Cu ochii-n 3,14

16 septembrie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

VORBA CÎNTECULUI:  
„REPAR CREIERUL UMAN  
DIN GOANA MAŞINII“  

● Din sortimentul Hornbach face parte o nouă serie de colace de WC:

şi

Trei oraşe din fosta RDG şi trei oraşe din Germania de Vest. „Est şi Vest – mînă în mînă“, vorba cîntecului. (

● Pentru că a uitat să-şi pună în trusa cu scule virgule şi conjuncţii, un reparator a scris, la pagina de „Mica publicitate“: „Repar maşini de spălat aer condiţionat urgent şi ieftin“. Oare şi-o găsi clienţi? (

● De cînd cu toate aceste

-uri la îndemînă, facem multitasking permanent şi cel puţin avem impresia că sîntem eficienţi şi cîştigăm timp. Ei bine, Earl Miller, neurocercetător de la MIT, şi Glenn Wilson, psiholog, spun că în timpul atenţiei distributive nivelul nostru de eficienţă (memorare şi concentrare) scade, de fapt, cu 10%: „Creierul uman nu este construit să funcţioneze aşa“. Pierderile cognitive din timpul

-ului sînt chiar mai mari decît cele produse de fumatul haşişului şi marijuanei. (

● Ce mai poate citi omul, din goana maşinii, pe marginea şoselelor din Ardeal. Pe un carton urît bătut cu un cui într-un pom, scris şi mai urît, de mînă: „Primesc pămînt pentru umplutură“. (

PROBABIL CĂ AŢI OBSERVAT  
UN URS GIGANTIC,  
LOVIT DE FEBRA VREMII EUROPENE 

● Printre multele canale de televiziune pe care le am la dispoziţie, e unul care mă intrigă totdeauna cînd zapez prin dreptul lui. Îl ştiţi cu siguranţă. Se cheamă Sport.ro. Ei bine, probabil că aţi observat, în ciuda numelui, pe canalul ăsta nu se transmit aproape niciodată meciuri sau competiţii sportive, ci numai discuţii, comentarii, speculaţii sau ştiri despre sport. Un fel de trăncăneală pe marginea fotbalului sau (mai rar) a altor evenimente sportive. Mi-aduce aminte de pensionarii care discutau etapele de fotbal în Cişmigiu. Dar de ce să ne mirăm prea tare, doar nu e singura televiziune fără fond din România. Iar trăncăneala poate fi şi ea un fel de sport. (

● La Piaţa Romană, un homeless se plimba cu un urs gigantic în braţe, albastru şi murdar, din care a scos o grămadă de bancnote de 100 de lei. Superb. (

● Pe poarta unui bloc, cineva a pus un anunţ: „Execut găuri. Inclusiv cu rotopercutor“. Afişul e ilustrat, evident, cu o mîndreţe de bormaşină. Aş angaja o legiune de oameni dedicaţi & dotaţi numai ca să-l umilesc pe vecinul care, de vreo două luni, e lovit de febra executării găurilor cu rotopercutor. (

● Îl cheamă Liam Dutton şi este prezentatorul stării vremii la Channel 4 News. Săptămîna trecută a devenit personajul unui clip viral în care a pronunţat, în direct şi fără greşeală, numele localităţii galeze Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch unde, în ziua respectivă, se înregistrase cea mai ridicată temperatură din UK. (

● Concluzia lui Cătălin Tolontan, în cel mai bun text scris post-arestarea lui Sorin Oprescu („Mulţumim pentru corupţi, dar îi aflăm şi pe marii corupători?!“,

): „Aproape că s-au ratat Campionatele Europene de gimnastică Bucureşti 2017 şi, vorba lui Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei de Gimnastică, «ce să fac, să vin cu şeful federaţiei europene la vorbitor la Oprescu?!». Ar fi fost prima mare competiţie oficială organizată de România în ultima jumătate de secol.

(s.m.)“. (

)  

NU ŞTIU PREA MULTE DESPRE ZIDURI,
N-AM GĂSIT PE NICĂIERI  
O STRADĂ FERICITĂ 

● Comentînd arestarea primarului Capitalei, premierul Ponta a declarat că el nu se va alătura haitei de „şacali rîrîiţi“ care se grăbesc să-l desfiinţeze pe Oprescu. Nu ştiu prea multe despre aceste animale, dar ideea că pot graseia mi le-a făcut, brusc, extrem de simpatice. (

● Nu prea citesc ce scrie pe ziduri sau pe jos pentru că, de obicei, sînt fie nişte chestii ilizibile, fie un Facebook mural, fie îndemnuri adresate românismului de a ţine steagul sus ori alte asemenea lucruri din acelaşi aluat. Dar o inscripţie pe care am zărit-o din mers, pe un trotuar, în zona Pieţei Romane, mi-a plăcut: „Mergi la haos în pădure?“. (

● Poate n-am citit eu ce trebuie, dar în toată această criză a refugiaţilor n-am găsit pe nicăieri informaţia că în Siria există cea mai mare comunitate de creştini dintre toate ţările arabe. Citez de pe

: „Sfîntul şi Preacuviosul Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri şi teolog din secolul al IV-lea. El este cinstit de creştinii din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creştinii siriaci, ca sfînt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este la 28 ianuarie“. (

● Am descoperit, în Boston, nu doar o stradă decorată tot timpul anului de Crăciun, ci şi un magazin (numit chiar

care vinde decoraţiuni de Crăciun tot timpul anului: globuri nu doar cu moşi, îngeri, oameni de zăpadă, ci şi cu mingi Red Sox, homari, hamburgeri, Coca-Cola, Elvişi, sirene şi pantofi… (

● Femeia care cerşeşte lîngă Mega Image intră în magazin. Cu norocul de peste zi vrea să-şi cumpere, ca de obicei, nu de mîncare, ci un pachet de Kent lung. Vînzătoarele o ceartă. Au şi ele dreptatea lor. Ea le spune că singurul lucru care o mai face fericită e o ţigară. „Mîncarea nu mă mai interesează.“ Cumva le înduplecă. Cînd ies, trec pe lîngă ea. S-a aşezat pe bordură şi zîmbeşte dintr-un nor uriaş de fum. (

)

Foto: A. Vrana

Mai multe