Cu ochii-n 3,14

2 decembrie 2015   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

CE VREA SĂ SPUNĂ,
ÎN VREMURI TULBURI,
O DOMNIȘOARĂ ZGLOBIE CARE
ÎMPARTE RAȚIUNEA ÎN PROCENTE?

● Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, un anume Dorel Săndesc, a anunţat că mortalitatea răniţilor din Colectiv internaţi în ţară este de 21,29%, pe cînd a celor transferaţi în străinătate este de 25,64%; asta în timp ce un studiu de specialitate arată că mortalitatea la pacienţii arşi cu leziuni pulmonare variază, de regulă, între 41,5% şi 83,1%. Ce vrea să spună acest individ care împarte cadavrele în procente („virgulă 29“!?) e că străinii, cărora li s-au transferat cu în­tîrziere cele mai grave cazuri, s-au descurcat mai prost decît noi. În loc de procente comparative cu virgulă, îi dau eu o singură cifră rotundă acestui individ: 60 de morţi! (M. C.)

● În vremuri tulburi, sloganul Editurii Militare de la Tîrgul de Carte Gaudeamus a părut liniștitor: „Înarmați-vă cu cărți!“. (A. P.)

● A apărut metoda de augmentare a buzelor acasă, folosind un căpăcel pentru vacuum, miere și scorțișoară. La TV, o domnișoară zglobie încuraja metoda, spunînd că musafirii nu se vor mai uita la sărmăluțele din farfurie, ci la sărmăluțele de pe față. Există oare persoane care ar dori ca invitații să se holbeze la sărmăluțele de pe fața lor? (S. G.)

● Pe strada unde stau sînt trei blocuri mici. Pe fiecare, strada unde locuiesc are alt nume: Maria Ruxandra Marcu, Mariana Ruxandra Marcu, Ruxandra Mihaela Marcu. Corect, cf. CI: Mihaela Ruxandra Marcu (fostă Băiceni). Schimbarea de nume s-a făcut după Decembrie 1989. O minimă, dar întemeiată curiozitate m-a făcut să caut prin hîrțoage să aflu care a fost rațiunea acestei rebotezări a străzii. Și am aflat. Mihaela Ruxandra Marcu avea 19 ani, era studentă la ASE și poetă. A intrat în primii șapte sub șenilele de la Dalles. Așa ne cinstim eroii?! (R. M.)

INDICIU DESTUL DE RELEVANT:
UNII PRODUC AMUZAMENT,
IAR CEILALȚI NOTELE DE SUBSOL

● Mare ştire într-o zi, pe burtierele unor televiziuni: luare de ostatici la graniţa dintre Franţa şi Belgia, focuri de armă etc. Toţi comentau că ar fi vorba de un posibil nou atac terorist. Doar că printre ostatici, indiciu destul de relevant, era un director de bancă. Jurnaliştii noştri îi dădeau înainte pe sticlă, cu noul incident terorist. Bineînţeles, însă, după o vreme au venit informaţiile indubitabile: un clasic jaf la o bancă. Într-o altă zi, la o televiziune de ştiri s-a vorbit insistent despre nu ştiu ce bombă într-o staţie de metrou din Londra. Cîteva minute mai tîrziu s-a dovedit că nu era decît o alarmă falsă. Ar fi de sperat ca terorismul real să nu fie dublat de un gen de „teroare“ mediatică, pentru mai multă audienţă. La poveştile astea se mai adaugă şi aceea cu valiza suspectă din apropierea intrării la centrul de examinare al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș, care a fost detonată de pirotehnişti. Ştirea a fost difuzată de radiouri şi televiziuni. După explozie s-a constatat că era goală (bine că n-a fost una plină cu bani pentru permise). (A. M.)

● Pfizer fuzionează cu Allergan și, astfel, se va forma cel mai mare grup farmaceutic din lume, în urma unei tranzacții de 160 de miliarde de dolari. Aceasta ar fi putut fi doar o știre din zona econonomică. Dar cînd unii produc Viagra, iar ceilalți Botox, e deja metafizică curată. (A. M. S.)

● Am urmărit cu amuzament/stupoare reclama la Carbocit: nu știu dacă să rîd sau să mă oripilez. Eroul e Costică, un domn corpulent, prezentat ca o mașină: „cel mai tare model vintage“, „tracțiune doi ori doi“, „airbag pe față“, „combustibil: fasole cu ciolan standard“, „noxe: mult peste limitele legale“. „Dar pentru asta există Carbocit, comprimat care absoarbe gazele de eșapament. Și așa Costică devine EcoCostică!“ Chestiunile fiziologice ambalate în sintagme trendy și deștepte sună nostim, dar și bizar. (I. P.)

● Petre Tobă, ministrul de Interne, este probabil cel mai prost plagiator de doctorat de pe planetă! În bibliografia doctoratului său de miliţian, doi autori celebri sînt trecuţi la litera A după ce i-a luat cu copy/paste din notele de subsol ale lucrării plagiate: Apud Stiglitz Joseph şi Apud Barry Buzan. Tobă! (M. C.)

NU REUȘESC SĂ ÎNȚELEG
CUM E POSIBIL
CA TREI VARIANTE DE CRATERE
SĂ TREACĂ DIN FINLANDEZĂ
ÎN LĂTRAT

● Nu reușesc să înțeleg cum e posibil ca teroriștii ăștia să treacă dintr-o țară în alta, în situații de alertă maximă, cu toate serviciile pe urmele lor. Și nu cu un spray paralizant sau cu un pistol de jucărie rătăcit în bagaje, ci cu explozibil și Kalașnikoave. (A. M. S.)

● S-au inventat pisicuțele-robot care arată întocmai ca unele reale, miaună și așteaptă să le mîngîi. Doritorii pot opta pentru una din cele trei variante de pisici: argintii, albe sau roșcate. Pisicile răspund atunci cînd sînt mîngîiate, îmbrățișate sau chiar hrănite. Mă întreb cum se va proceda pe Facebook – pisica-robot va fi considerată tot pisică și îi dăm like sau nu? (A. P.)

● Aflu, via Mediafax.ro, că Vasquez Canyon Road din Santa Clarita Valley, Los Angeles, a fost închis pe termen nelimitat după ce a cedat în mod misterios şi a devenit o bandă ondulată de pavaj plin de cratere. Cînd o șosea cedează „în mod misterios“, nu pot să mă gîndesc decît la drumurile din România și la craterele „misterioase“ care apar pe autostrăzile noastre. Cînd nu o ia la vale pămîntul, lucrează corupția. (M. M.)

● Titluri, concepte, maxime şi cugetări binecunoscute – de nerecunoscut (VI): „Gnothi seautón / Cunoaşte-te pe tine însuţi“ (inscripţia de pe frontonul oracolului din Delphi); în turcă: Kendini bil; în maghiară: Ismerd meg önmagad; în finlandeză: Tunne itsesi. (M. P.)

● În cutia de scrisori, ceva colorat de la Carrefour, care se cheamă „Intră în lumea jucăriilor!“. Intru. Înăuntru, la secțiunea PLUȘURI FUNCȚIUNI, dau peste Cățelușa „Puppy Surprise“. Și ce să vezi? „Cățelușa va avea pui! Află cîți: 3, 4 sau 5? S-ar putea ca unul dintre pui să fie cu sunete. S-ar putea ca unul dintre pui să fie mai mic decît ceilalți. Oare sînt fetițe sau băieți? Hai să desfacem husa de la stomacul Cățelușei și să vedem puii de cățel.“ Desfac husa de la stomacul Cățelușei și-l văd pe „Lup cel Mic“, care „are 5 funcții: mers, lătrat, alint, sunet de ronțăit și adulmecat“. Ce-o fi ronțăind „Lup cel Mic“? Nu cumva…? Ba da, fiindcă alături de el e un miel, pe nume „Micul Românaș“, care „proiectează stele, te învață rugăciunea «Îngerașul» și cîntă 12 melodii“. Cam speriat, ies din lumea jucăriilor înainte ca „Năzdrăvan, calul povestitor“ să necheze, iar „Mitrușcă cel Isteț“ să mă învețe peste 80 de proverbe. (D. S.)

Mai multe