Cu ochii-n 3,14

17 iunie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

MULŢI OAMENI DIN SPATELE UŞII  
SE BLOCHEAZĂ TOT TIMPUL  
FĂRĂ SĂ FACĂ NIMIC  

● Tot mai mulţi oameni cer bani, aşa, de-a dreptul, pe stradă şi nu numai: un adolescent destul de bine îmbrăcat mi-a cerut doi lei la Romană; o doamnă de la lumînări m-a rugat să-i dau ceva pentru o pomenire în timpul slujbei de la biserică; o alta mi-a cerut să-i achit diverse „taxe“ de cimitir în timp ce aşteptam preotul pentru un parastas. În sfîrşit, o fată de pe marginea trotuarului mi-a cerşit îngheţata din pungă. (

● Mă duc să-mi iau o adeverinţă de la medicul de familie. Aştept pînă-mi vine rîndul. Asistenta mă invită în cabinet, îmi ia cardul de sănătate şi copia după buletin şi-mi zice să aştept. „Doamne-ajută“, mă trezesc eu zicîndu-mi în gînd (deşi, altminteri, nu obişnuiesc). Venisem speriat de ce citisem prin ziare – că la medicii de familie nu merge sistemul informatic şi se stă cu orele. „Închideţi, vă rog, uşa“, mai zice asistenta – căci o uitasem deschisă. O închid. Ce credeţi că era pe dulăpiorul din spatele uşii? Aţi ghicit. O poză cu Arsenie Boca. Deci vine de se leagă. (

● Ce ziceţi de maşina care se blochează atunci cînd simte că şoferul său a băut prea mult? Acest proiect va presupune instalarea unui sistem de detectare digitală a alcoolului din sîngele conducătorului auto. E susţinut de National Highway Traffic Safety Administration. Şi se pare că va fi implementat, din 2020, în SUA. Maşinile chiar vor deveni mai deştepte decît oamenii? (

● „Orice vehicul ce va circula în timpul zăpezei trebue să aibă clopoţei sau zurgălei, pentru a preveni pe pietoni de venirea lor, iar trăsurile cu bande elastice pe obezi, şi care circulă fără a face zgomot, vor avea în tot timpul cîte unul sau mai mulţi clopoţei, pentru a înştiinţa de trecere.“ (din „Anuarul ACR“ pe 1911) (

● Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (CNADR) a ieşit, anul trecut, pe profit. Profitul nu e deloc neglijabil: e vorba de 96 de milioane de euro. Formula e spectaculoasă: compania nu a mai făcut investiţii, nu a mai reparat drumuri şi nu a realizat decît vreo 50 de kilometri de autostradă. Adică au obţinut profit fără să facă nimic. Şi mai spectaculos e că o parte a profitului poate fi împărţit, conform legii, cu angajaţii, care vor obţine prime substanţiale. Să tot lucrezi la stat! (

)  

ÎN ROMÅNIA EXISTĂ  
ŞI O ALTĂ PROBLEMĂ: PE 5 IUNIE  
A APĂRUT O SCRISOARE DESCHISĂ
DE-A LUNGUL TIMPULUI 

● Asociaţia Unu şi Unu a organizat în România primul

La eveniment au participat, conform Radio România, cîteva zeci de oameni. Foarte puţini în comparaţie cu numărul celor care se nasc prematur (unul din zece bebeluşi, pe plan mondial). Problema celor născuţi înainte de termen e, de bună seamă, cît se poate de serioasă şi nu mă gîndesc s-o iau în vreun fel în derîdere. Dar mă tem că în România există şi o altă problemă, încă şi mai gravă: cea a imaturilor. Cred că şi de imaturi trebuie să avem grijă, mai ales cînd ei reuşesc să ajungă în funcţii de mare răspundere. Şi se observă că reuşesc adesea. Pe cînd şi un marş contra imaturităţii (politice)? (

● În Malaezia, moda

-ului (

în fundul gol) merge bine. Pe 30 mai, zece turişti străini s-au pozat nud în vîrful muntelui Kinabalu, cel mai înalt din ţară, şi şi-au postat fotografia pe reţelele de socializare. Pe 5 iunie, un cutremur a avut loc în apropiere de muntele Kinabalu şi a făcut 16 victime. Aceste două ştiri par că nu au nici o legătură, numai că autorităţile locale au găsit una. Potrivit responsabilului local Joseph Pairin Kitingan,

-ul acelor bărbaţi a provocat mînia Domnului, care a răspuns printr-un seism. Ca urmare a acestei explicaţii savante, turiştii străini ar trebui, bineînţeles, judecaţi. (

● A apărut vaccinul anti-îngrăşare. Adică hamburgerul, pizza, ciocolata şi alte asemenea drăcii care cauzează grav siluetei sînt, de fapt, viruşi? (

● Nouăsprezece ONG-uri, printre care şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, au trimis o scrisoare deschisă prin care le cer miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să promoveze în şcoli abstinenţa pînă la căsătorie, ca fiind „cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor“. Aha. Eu credeam că cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor sînt fructele şi legumele. (

● De-a lungul timpului, m-am împrietenit pe Facebook cu oameni pe care îi cunosc, dar şi cu necunoscuţi, cu asociaţii de artişti, scriitori, apicultori, cu biblioteci, librării, cafenele şi beauty saloane. Dar cu Genţi de Piele chiar nu, nu vreau să mă împrietenesc. Pînă aici! (

)  

UNEORI, UN PRIETEN BUN  
NE REZOLVĂ PROBLEMELE EUROPENE
PERPENDICULAR 

● Reclamă la ofertele săptămînii într-un supermarket: preţuri reduse la îngheţată şi la hîrtie igienică. Uneori lucrurile merg bine împreună. (

● Pentru că am obiceiul să acord premiul „Declaraţia lunii“, un prieten bun mi-a atras atenţia asupra a ceva ce-mi scăpase. Fostul preşedinte Băsescu a declarat zilele trecute că e dispus să se mute într-o altă vilă de protocol: „Mă mut în Gogol“, a zis Băsescu. „Dar nu există protecţie.“ În Gogol nu există niciodată protecţie. (

● Tămîia şi smirna nu mai sînt, neapărat, ce au fost altădată. Împreună cu proteina din lapte, ele compun suplimentul alimentar Renarthro, de 199 de lei, care ne rezolvă problemele cu articulaţiile (conform clipului de la Teleshopping). Instrumentele sacralităţii sînt, acum, la îndemîna tuturor şi parte a culturii populare terapeutice. (

● Am căutat pe un site zboruri Cluj-Bucureşti, că aveam nevoie de un dus-întors. După ce mi-am rezolvat treaba (la un preţ cu care aş putea lua cam orice zbor în Europa), curiozitatea m-a împins să mă uit care ar fi cel mai scump bilet de avion Cluj-Bucureşti şi retur. Am găsit următoarea combinaţie: dusul durează 11 ore (cu escală lungă la Frankfurt), aterizarea e spre miezul nopţii, plecarea înapoi e la 8 dimineaţa şi aterizarea la Cluj după alte 11 ore (cu escală lungă la Viena de data asta). Să recapitulăm: stai 22 de ore pe drum (da’ măcar vizitezi două aeroporturi europene frumoase) şi vreo cinci ore la Bucureşti, noaptea. Total: vreo 3900 de euro. Eu zic că se merită. (

● După Baia Mare, nume de firme din Arad: Albastru Oceanic SRL, Subterfugii SRL, Cumpăr Şi Vånd SRL, Patologic SRL, Nosferatum Funerare SRL, Susurul Cernei SRL, Platon Alb SRL, Evenimente Remarcabile SRL, Studiourile Foto Insomnia SRL, Accent Citadin SRL, Misteriosos SRL, Te Vezi SRL, Bårlogu Lui Ursache SRL, Şnuruleţ SRL, Ultimul Omagiu SRL, La Căsuţa Bunicilor Fericiţi SRL, Urmaşul SRL, Pizza 5 Colţuri SRL, Europeanul De Arad SRL, Sănătate Ocupaţională SRL, Sacher & Fantezia SRL, Noul Scrib SRL, Perpendicular SRL, Înger Păzitor SRL, Centrul De Ferestre Şi Uşi SRL, Terapii Informaţionale SRL, Pro Maniac SRL, Plus Bani Plus Timp SRL, Cointerese SRL. (

)

Foto: I. Leonard

Mai multe