Cu ochii-n 3,14

11 martie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

DACĂ NU MAI EXISTĂ CURTOAZIE,
S-AR PUTEA CA DOCTORII  
SĂ GĂSEASCĂ ÎN CORPUL NOSTRU
CUTII ROZ CU ACEEAŞI IDEE  

● Dacă bem apă îmbuteliată, s-ar putea ca doctorii să găsească în corpul nostru bisfenol A, un compus chimic folosit la fabricarea sticlelor de plastic şi despre care cercetătorii spun că ajută la creşterea riscului de cancer. Dacă gătim în cratiţe din Teflon, s-ar putea ca doctorii să găsească în corpul nostru acid perfluorooctanic, un compus chimic eliberat de Teflon la 500 de grade Fahrenheit şi despre care cercetătorii spun că duce la creşterea riscului de cancer. Bei apă şi mănînci – iată cum creşte riscul de cancer! (

● Nu e adevărat că nu mai există curtoazie: de 1 Martie a trebuit să iau liftul, într-un bloc necunoscut, pînă la etajul 8. Pentru că mi-e frică de lifturi, l-am rugat pe un domn mustăcios, care adăsta în holul blocului cu nişte pachete, să mă însoţească. Domnul a acceptat, politicos. Apoi mi-a oferit un mărţişor şi, înainte de ieşirea mea din lift, mi-a sărutat mîna. (

● Într-un supermarket bucureştean, la intrare, te întîmpină un stand pe care scrie „Totul pentru a sărbători femeile din viaţa noastră“. M-am gîndit la slogan, cu accent pe generalistul „totul“, şi apoi la concretul produselor: bombonele de ciocolată, cutii roz cu biscuiţi, fluturi de plastic. (

● Am auzit la un post de televiziune una din cele mai mari gogomănii de după Revoluţie. Un personaj era indignat de faptul că Banca Naţională, a cărei conducere – nu-i aşa, spunea el – este atît de apreciată de toată lumea şi considerată atît de profesionistă, „n-a fost nici măcar în stare să ne avertizeze ce se va întîmpla cu francul elveţian“. Păi, în aceeaşi idee, poate că BNR ne spune şi cursul valutar de mîine şi pe cel de săptămîna viitoare. Sau măcar să îl şoptească celor care au credite în franci elveţieni, aşa, ca o compensaţie pentru faptul că nu i-a avertizat la timp. (

)  

CAVALERII TRANSPIRAŢIEI  
AU INTERZIS FOLOSIREA ECRANULUI
PENTRU INSULTAREA EROULUI GRAV 

● Alte cîteva nume de loji masonice: Radu Negru, Fraţii Goleşti, Unirea, Armonia, Ion C. Brătianu, Neagoe Basarab, Danubius, Libertatea, I.H. Rădulescu, Sf. Gheorghe, Soarele Libertăţii, Matei Basarab, Columna lui Traian, Fraternitatea, Nostradamus, Ana Ipătescu, Aurora, Oltenia, Helios, Paradox, Steaua lui Sever, Apolodor, Cavalerii Danubieni, Romanaţi, Iancu Jianu, Oltul, Constantin Moroiu, Generalul Magheru, Cozia, Anton Pann, Barbu Ştirbei, Oriens, Lumină şi Adevăr, Cavalerii Sf. Iosif, Sarmisegetusa, Zamolxe, Înfrăţirea Neamului, Mistria, Meridianus, Solidaritatea, Pax, Tibiscum, Eftimie Murgu, Echerul şi Compasul, Banat, Helios, Ignatius von Born, Egalitatea, Noroc Bun, Trei Crini Albi, Dan Amedeo Lăzărescu. (

● Potrivit Academiei Americane de Medicină a Somnului, dar conform şi altor instituţii preocupate de subiect, dormitul în pielea goală, fără pijamale, ajută la: 1) scăderea în mod natural a temperaturii corpului şi, implicit, 2) a colesterolului (explicaţia ştiinţifică are legătură cu cortizolul); 3) aerisirea vaginului (dacă aveţi unul), care ar trebui să stea uscat pentru a nu prolifera bacteriile (ştiut fiind faptul că mediul umed al vaginului este asemănător climatului unei păduri tropicale); 4) creşterea

-ului de sine („trezirea goală te pune automat într-o stare mentală sexuală“); 5) înmulţirea partidelor de sex matinal (pijamalele sînt un obstacol cînd eşti adormit şi înfăşurat în cearşaf) şi, implicit, 6) creşterea gradului de intimitate (datorită eliberării oxitocinei care, la rîndul ei, reduce nivelul de stres, scade riscul depresiei, plus o grămadă de alte riscuri, precum cel de inflamare intestinală); 7) reducerea transpiraţiei şi, deci, a numărului de duşuri (exceptînd dimineţile în care faci sex); plus 8) uşurarea îmbrăcatului de dimineaţă; ceea ce conduce la 9) cîştigarea unui număr bun de minute pe care le poţi petrece dormind în pielea goală. (

● Muzeele din Washington (şi cîteva din New York) au interzis folosirea beţelor de

(„selfie sticks“), care încurcă circulaţia în sălile de expoziţie şi riscă să accidenteze operele de artă sau să rănească un vizitator. Votez pentru. Se opune cineva? (

● Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare. Tot ce lipseşte din acest spectacol e o emisiune în direct la OTV cu irepetabilul avertisment „SENZAŢIONAL“ scris cu litere roşii pe jumătatea superioară a ecranului. Ar fi fost, într-adevăr, senzaţional să putem urmări încarcerarea în direct la postul de televiziune „al poporului“. N-a fost să fie. Dar poate că dl DD îşi va face acolo, la Rahova, o televiziune cu circuit închis, pentru cei închişi. Avantajul: public captiv tot mai numeros. Dezavantajul: realizator tot captiv. (

● Raif Badawi e un blogger un pic cam prea liber pentru Arabia Saudită. Are 32 de ani, militează pentru  egalitate între cultele religioase şi propune sărbătorirea Sfîntului Valentin. Site-ul pe care scrie se numeşte „Free Saudi Liberals“. Pentru toate astea, a primit o sentinţă, în mai 2014: o mie de lovituri de bici şi zece ani de închisoare pentru insultarea islamului. Pedeapsa trebuie aplicată astfel: cîte 50 de lovituri de bici pe săptămînă, în fiecare vineri, ziua sacră pentru musulmani. După prima sesiune de lovituri de bici, Raif Badawi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Soţia sa, refugiată în Canada împreună cu copiii, a vorbit despre faptul că soţul său nu va mai putea suporta o a doua sesiune de lovituri. Numai că toate acestea s-ar putea să se întoarcă împotriva bietului om şi el să fie condamnat la moarte. Pînă atunci, soţia lui speră că Raif va trece cu bine de următoarea vineri. Chiar dacă pare o poveste din O mie şi una de nopţi, din păcate e una îngrozitor de reală. (A. M. S.

● „27 martie 2003. Teatrul de comedie din Praga (cu cafeneaua Tragedia în interior) prezintă

de Franz Kafka în regia lui Arnost Goldflam. În această adaptare scenică, problema eroului nu este faptul că s-a transformat în gîndac, ci faptul că nu poate ajunge la serviciu în starea în care se află.“ (din Marius Szczygiel,

, Editura ART, 2014, traducere de Ana Maria Luft) (

● Din ciclul „Ce şocuri mai găsim pe evz.ro“. Nu ştiu dacă aţi observat, dar

şi-a făcut o tradiţie din a pune pe

titluri care să conţină cuvîntul „şoc“. Cînd dai click pe ele să citeşti articolul, nu e vorba de nici un şoc: de obicei e un fîs, uneori e chiar cîte o veste bună. Un exemplu recent: „ŞOC! CHINA ÎN STARE GRAVĂ!“, zice titlul. Ce scrie în articol (care apare pe

)? Că în China creşterea economică va fi doar de 7%. Grav, domnule, grav, se duce dracului rapiţa chinezească… (

CÎTEODATĂ, O ŞEDINŢĂ DE PARTID
ZGÎRIE PAHARELE 

● Cîteodată, unii cerşetori cer imposibilul. În troleibuzul 77 l-am auzit pe unul implorînd călătorii: „Vă rog să m-ajutaţi c-un covrig!“. Cum nimeni nu avea covrigi, omul a renunţat după o vreme să-i mai solicite, s-a aşezat pe un scaun, a deschis ziarul

şi a început să citească. Pesemne vreun suflet milos îl ajutase cu un ziar. (

)

Profesorul Grigore Moisil la curs (anii ’70): „Mă visam într-o şedinţă de partid. Şi cînd m-am trezit, chiar acolo eram.“ (

● Reclamaţii la Protecţia Consumatorului: un domn de 72 de ani din Braşov reclamă că şi-a cheltuit aproape toată pensia pe medicamente pentru potenţă, dar că ele nu şi-au făcut efectul scontat; o femeie, tot din Braşov, e nemulţumită că maşina sa de spălat îi zgîrie paharele; o doamnă din Bacău s-a plîns că, după o operaţie de mărire a sînilor, „sînul stîng este cu aproximativ 2-3 centimetri mai jos, iar cele două mameloane nu sînt orientate simetric“; o altă doamnă din Cluj susţine că stomatologul nu i-a restituit proteza dentară veche şi îl bănuieşte că vrea s-o folosească pentru valorificare. Ei, aveţi ceva de reclamat? (

)

Foto: E. Foarfă

Mai multe