. S.)
● Într-o zi mi-a atras atenţia următoarea postare de pe Facebook: „Distrugătorul Dahle 40104, recomandat pentru uz normal la birou.“ Înainte să mă bucur că s-a inventat, în sfîrşit, o maşinărie care te scapă de şefi/colegi nesuferiţi sau de unele sarcini de serviciu anoste, am citit repede mai departe: nu distrugea decît documente. (P. M.)
● Dacă vă consolează cu ceva, nu doar laptele are probleme zilele astea din cauza aflatoxinei, dar s-a descoperit că şi aripioarele de rechin conţin beta-metilamino-L-alanină, o neurotoxină care are legătură cu maladii precum Parkinson, Alzheimer sau Lou Gehrig. Nu ştiu cu ce o să ne mai hrănim de-acum încolo. (M. C.)
POVESTEA CU TOT CE APARE
ÎN ALTE LOCURI NU S-A TERMINAT:
TRĂIM ÎN ALTE SCOPURI
● Tot ce apare la ştiri mai mult de două ori, sub o formă vagă (sau mai apăsată) de ameninţare, devine subiect de isterie naţională, mai ales dacă are o legătură directă cu viaţa noastră de zi cu zi. Căpuşa, păianjenul ucigaş de pe litoral, gripa porcină, mai nou alfatoxina din lapte. Nimeni nu-şi face probleme că mîncăm „plastic“ pe post de mezeluri, însă tuturor ne-a căşunat brusc pe bietul lapte. Vacile (sacrificate în disperare de cauză de fermieri) n-au nici o vină că, de fapt, consumatorii sînt nişte boi. (A. P.)
● Am ajuns duminică, pentru o tristă întîmplare, în Cimitirul Sărindar Nou din Calea Giuleşti şi am auzit un preot foarte îngrijorat de furtul tuturor obiectelor de metal (garduri, uşi, mînere, bănci) din locul cu verdeaţă. Ne aşteptăm, zicea omul descumpănit, să ni se fure şi clopotul: o să tragem clopotul dimineaţa şi o să facem noi: dang-dang! În alte locuri, prima idee ar fi să chemi Poliţia. (S. S.)
● Într-un interviu (foarte interesant) publicat de adevarul.ro, Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România, spune că trăim într-un ritm demenţial şi ne îndeamnă: „Români, odihniţi-vă!“ Dacă tot revizuim Constituţia, eu zic să compunem şi un nou imn naţional, sau măcar să schimbăm „Deşteaptă-te, române!“ cu „Odihneşte-te, române!“ (M. V.)
● Programul „Cornul şi laptele“ a fost sistat de către premierul Ponta, care a declarat că banii alocaţi respectivului proiect pot (şi vor fi) folosiţi în alte scopuri, „mai bune“. De cînd cu criza, Scrooge apare şi de Paşti, nu doar de Crăciun. (S. G.)
POVESTEA CU PARTICIPAREA
LA NAŞTERE NU S-A TERMINAT BINE:
UNIŢI-VĂ STRIGĂTUL
● Dintre cuvintele frumoase pe care le-au avut de spus cîţiva scriitori români despre participarea României la Salonul de Carte de la Paris, cel mai mult mi-a plăcut o frază a lui Emil Mladin: „Nu ştiu de ce mi se pare că prezenţa României ca invitat de onoare la Salon du Livre 2013 nu este decît un semn al integrării Europei în ea însăşi.“ (L. V.)
● Săptămîna trecută au fost zilele de naştere ale lui Urmuz şi Philip Roth, doi mari scriitori care nu au nimic altceva în comun decît micul cititor din mine. Am ţinut să spun asta. (M. C.)
● Îl mai ţineţi minte pe grădinarul Chauncey, interpretat de Peter Sellers, din filmul Being There (Un grădinar face carieră) cu Shirley MacLaine? Cel care a devenit consilierul preşedintelui Statelor Unite? Ei, bine, cineva anunţă la mica publicitate că a lucrat în Italia, Anglia, Danemarca, Scoţia, Franţa, Germania şi că ştie să vorbească italiana, engleza şi franceza. Apoi, scrie că are şi certificat de motostivuitorist obţinut în Franţa şi că e interesat de un loc de muncă de… grădinar. (A. M.)
● Din ciclul „Aforişti din toată lumea, uniţi-vă şi lăsaţi-ne în pace“. Paulo Coelho: „Aş vrea ca moartea să mă găsească un om viu.“ Te pomeneşti – Doamne, iartă-mă – c-o să-l găsească moartea ne-viu… (M. V.)
● Nu eram prea sigur c-a venit primăvara, dar strigătul unei comerciante stradale de flori m-a convins: „Zambiluţe la ofertă!“ (D. S.)
Foto: L. Muntean