Cu ochii-n 3,14
DACĂ VĂ ÎNTREBAŢI
DE CE, LA NOI,
LUMEA NU PICURĂ CÎND PLOUĂ:
NICĂIERI NU MAI EŞTI FERIT
DE SIMBOLURI AGLOMERATE
● Dacă vă întrebaţi de ce melcii au o memorie aşa slabă, ei bine, savanţii au descoperit-o şi pe-asta: din cauza stilului de viaţă stresant. Probabil, probleme imobiliare şi de punctualitate. (M. C.)
● Printre şoferii de taxi uimitori, am descoperit o nouă categorie: şoferii psihologi, şi chiar psihoterapeuţi. Însă doar pentru doamne şi domnişoare. „Pentru a le elibera de balastul de la servici, ca să se ducă acasă curate“ – după cum ne-a spus unul dintre reprezentanţii noii posibile bresle. Apoi a adăugat: „Cei de acasă îmi mulţumesc.“ Să mai spună cineva că, la noi, lumea nu face psihoterapie. Ambulantă. (I. P.)
● Pe 12 noiembrie anul trecut, i-am scris unei firme germane de instalaţii, care îmi vînduse o baterie de chiuvetă defectă, că unul dintre robinete picură, şi am încheiat cu întrebarea disperat-politicoasă: „Ce se poate face?“ La mai bine de trei luni, după ce renunţasem să mai aştept o reacţie şi reparasem robinetul singur, strîngîndu-l mai tare, primesc cel mai concis răspuns tardiv pe care l-am văzut vreodată: „Strîngeţi mai tare!“ (M. P.)
● Candidata pentru Primăria Parisului din partea UMP, Nathalie Kosciusko-Morizet, a venit cu propunerea ca staţiile de metrou abandonate să fie transformate în piscine publice. Cam ca staţiile de metrou funcţionale din Bucureşti atunci cînd plouă, dar igienizate, iluminate şi decorate. (M. C.)
● Duminica trecută, parcul tematic Legoland din Windsor, Anglia, planificase o „zi întreagă de distracţii“ pentru nişte familii musulmane. Vestea a umplut de furie extremiştii britanici de dreapta, care au început să trimită ameninţări cu moartea pe adresa conducerii parcului. Drept urmare, „ziua întreagă de distracţii“ a fost anulată. Nicăieri nu mai eşti ferit de politică/religie pe lumea asta. (L. V.)
● Ca în fiecare an, în preajma zilei Sfinţilor Mucenici, prin magazine au apărut „kit-urile de mucenici“. Nu au patimi, ci doar simboluri ale infinitului, din cocă, alături de nucă, rom şi scorţişoară. (S. G.)
● Aflăm dintr-o ştire de pe Yahoo! că, pe măsură ce aurul, argintul sau cuprul extrase din mine se împuţinează, un nou tip de minerit, numit „mineritul urban“, ar putea înlocui, treptat, vechiul minerit. Mai exact, toate aceste metale vor fi extrase nu din mine, ci din telefoanele mobile, din tabletele şi calculatoarele pe care sîntem gata să le aruncăm la gunoi. Însă pe „minerii urbani“ deja îi putem întîlni prin autobuze şi alte locuri aglomerate, ei muncesc în avans şi undercover. (A. P.)
IATĂ CĂ ROMÂNIA
NU EXPORTĂ
DOAR PERSOANE DE CAUCIUC
● Tentativă de fraudă electorală în Franţa. La Saint Denis, pe lista electorală s-au înscris 86 de cetăţeni provenind din România. Cu toţii au aceeaşi adresă de domiciliu. Iată că România nu exportă doar forţă de muncă ieftină, ci şi alegători bine antrenaţi. E un fel de metodă „Autobuzul“ într-o variantă îmbunătăţită. (M. M.)
● Am auzit că există Agenţia Naţională a Traficului de Persoane. Cum „a“? Adică traficul de persoane şi-a făcut agenţie? (M. V.)
● China nu produce doar pantofi de cauciuc, chiloţi de plastic, cearşafuri de hîrtie şi suveniruri din tablă, ci, mai nou, a ajuns pe locul trei mondial, după Uniunea Europeană şi Statele Unite, la numărul articolelor de cercetare ştiinţifică. Deocamdată însă, studiile chinezeşti sînt citate şi menţionate doar de către cercetătorii din Coreea de Sud şi Taiwan. (M. C.)
N-AM ÎNŢELES TEORIA (DIN 1931)
DESPRE
ORIGINEA DISCUŢIILOR RECENTE
● La o televiziune de ştiri se vorbea despre o firmă, al cărei nume fusese menţionat în fugă şi nu l-am prins, care, în ziua de 8 Martie, a dat liber tuturor femeilor. În imaginile care însoţeau această informaţie apărea sediul DNA din Craiova. M-am gîndit că procuroarele vor primi liber de Ziua Femeii (sau inculpatele?)… Pe urmă am realizat că 8 Martie cade sîmbătă, adică într-o zi liberă, şi n-am mai înţeles absolut nimic. (A. M.)
● Medicii spitalului londonez Great Ormond Street şi-au propus să crească urechi, nasuri şi alte cartilagii, pornind de la celule stem recoltate din grăsime. Piftia din urechi (de porc) ar putea deveni noua supă primordială, cum numea Aleksandr Oparin teoria sa despre originea lumii, în proaspăt constituita şi deja înfometata Uniune Sovietică. (M. P.)
● Prin Bucureşti a apărut un lanţ de simigerii numite Zaraza (personaj inventat de Ion Pribeagu pentru un tango din 1931 cîntat de Cristian Vasile), care foloseşte imaginea lui Ibrahim Ferrer (muzician cubanez, membru al Buena Vista Social Club, mort în 2005). Cum adică, ce au în comun toate astea?! (M. C.)
● Îmi spune un prieten care e bursa discuţiilor din sauna clubului la care merge: criza din Ucraina şi uleiurile aromatice de proastă calitate pe care le cumpără unii din Obor. Combinaţia mi se pare perfectă. (A. M. S.)
● „Du-te dracu’!“, vechea trimitere a preopinentului pe un traseu diabolic, pare a fi suferit o schimbare de direcţie, inspirată de evenimente relativ recente. Deunăzi, trecînd printr-o piaţă, am auzit-o pe una strigîndu-i alteia: „Du-te la Tanacu, te-aşteaptă Tanacu!“. (D. S.)
Foto: I. Leonard