Cu ochii-n 3,14

12 noiembrie 2014   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

303 VOTURI ABSORB 
CANTITĂŢI IMPRESIONANTE 
DE ARMONIE ÎNGUSTĂ ŞI SIMPLĂ
DIN SFERA EXPRESIEI FIGURATE 

● Geografie şi cifre: Ponta a avut majoritate de voturi în Coreea de Nord (9 voturi); Iohannis, în Coreea de Sud (53 de voturi) şi Noua Zeelandă (136 de voturi); Macovei, în Australia (598 de voturi) şi China (303 voturi). În Zimbabwe au votat 6 oameni, la Londra au fost 3 ştampile (sau 5, nu se ştia sigur), în Toronto n-a fost nici măcar o singură secţie de votare. Păi, să le numărăm, coane Fănică! (M. C.)

● A mînca în faţa televizorului deschis putea fi considerată de mulţi o adevărată plăcere. Nu doar în România. În această idee, s-a inventat şi frigiderul cu televizor încastrat. Cei care mănîncă sau gătesc în bucătărie pot, adică, să aibă la îndemînă şi ecranul cu poveşti. În ultima vreme însă, obiceiul ăsta presupune riscuri serioase pentru că, probabil aţi observat, cînd ţi-e lumea mai dragă (filmul mai bun şi bucatele din farfurie mai gustoase), te poţi trezi că în faţă, pe ecran, îţi apar reclame cu scuipaţi cu sînge, tampoane care absorb cantităţi impresionante de lichide, unghii atacate de ciuperci şi alte asemenea lucruri. Nu e prea bine să mănînci nici cu radioul deschis. De acolo poţi auzi cîte ceva din toate cele înşirate mai sus, ba chiar şi despre mirosurile neplăcute ale infecţiilor intime. Bleeah! (A. M.)

● Redăm un anunţ care aduce laolaltă o serie de instituţii şi de nume cu sonorităţi aparte: Asociaţia Trompetiştilor din România în parteneriat cu Asociaţia Humanitas Zalău şi Asociaţia Cultural-Educativă Iuliu Maniu Zalău, organizează, în cadrul proiectului „Periplu Spiritual prin Ardeal – Armonie şi diversitate culturală“, un turneu aniversar: zece ani de activitate a Corului Lumină Lină, a Catedralei Episcopale Înălţarea Domnului, din Complexul Cultural-Spiritual Sfînta Vinere, Zalău, Judeţul Sălaj. (M. P.)

● Pe insuladeperdele.ro, unde am naufragiat navigînd fără ţintă, aflu (dintr-o întrebare a unei cliente) ce mai poţi vedea prin Germania: „Nu găsesc pe nicăieri acea rejansă de se montează pe înălţimea perdelei pt. a crea «munţişori» (am văzut în Germania la o perdeluţă, nu este acea rejansă îngustă şi simplă, trebuie să fie din material transparent şi să aibe din loc în loc nişte briduţe subţiri şi mai lărguţe). La dvs. găsesc aşa ceva?“. (D. S.)

● Victor Ponta: „Şansa României este de a nu mări falia dintre Ardeal şi restul ţării, ci dimpotrivă, de a încerca să o astupăm“. Bună idee, frumoasă metaforă, nimic de zis. Doar că, dacă ieşim din sfera expresiei figurate, între Ardeal şi restul ţării se află nişte munţi, nu o falie. Or, munţii sînt mai greu de astupat. Aşa încît, dacă actualul premier s-ar fi apucat din timp de construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu, acum nu mai avea nevoie de metafore, ci putea să prezinte nişte fapte concrete. (M. V.

ÎNCĂ NU SE ŞTIE UNDE VOIA 
SĂ SE MANIFESTE UN ALT DOMN, 
PROVOCÎND EVACUAREA 
EMOŢIILOR NEGATIVE 

● Bateristul AC/DC Phil Rudd a fost arestat pentru posesiune de metamfetamină şi cannabis. A, da, şi pentru angajarea unui criminal plătit. Încă nu se ştie pe cine voia să ucidă Phil Rudd, dar am senzaţia că tocmai se scrie o nouă pagină de senzaţie din istoria rock’n’roll-ului. (L. V.)

● Un paradox, la B1 TV, unde ştirile se încheie cam aşa: „Vă aşteptăm în continuare la Butonul de panică şi vă dorim să aveţi o seară liniştită!“ (A. P.)

● Am primit cadou, de curînd, o placă Ouija, pentru spiritism, prin care se spune că poţi comunica cu lumea de dincolo. Am respectat întru totul indicaţiile: am invocat doar spiritele bune, le-am invitat să nu se manifeste decît prin placă, pentru ca nu cumva să se rătăcească prin ungherele camerei, ba am aşteptat pînă şi noaptea de Halloween, pentru obţinerea efectului total. Cu toate astea nu s-a întîmplat nimic. Oare plăcile Ouija se pot returna pe motiv de nefuncţionare? (S. G.)

● Premierul candidat la preşedinţie Victor Viorel Ponta a anunţat deja viitorul premier: e vorba de fostul premier şi fostul candidat la preşedinţie Călin Popescu Tăriceanu. Dar, din cîte a lăsat să se înţeleagă, aceasta e doar prima, nu şi singura opţiune: mai sînt încă doi premieri „de rezervă“. Modul ăsta combinativ de-a face jocurile şi de-a construi echipa, temperamentul flegmatic şi ratarea ca stil de lucru mă duc cu gîndul la un alt domn, pe care, întîmplător, îl cheamă tot Victor: E vorba de – aţi ghicit – fostul şi, poate, viitorul antrenor al naţionalei de fotbal, Victor Piţurcă. Cu amendamentul că acesta din urmă rămîne, totuşi, inimitabil. (M. M.)  

● S-a dovedit ştiinţific: muzica tristă te face fericit. Doi cercetători de la Universitatea din Berlin au studiat efectul melodiilor melancolice asupra creierelor a 722 de persoane din întreaga lume. În toate cazurile, efectul a fost cathartic, producînd evacuarea emoţiilor negative. Aşadar, căutaţi pe YouTube Lambchop – „The Puppy and the Leaf“ şi veţi fi fericiţi. (L. V.

OAMENII-CIFRE DIN SNOP 
VOR DISPUNE 
DE MAI MULT SPOR

● Emotigramele folosite în mail-uri şi sms-uri urmează să se diversifice de anul viitor cu mai multe opţiuni pentru a reprezenta mai bine diversitatea umană, potrivit unui proiect al Unicode. Oamenii din toată lumea vor dispune de emotigrame care vor reflecta mai bine anumite elemente de diversitate din aspectul uman, cum ar fi culoarea pielii, purtarea ochelarilor, grade diferite de pilozitate, siluete diferite etc. Aşadar, vom primi lol-uri de la graşi şi grăsuţi şi rolf-uri de la chinezi mustăcioşi şi pleşuvi. (A. P.)

● Vîrstă, studii şi cifre: 665.000 de tineri sub 35 de ani au votat cu Ponta, candidatul care promite stabilitate pentru pensionari; 565.500 de oameni cu studii superioare au votat cu Ponta, candidatul plagiator care sfidează de doi ani orice morală şi normă academică. Dadaism sau absurd? (M. C.)

● „Please, don’t touch me let me grow and become a BANANA. Thank You. [ss.] Your little banana for now“ – anunţ-etichetă sub un snop de banane-pui, într-un bananier de pe o plajă din Parga (Grecia), octombrie 2014. No comment. (R. M.)

● La sală, ca să nu mă mai uit la cronometrul de la bicicletă, mi-am luat să recitesc Desenul din covor al lui Henry James. A mers bine, însă fără să dobor vreun record. În schimb, bărbatul de lîngă mine avea mult mai mult spor, el citea Pas cu pas de Klaus Iohannis. (A. M. S.)

Foto: M. Bănică

Mai multe