Cu ochii-n 3,14

23 septembrie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

NU E ÎNCĂ LIMPEDE  
DACĂ ROMÅNIA  
E O REPREZENTARE IDEALĂ  
AL CĂREI COPIL  
S-A ÎNDOPAT CU LACRIMI  

● Discuţiile cu privire la redefinirea rolului forţelor armate nipone au dus la încăierări în Parlamentul Japoniei. Nu e încă limpede dacă s-au folosit tehnici judo, kendo sau karate. (

● Mă uit la un film american de serie B spre C: trei fete din Texas vizitează pentru prima oară Europa, respectiv Franţa. Nimeresc la un bal de caritate al unor aristocraţi de la Monte Carlo. Într-un plan doi e o pancartă pe care scrie

. Aflu că scopul balului este o strîngere de fonduri a unei fundaţii pentru a construi douăzeci de şcoli în România. Peste două scene, una dintre fete se îndrăgosteşte de un prinţ. Prinţul îi spune: „Tu crezi că mie îmi plac la nebunie actele de caritate? Crezi că îmi doresc să merg în Africa sau în România?!“. Să înţeleg că, în mintea producătorilor americani, România e un continent similar cu Africa? Sau că România e o reprezentare ideală a lumii a treia (alături de Africa, desigur, despre care se ştie clar că e lumea a treia)? Şi, în fond, cine are habar unde e România (din echipa e producţie a filmului şi nu numai…)? Constat, cu o oareşcare amărăciune, că noi toţi ştim ceva despre Texas – cel puţin unde se află pe hartă, că acolo se cresc vaci, trăiesc cowboys şi există petrol. Şi nici măcar nu e o ţară… (

)  

● S-a dat verdictul în cazul şoferului beat care a spulberat pe trecerea de pietoni din Cristian (Braşov) o femeie gravidă în opt luni, al cărei copil a murit: patru ani, dar cu suspendare, suspendarea permisului de conducere pentru doi ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Căci, da, tragedia asupra comunităţii se abătuse! ( M. C.

● Săptămîna trecută, un urs a intrat în gelateria cartierului braşovean Noua de la poalele pădurii, a tras afară frigiderul şi s-a îndopat cu îngheţată de vanilie pînă n-a mai putut. Mie dintotdeauna mi s-a părut că îngheţata cu aromă de fructe de pădure nu este reuşită. (

● Sub titlul „Primii refugiaţi au năvălit în România, prin Timiş“,

a publicat cea mai tragi-comică ştire a săptămînii. Refugiaţii care au „năvălit“ erau doi fraţi afgani, care nici măcar nu voiau să ajungă la noi. Citez: „Cînd afganii şi-au dat seama că au ajuns în România, au început să plîngă. (…) Cei doi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră timişeni şi duşi la audieri. Şi în timpul acestora, cei doi fraţi au izbucnit în lacrimi şi le-au explicat poliţiştilor de frontieră că ei nu aveau de gînd să ajungă în România, că s-au rătăcit şi credeau că sînt în Ungaria. Printre hohote de plîns, au cerut să fie returnaţi în Serbia.“ (

)  

ZILNIC,  
O ANUMITĂ SPERANŢĂ  
SE VA ÎNCHIDE  
CU ALTE CUVINTE  

● Bogdan mă întreabă zilnic: „Cum o mai duci? Tot cu frica zilei de maine, bani putzini, n-ajung de la un salar la altul? Stiu clar cum e! Dar de cand m-am mutat din Berceni, boieeeer! Am scapat, sunt pe cai mari acum. Nu mi-a venit s-o cred cand sa intamplat. Intr-o zi vine unu’ pe care il stiam din cartier intr-un X6 şi zice: Frate e simplu. Mi-a aratat si pe mine unu, iti arat si eu tie.“ Şi încheie apoteotic: „Te pupa, tovarasu tau. Tre să fug ca e zi plina cu aurul! Sa vezi ce bani fac saptamana asta.“ Lucru mare să-ţi poarte cineva de grijă la bătrîneţe! „Te pup dulce, tovarăşu’.“ (

● La Radio România Actualităţi, pe-nserat, la o rubrică despre

o – cică – specialistă în aşa ceva vrea să explice cum trebuie să-i impui copilului o anumită decizie. Şi zice aşa: „Te poziţionezi din capătul tău de relaţie şi tu hotărăşti, de pildă, că nu trebuie să vină acasă mai tîrziu de ora 22“. Aha. Deci de cînd e moda cu parentingu’ nu mai există relaţii între părinţi şi copii, ci poziţionări şi capete de relaţii. Am înţeles bine? (

● Din slate.fr aflăm că rasismul persistă şi în industria filmelor porno. Cel puţin în SUA. James Deen, producător şi star porno, vorbeşte despre cum actriţele albe refuză de multe ori să filmeze cu negri, adică să facă scene „interrasiale“, şi despre cum actorii de culoare sînt mai prost plătiţi decît ceilalţi. Mai există, în cazul ăsta, speranţă pentru o lume mai bună? (

● Săptămîna trecută am băut cu un prieten ultimele două beri de la ultima terasă deschisă în Costineşti.  Într-un fel, e mai puţin trist să-ţi închei vacanţa ştiind că peste doar cîteva ore se va încheia sezonul, se va închide pînă şi ultima terasă din staţiune. Ba chiar e vesel să vezi că, în timp ce bei ultima bere uitată în singurul frigider rămas în priză, ospătarii încep să încarce în camion mese, scaune, lăzi şi cutii, apoi chiar şi ultimul frigider, cel din care tocmai ai băut ultima bere a sezonului… (M. M.

● La un magazin de mobilă din Bucureşti găsesc scaunul perfect al lui Procust. Susţine, spune eticheta, maximum 60 de kilograme. Cu alte cuvinte, viitorilor mei invitaţi, la intrare, le voi pune la dispoziţie cîntarul. Cine nu se încadrează, îmi cer scuze, ne vedem altădată. (

)  

O DOAMNĂ DESTUL DE MARE 
STRIGĂ CÎT O ŢINE GURA:
„BĂTRÎNEŢEA FACE PARTE  
DINTR-UN PLAN  
MAI AMPLU!“ 

● Ştiţi, desigur, noua modă cu unghiile vopsite în mai multe culori. Ei bine, într-una din zilele calde, în metrou, privirea mi-a căzut pe unghiile de la picioarele unei fete în sandale care stătea vizavi de mine. Erau vopsite în albastru, cu excepţia celor două de la degetele de lîngă cel mare (la mînă la zice

, la picior nu ştiu cum le zice), care erau galbene. În timp ce mă gîndeam că, totuşi, galben cu albastru se asortează, la următoarea staţie s-a urcat o doamnă care s-a aşezat lîngă mine. Purta tot sandale, iar unghiile degetelor de la picioare erau vopsite în negru, cu excepţia aceloraşi două ca ale fetei de vizavi, care erau albe. Uşor confuz, mi-am plimbat privirea de la una la alta. M-am gîndit că o fi cine ştie ce cod pe care eu nu-l ştiu. (

● Homeless-i erau, în număr destul de mare, şi la Boston. În parcul central îşi aveau locul lor în care predicau, citeau din Evanghelii, cerşeau, căutau resturi de mîncare, se adunau şi parlamentau, uneori destul de agresiv. Prin oraş, în rest, aveau şi ei plăcuţe, ca-n

, dintre care una părea să fi fost „la modă“: „Homeless pregnant“. (

● Semn că limbajul de supermarket a pătruns în glasurile pieţii, o precupeaţă strigă cît o ţine gura: „Gladiole la ofertă!“. Aştept o promoţie la praz. (

● În topul Global AgeWatch Index 2015 al celor mai potrivite 100 de ţări pentru a-ţi petrece bătrîneţea se află, cum era de aşteptat, Elveţia, Germania, ţările scandinave, Canada, Olanda, Japonia, SUA şi Marea Britanie. România este la jumătatea clasamentului, pe locul 45, înaintea Kîrgîzstanului şi Tadjikistanului, dar şi a Rusiei, Coreei de Sud, Chinei sau Turciei. Afganistanul e pe ultimul loc. (

● În încercarea de a lăsa Amazonul pe dinafară şi a stimula oamenii să intre în librării în loc să cumpere cărţi online, cel mai mare lanţ de librării din Japonia, Kinokuniya, a cumpărat 90% din tirajul noii cărţi a lui Haruki Murakami,

Cartea, practic, va fi de găsit doar în librării. Cei de la Kinokuniya spun că această manevră face parte dintr-un plan mai amplu de luptă împotriva Amazonului. Apropo de online, Japonia este cea mai mare piaţă de carte electronică din lume, cu vînzări anuale de aproape 87 de milioane de dolari, astfel că, de luna viitoare, japonezii vor aplica o taxă de 8% pentru fiecare e-book. (

)

Foto: M. Vasilescu

Mai multe