Cu ochii-n 3,14

7 octombrie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

LA TREI ZILE  
DUPĂ CE A CONDUS  
SPECIA UMANĂ,  
O DOAMNĂ UŞOR BARZĂ
CONSACRĂ EGALITATEA PĂRŢILOR  

● La trei zile de la lansare, iPhone 6 s-a vîndut în 13 milioane de exemplare. (

● Mă pregăteam să remarc stupida înfrîngere pe care a suferit-o Halep la Wuhan, în faţa britanicei Johanna Konta, după ce a condus în setul decisiv cu 5 la 1 la ghemuri. Aş fi vrut să vorbesc despre inconstanţă, chiar neseriozitate şi despre mentalităţi diferite la români şi britanici (Halep s-a crezut cîştigătoare şi s-a relaxat, Konta a crezut în şansa ei pînă în ultimul moment). Voiam şi s-o dau din nou drept exemplu pe Serena Williams, campioană şi luptătoare absolută în acest domeniu, în epoca noastră. Aflu însă că, din motive necunoscute, Serena şi-a anunţat retragerea din competiţii pînă la sfîrşitul anului. Şi atunci nu rămîne de zis decît că oameni sîntem cu toţii. Şi nici Volkswagen, care e maşină, nu mai e ce-a fost, nu-i aşa? (

● Vorbe înţelepte de la un taximetrist: „În timp ce specia umană se pregăteşte să colonizeze Marte, pe bucureşteni îi îneacă orice ploaie“. (

● Într-un magazin de cosmetice, printre creme, săpunuri şi alte pomezi, o doamnă uşor corporatistă se tot entuziasma de forma, culoarea şi aroma săpunurilor din galantar, întrebînd-o obsesiv pe vînzătoare dacă e sigură că nu sînt de mîncare. După un sfert de oră de entuziasme, a cumpărat o oglindă. Cred că asigurările vînzătoarei că săpunurile nu sînt comestibile au descurajat-o. (

● În perimetrul mînăstirii Bîrsana se vînd brînzoici. Atenţie, aşadar, la „lupoici“ care fugăresc „puştoici“ înfulecînd ~.

(

● Un concept zoo-juridic aparte:

definită ca „înţelegere care îi favorizează pe unii asociaţi (parteneri într-o societate comercială) în detrimentul celorlalţi, încălcînd astfel principiul care consacră egalitatea părţilor în tratarea unei afaceri comerciale“. (

O CREATURĂ BIZARĂ,  
JUMĂTATE OM, JUMĂTATE HÎRTIE,
APARE MEREU SINGURĂ  

● Din ciclul „Presa moare, dar nu se predă şi nici nu tace“. Pe site-ul televiziunii – cică – de ştiri România TV am nimerit peste bazaconia asta (preluată cuvînt cu cuvînt de pe un site care o preluase de pe kanald.ro) despre o „creatură bizară, jumătate om, jumătate peşte, scoasă dintr-un lac de mai mulţi oameni îmbrăcaţi în halate albe“. O reproduc în toată splendoarea ei: „Se poate observa cum cinci oameni ridică o creatură foarte mare, care pare a fi şi grea, şi care are o coadă de peşte la unul dintre capete. Ceea ce şochează este continuarea. Creatura este pusă pe o targă, moment în care se poate observa că la celălalt capăt este un cap de om, cu o barbă lungă, care îi acoperă o parte din piept. Ulterior, bărbaţii se îndepărtează în fugă, către o locaţie necunoscută. După ce clipul a fost postat online, foarte mulţi au spus că aceasta este dovada clară că sirenele există. Voi ce credeţi?“. Există, da’ numa’ alea cu bărbi lungi. (

● O organizaţie neguvernamentală care luptă pentru întărirea democraţiei a deschis, la Bangkok, un muzeu al corupţiei. În expoziţie sînt prezentate picturi, statui şi instalaţii care îi înfăţişează pe cei mai corupţi oameni politici şi funcţionari thailandezi: un vicepremier care a inaugurat (doar pe hîrtie) cîteva sute de posturi noi de poliţie, furînd de la stat 160 de milioane de dolari; o fostă ministră care a lansat un program dubios de subvenţii pentru agricultori din care ea şi apropiaţii ei au supt cele mai mari fonduri; un funcţionar care a dispus construirea unor drumuri la preţuri fabuloase; şi multe, multe asemenea figuri. Aştept cu mare interes o reacţie românească. De pildă, un bust al lui Adrian Năstase înconjurat de termopane; sau un portret al lui Decebal Traian Remeş cu o coroană de cîrnaţi; sau o instalaţie cu un Relu Fenechiu călare pe un transformator; sau… (

● La Aquarium-ul din Boston, stînd într-un loc fix, poţi vedea cum peştii şi alte vieţuitoare marine se învîrt în jurul tău, în ture. Dacă adaşti acolo mai mult, poţi observa cum trei peşti uriaşi, cu feţe hulpave, de răpitori, trec tot timpul în gaşcă, cum alţi doi peşti simpatici, bonomi şi dungaţi, trec la distanţă mică unul faţă de altul şi cum înţeleapta ţestoasă uriaşă apare mereu la coadă, singură. Între peşti şi oameni, se pare, diferenţele nu sînt chiar semnificative. (

DOUĂ CATEGORII DE POPULAŢIE
(UNII CERCETĂTORI ŞI POLITICIENII)
CONŢIN CEVA ALBASTRU 

● La Iaşi, la final de septembrie, două categorii de populaţie erau suprareprezentate: studenţii arabi şi călugăriţele ortodoxe. Nu ştiu ce-o să iasă din asta. (

● În nordul ţării, la graniţa judeţelor Sălaj şi Maramureş, există nişte monumente funerare de presupusă origine celtică. Unii cercetători spun că aceste cruci constituie dovezi ale faptului că locuitorii din aceste locuri au fost, iniţial, celţi. E posibil să fie adevărat, din moment ce dacii erau plecaţi la muncă în UK şi construiau Stonehenge. Ce ţi-e şi cu migraţia asta! (

● Noroc cu arestările astea, că mai află şi politicienii de ce anume suferă şi că le trebuie internări şi tratamente. (

● Cumpăr nişte roşii din cea mai minimalistă piaţă: Amzei. Îmi pun cîteva într-o plasă. Vînzătorul mi le tot laudă. Le ştiam, mai luasem şi cu cîteva zile înainte. Îi spun, dar nu se lasă. „Sînt foarte bune.“ OK, dau din cap. „Astea roz, cum să vă zic, conţin ceva că femeile nu mai trebuie să ajungă la chiuritaj“. Încă mă întreb dacă am auzit bine. (

Micle Şi Prietenii SRL, In God We Trust SRL, Lateral SRL, Bun Taxi SRL, Trans Cerceluş SRL, Casa Veşnică SRL, Plictis Design Studio SRL, Destin SRL, Paradisul Piraţilor SRL, Albastru Verde SRL, Clinica De Firme SRL, Banatulmeuonline SRL, Vise Plăcute SRL, Grumaz SRL, R & S Transcendent SRL, Agenţiile Ofensiv SRL, Noua Dimensiune SRL, Atelierul Rozz SRL, Tot Noi Construct SRL, Abis SRL, Lady Tu SRL, Receptiv Comp SRL, Capabil SRL, Dulciurile Bucuriei SRL, Mişcare La Birou SRL, Farmacia Minunată SRL, Satul American Timiş SRL, Poltergeist SRL, Celuloză Şi Oţel SA, Biblioteca De Flori SRL, Euromamut SRL, Mici Bucurii SRL, Octaedru Junior SRL, Hypnozys Distribution Group SRL, Pagina 7 SRL, Monumental SRL, Doi De Da SRL, Potop Company SRL, Artistic SRL, Kroitoria SRL, Ţinutul Maya SRL, Vechiul Simplu SRL. (

)

Foto: M. Bănică

Mai multe