Cu ochii-n 3,14

ȘTIINȚIFIC VORBIND, E APROAPE
SIGUR CĂ EXISTĂ O CHICHIȚĂ TRISTĂ CARE TE LASĂ CU GURA CĂSCATĂ

● Parfumul ploii se numeşte, ştiinţific vorbind, petrichor. (M. C.)

● În China s-a născut un băiețel cu 31 de degete. Specialiștii spun că nu e ceva foarte neobișnuit și că, în medie, la fiecare o mie de persoane se naște un copil cu mai mult de 20 de degete, anomalia avînd și un nume: polidactilism. Necăjiții părinți ai copilului din China încearcă să strîngă bani pentru o operație destul de complicată prin care să corecteze această anomalie. Trebuie corectată pentru că polidactilismul e o anomalie de natură genetică și nu are nici o legătură cu era digitală prin care azi trece omenirea și în care e aproape sigur că există unii care și-ar dori cît mai multe degete. (A. M.)

● Valeriu Zgonea a fost dat afară din PSD cu unanimitate de voturi. După care „le-a făcut-o“ colegilor de partid cînd au vrut să-i ia și funcția de președinte al Camerei Deputaților: a descoperit în regulamentul Camerei o chichiță (creată tot de PSD) care zice că partidul nu-l poate suspenda din funcție dacă nu e membru al grupului parlamentar respectiv. PSD ar trebui, totuși, să priceapă la un moment dat că unanimitățile nu sînt bune. Pînă și Ceaușescu era ales de popor cu „numai“ 99% din voturi. (M. V.)

● În presa noastră online citesc următoarea ştire tristă: „Afeni Shakur, mama celebrului rapper Tupac Shakur, a murit la 69 de ani. Un apel la 112 anunţa că femeii, aflată în casa ei din Sausalito, California, i s-a făcut rău, cel mai probabil în urma unui stop cardiac. Afeni a fost transportată la spital, însă acolo s-a stins din viaţă.“ Dacă criza cardiacă a dnei Shakur din Sausalito, California, a fost anunţată la 112 şi ambulanţa a ajuns, reuşind chiar să o transporte în viaţă la spital, înseamnă că dl Arafat chiar are de ce să fie mîndru: ambulanţele sale merg ca vîntul şi ca gîndul! 112 este numărul de urgenţă în România. În Statele Unite, numărul de urgenţă este 911. (S. V.)

● După ce s-a cîntat prohodul presei, vin din nou niște jurnaliști foarte tari și răstoarnă realitățile noastre colcăitoare, cu o mie de tentacule, cu susul în jos. Și fac ce n-ar fi reușit nici un tsunami. Epopeea dezinfectanților din spitale continuă în Gazeta sporturilor. O super-investigație – semnată de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan – care te lasă cu gura căscată și cu o frică imensă în oase. (A. M. S.)

ALTEORI, NEATENȚIA VÎNZĂTORULUI
AR FI TREBUIT SĂ INTRE ÎN ACȚIUNE,
LA COLȚUL STRĂZII, DE-ABIA ÎN FINAL

● „Ţărăncile valahe alăptează în poziţiile cele mai neobişnuite. De exemplu, unele puneau copilul cu faţa în sus direct pe pămîntul gol, apoi se întindeau pe burtă sau pe o parte în aşa fel încît mamelonul să vină direct în gura sugarului. Alteori, cum femeile alăptează acolo neobişnuit de mult timp, astfel încît copilul merge deja în picioare, dar încă mai suge, mama stă pe scaun, pe laviţă sau pe un scăunaş şi copilul stînd în picioare îşi duce singur la gură mamelonul mamei. În felul acesta, fraţii mai mari profită de surplusul de lapte rămas în sîni după ce pruncul se satură, uşurînd-o astfel pe mamă“ – din amintirile sejurului militar din anul 1856 în Principatul Valah ale cehului Emanuel Salomon Friedberg-Mirohorsky. (M. C.)

● În ajun de Paști, în piața Drumul Taberei, zisă încă cu admirațiune „Moghioroș“, întru amintirea nostalgiilor de mai anțărț, o doamnă, în adevăratul sens al cuvîntului – cu o siluetă și o fizionomie plăcute, îngrijită, cam prea elegantă pentru unspre’ce dimineața, dar, mă rog –, se plimba de colo-colo cu un ibric cu apă pe trei sferturi. Mînată de curiozitate, am urmărit-o cu privirea. Se oprea din loc în loc, șterpelea cîte un ou din neatenția vînzătorului și îl supunea testului… Pînă a ajuns la țăranca mea, care a șutuit-o în stilu-i caracteristic… fără sudălmi, dar cu vorba iute și gestică însoțitoare. Știam că-i mare grădina Domnului, dar în ultima vreme parcă s-a cam împădurit și, cu defrișările astea, au rămas doar uscăturile… dar iată că dau rod. Nesmintit. (R. M.)

● J.K. Rowling şi-a cerut scuze, printr-o declaraţie pe contul de Twitter, că l-a omorît pe Remus Lupin. Dacă ambii n-ar fi fost atît de celebri, probabil că Poliţia ar fi trebuit să intre în acţiune, să găsească cadavrul şi să aresteze ucigaşul. Dar probabil că toţi poliţiştii din Marea Britanie sînt deja la curent cu „crima“: celebra autoare a omorît unul dintre personajele ciclului Harry Potter. (M. M.)

● A treia zi de Paşti, la colţul străzii mele, un preot iese grăbit dintr-un taxi şi intră în bloc. Mă uit la maşină, curioasă: firma Cristaxi. Potrivit, nu? (C. Ş.)

● La predica de la Înviere poţi auzi tot soiul de lucruri, printre care: despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei, despre politica neaoşă, despre mîndria de a fi român. Şi, de-abia în final, cîte ceva despre Iisus şi Pilat din Pont. (I. P.)

ȘI, ÎN CELE DIN URMĂ,
PRIMIȚI O CĂLĂTORIE DOAR DUS
PESTE CÎMPIA ARMONIEI

● Din performanțele pisicilor: am cunoscut una care, atunci cînd vrea să se așeze pe scaunul de la computer, își împinge stăpînul cu o lăbuță, apoi cu amîndouă și, în cele din urmă, cu capul pînă cînd acesta se ridică și ea îi ia locul. (I. P.)

● Nu ştiţi cum să scăpaţi mai uşor de poveştile de dragoste terminate urît? Pentru 10 dolari, la Grădina Zoologică din Bronx puteţi boteza un gîndac cu numele fostului iubit / fostei iubite. Ba chiar primiţi şi un certificat de botez. Atîta doar că nu puteţi să şi striviţi gîndacul sub papuc după aceea… (C. Ş.)

● Peste 100.000 de oameni s-au înscris pentru o călătorie doar dus în scopul colonizării planetei Marte, proiect preconizat să înceapă în anul 2022. Pămînteni aventurieri, altruişti sau doar disperaţi? (M. C.)

● Într-un supermarket, la raionul de suplimente alimentare, pe o cutie de calciu scrie „oase-ntărite ca ­stînci în mișcare prin albie“, iar pe una de vitamina C, „nori licoroși peste cîmpia proaspăt cosită“. Oare dacă aș lua simultan calciu și vitamina C mi-aș simți „oasele-ntărite ca norii licoroși peste albia proaspăt cosită“? (S. G.)

● (urmare din numărul trecut) Misterele Armoniei SRL, Necessitas SRL, Suntem Unici SRL, Arcul Agricol Proagris SRL, Viitor Nou SRL, Barabule SRL, Delicios & Nutrițios SRL, Depozitul De Condimente Ru­xyan SRL, Pantoful Vesel SRL, Pietricica Veselă SRL, Izolatorul SRL, Afirmat Com SRL, Fructe Grecești SRL, Ardent SRL, Miozotis Deus SRL, Clubul De Excelență Canină Patrocle SRL, Strategic Metal SRL, Copilu SRL, Ego & Eco SRL, Pauza de Masă SRL, Debut SRL, Pentru Totdeauna SRL, Nea Solar SRL, Berărie Cu Multă Bere Brașov SRL, Oamenii Tăi SRL, Solaire De Brătești SRL, Nasturalizare SRL, Adevăr Divin SRL, Vid SRL, Psiho Amiral SRL, Fiabil SRL, Capul Călugărului SRL, Prompt Calcul SRL, Dialect SRL, Țepeș Mod SRL, Îngerașii Lila SRL, Iute Curier SRL, Vivre Bien SRL, Lordul Carpatin SRL, Porumb Auriu SRL, Creat SRL, Foc Continu SRL, Business Cu Măsură SRL, Ultra România SRL. (D. S.)

Foto: I. Popovici

Mai multe