Cu ochii-n 3,14
O ŞTIRE DE INTERES NAŢIONAL:
NIVELUL ZGOMOTULUI DE FOND
AL PARLAMENTULUI
A CRESCUT SUFICIENT
PENTRU A FI CHIAR IDILIC,
MAI ALES DACĂ ÎNGHIŢI
MULTE FLORI
● Adrian Copilul Minune şi-a buşit maşina. E o ştire de interes naţional – difuzată şi răsdifuzată de aproape toate posturile TV. Accidentul rutier pare să fie un fel de vector pentru celebritate. (M. M.)
● Se pare că nivelul zgomotului de fond al civilizaţiei actuale a crescut atît de mult încît, pe timp de noapte, creierul nostru reacţionează fragmentînd somnul fără să ne dăm seama şi crescînd, astfel, inutil, activitatea cardiovasculară. Dacă acum cîteva decenii nivelul zgomotului urban nocturn era în medie 42 de decibeli, acum el a crescut pînă la 67. Se aude?! (M. C.)
● Iată ce zice un amendament adoptat săptămîna trecută de Comisia pentru modificarea Constituţiei (potrivit HotNews): „Ministrul a cărui revocare a fost solicitată prin intermediul unei moţiuni simple, adoptate de către cele două Camere ale Parlamentului, este revocat din funcţie la propunerea primului-ministru.“ Adică mai întîi Parlamentul solicită revocarea şi pe urmă o propune prim-ministrul? Adică cum? Nu e oare nevoie şi de un amendament care să prevadă obligativitatea redactării Constituţiei României în limba română? (A. M.)
● Există, în Bucureşti, locuri fermecătoare, chiar lipsite de interior (dar nu şi de substanţă): ceainăria La Metoc e unul dintre ele – o curte potrivită cu o boltă de verdeaţă. Suficient pentru a fi chiar idilic mai ales seara, cînd se aprind lumînările. (I. P.)
● În sfîrşit, cineva a descoperit piatra filozofală. Asta mi-am zis cînd am citit banner-ul online care îţi promite că, dacă înghiţi nu ştiu ce detoxifiant, slăbeşti în somn. În cazul ăsta, viaţa e vis şi în realitatea supraponderală. (A. M. S.)
● La Ateneu – „Violoncelissimo 100“. Concert omagial, compozit, într-o zi declarată „a recunoştinţei“, dedicat Şcolii româneşti de violoncel. Tineri, dar şi artişti consacraţi, muzicieni celebri pe scenă şi în lojă, laudatio pentru violonceliştii români întemeietori de şcoală, renumiţi pe mapamond, numeroşi artişti fotografi şi… multe, multe flori – într-o infinit-amuţitoare gamă de material textil. No, thanks! (R. M.)
ÎNTOTDEAUNA
AM FOST DE PĂRERE
CĂ MONUMENTUL VECINULUI
E COMPLET INUTIL
● O femeie din Iaşi a făcut o ciulama de ciuperci, după care s-a dus la Urgenţe, unde s-a plîns de dureri de cap şi a spus că „vede pitici“. Întotdeauna am fost de părere că bucătăria moldovenească e specială. (L. V.)
● Pe marmura „cartofului tras în ţeapă“ din Piaţa Revoluţiei cineva a scris cu marker negru: „Violenţă psihotronică“. Dacă inscripţia cu pricina se referă la monumentul de sub ea, violenţa lui nu e deloc „psihotronică“, dimpotrivă, e manifestă, directă, săpată în piatră. Ne agresează toate simţurile de cîte ori trecem, jenaţi, prin preajmă. (S. S.)
● Din ciclul „Macabre“: cînd, la jumătate de oră după ce ai plecat din cimitir, te trezeşti fără geantă şi te întorci, nefiind însă cîtuşi de puţin sigur că „ai uitat-o acolo“, dar, rătăcind printre morminte, o zăreşti, cu stupoare, atîrnînd de braţul crucii vecinului, nu ştii cui să înalţi ofrandă de mulţumire: celor vii sau adormiţilor întru Domnul? Oricum, numai împreună vom reuşi. (R. M.)
● Cercetătorii au cugetat şi au făcut o listă cu 15 lucruri ciudate dpdv biologic pe care omul le face zilnic. Iată-le: plînsul (doar omul plînge de emoţie), sughiţul (e complet inutil), somnul (ne petrecem o treime din viaţă dormind), moartea (celulele nu se reproduc decît vreme de 70 de ani), roşitul în obraji (nu serveşte nici unei funcţii), sărutul (un schimb salivar care, aparent, eliberează în corp oxitocină), băşitul („explicaţia ar putea mirosi urît“), rîsul (probabil un semnal de împărtăşire/răspîndire a emoţiilor pozitive), clipitul (la fiecare 2-10 secunde), visatul cu ochii deschişi (se pare că potenţează creativitatea), privitul în 3D (un truc al minţii), furnicăturile (muşchi luaţi pe nepregătite), bărbieritul (obicei modern pentru a părea mai atractiv), gesturile riscante (bărbaţii vor să impresioneze potenţialele partenere) şi, fireşte, sexul (permite amestecul de gene pentru coexistenţa a diverşi paraziţi). That’s all folks! (M. C.)
SE POATE SPUNE ŞI INVERS:
DACĂ VREI SĂ AJUNGI
LA CUVINTE ROŞII,
TREBUIE DOAR SĂ VEZI MAI BINE
● Un titlu de ştire de săptămîna trecută spunea că preferinţa bărbaţilor pentru femei mai tinere ar fi „identificată“ drept cauza probabilă a menopauzei. Păi, aşa se poate ajunge să se spună orice. De exemplu, se poate spune şi invers, adică menopauza poate fi „identificată“ drept cauza probabilă a preferinţei bărbaţilor pentru femei mai tinere. La fel de bine s-ar putea demonstra şi că preferinţa bărbaţilor pentru femei mai tinere e cauzată de andropauză sau, de ce nu, că preferinţa bărbaţilor pentru femei mai tinere e cauza preferinţei femeilor pentru bărbaţi mai în vîrstă. (A. M.)
● Am descoperit un site unde postează anunţuri cei dispuşi să ia pasageri în maşină, la drumuri lungi, şi să împartă cu ei benzina. Aşadar, dacă vrei să ajungi la mare sau la Viena mai ieftin, trebuie doar să vezi cine, unde, cînd pleacă. Se numeşte 4înmaşină şi e un soi de autostop virtual. (A. P.)
● Nu doar la numele de firme găseşti cuvinte surprinzător alăturate, adresele de web s-au molipsit şi ele (s-ar părea) de morbul împerecherilor bizare de vorbe. Un exemplu: www.RableParcate.ro. (D. S.)
● O precupeaţă în Piaţa Crîngaşi, după ce un cumpărător îi plăteşte trei kilograme de roşii şi pleacă, îmi spune complice: „Săracul de el, pe vremuri lua cîte cinci sau şase kile, acum se vede că nu mai are bani.“ M-am simţit obligată să cumpăr măcar un kilogram. (S. G.)
● Domenico Dolce şi Stefano Gabbana au fost condamnaţi la un an de închisoare pentru evaziune fiscală. Mai bine îi puneau să vîndă la colţul străzii nişte genţi şi curele Dolce&Cabana. (L. V.)
Foto: E. Farkas