Cu ochii-n 3,14

DINCOLO DE AVANTAJELE SIMPATICE PE CARE LE ADUCE DOMESTICIREA PRIN ASORTARE, E CIUDAT CĂ NU SE MAI ȘTIE NIMIC DESPRE LIMITA ALTERNATIVĂ

● LAT (Living Apart Together), adică relații sau mariaje cu locuințe separate, nu este un concept nou. Se pare însă că el a devenit foarte popular în Japonia, mai ales dacă stilurile de viață și de muncă ale celor doi sînt diferite. Împart copiii, nu și casa. Un cuplu care a constituit subiectul unui reportaj BBC a declarat că a ales să se căsătorească pentru siguranță, dar că preferă să fie independenți financiar unul de celălalt. Dincolo de avantajele pe care le aduce LAT – timp pentru carieră și hobby-uri, păstrarea obiceiurilor, mai multă libertate –, reversul medaliei este și el prezent: experiențe comune ratate, trai mai costisitor, probleme de încredere, sentimentul de singurătate care poate apărea. Plus „gura lumii”. (A. A. D.)

● Două simpatice nume de străzi din Strasbourg: Rue de l’Aimant (strada Magnetului) și Rue Déserte (strada Pustie). Firește, strada Pustie mă atrage ca un magnet. (D. S.)

● Cercetătorii au descoperit două posibile motive pentru care cîinii dau din coadă, amîndouă avînd legătură cu domesticirea. Primul motiv: cîinii simt că oamenilor le place ritmul. Al doilea: solicitarea atenției. Dacă vor mîncare, dau din coadă pentru a ne face atenți. Nu mi-e clar însă cine pe cine a domesticit. (S. G.)

● Citesc într-un articol publicat pe Contributors.ro despre piața căsătoriei în România. Mi-a atras atenția un pasaj legat de compoziția pieței și, mai ales, de locul unde oamenii se găsesc și caracterul „asortativ” al alegerilor pe care le fac ei cînd își caută un partener: „Alegerea este deci prin asortare (de tip asortativ). Cercurile pot fi liceul, facultatea, locul de muncă, metroul, cluburile, mari restaurante cu seri de muzică și dans, vacanțe comune (Costinești, Vama Veche, 2 Mai) și multe altele”. Înțeleg că, înainte ca aplicațiile de dating să acapareze piața matrimonială, probabil metroul își făcea treaba de minune, din punctul ăsta de vedere. (I. M.)

● Ziua în care scriu ce citiți dumneavoastră acum este a 26-a în care președintele Klaus Iohannis nu a fost văzut în public. Pentru șeful statului, ales direct cu cel mai mare număr de voturi posibil ca să conducă țara și să medieze între stat și societate, e ciudat că nu se mai știe nimic despre el, în exercițiul funcției fiind. Pentru dl Iohannis, însă, nu. Acum două zile, un deputat a depus la Poliție o sesizare de dispariție a președintelui țării. Faptul că deputatul e de la AUR mai atenuează din savoarea glumei, dar partea ei amară tot rămîne. Oricum, chiar dacă pînă cînd aceste rînduri ajung sub ochii dumneavoastră președintele țării va fi apărut și va fi făcut și el ceva, faptul că a dispărut de pe prima pagină a presei și a ajuns pe ultima pagină a Dilemei vechi, adică printre știrile nebăgate în seamă care mai degrabă te amuză (căci asta se vrea „Cu ochii-n 3,14”), e elocvent. (S. V.)

● O femeie din Buzău a fost amendată pentru că a depășit limita de persoane admisă în autoturismul pe care îl conducea, două dintre ele fiind chiar adormite în portbagaj, în stare de ebrietate. De-a dreptul soțul ei și prietenul acestuia, filmați în această ipostază de un participant la trafic și expuși pe rețelele sociale, cu picioarele atîrnînd peste marginea mașinii. Poliția a dat peste înregistrare pe grupul Info Trafic Buzău și a intervenit rapid, întrucît era vizibil și numărul mașinii în care se mai aflau încă trei pasageri, ceva mai vioi. (A. A. D.)

● Dicționaru limbii românești (August Scriban) ne oferă pentru infama tenie (Taenia solium) o denumire alternativă, nu lipsită de o vetustă, modestă noblețe: „verme solitar”. (M. P.)

ÎNTR-O LUME CARE A FĂCUT DINTR-O FRONTIERĂ UN PERSONAJ, TIMPUL GROS AR TREBUI SĂ APARȚINĂ TUTUROR

● Trăim, de bună seamă, într-o lume care contabilizează tot mai multe recorduri cu plăcerea secretă de a le tot depăși. Recent s-a anunțat depășirea unui alt record: cel mai scump bicorn purtat de Napoleon I s-a vîndut pentru 1,29 milioane de euro. Recordul anterior fusese de 800.000 de euro. Faimoasa pălărie neagră, parte din uniforma napoleoniană, este de mult un obiect prețios de colecție pentru fanii împăratului. (S. V.)

● Pentru cineva ca mine, care a făcut dintr-o muscă un personaj în cărțile pentru copii, descoperirea că musca soldat negru ar putea fi una dintre sursele de proteine ale viitorului sună de-a dreptul amuzant. (A. M. S.)

● Potrivit unei știri de săptămîna trecută, un cetățean român aflat într-o cursă TAROM a început să-și taie venele odată ce a avionul a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Omul a avut o lamă ascunsă în gură și a reușit să o treacă astfel de controalele de securitate de la îmbarcare (pe aeroportul din Bruxelles). Probabil că e nevoie de o investigație, despre cum se poate intra într-un avion cu o lamă ascunsă în gură. Poate că în viitor, la controlul de la aeroport, polițiștii de frontieră nu doar că ne vor descălța, dar ne vor cere să deschidem gura și să zicem „Aaaa!”. Dar poate că e nevoie să ne punem întrebarea și de ce un om care se întoarce din Occident, fie el și bolnav, odată ce se vede ajuns la Otopeni, se apucă să își taie venele. (A. M.)

● Un proprietar de pe Airbnb le cere turiștilor londonezi 68 de lire sterline pe noapte pentru a sta în corturi „romantice” în interiorul sufrageriei lor. „Nu veți uita timpul petrecut în acest loc romantic și memorabil”, scrie el în descrierea Airbnb. Uneori, de banii ăștia, ești nevoit să împarți cortul și cu niște străini. Mare îți mai e cortul, Doamne! (A. M. S.)

● Nu reușesc să scap de mail-urile publicitare de la „Fabrica de așternuturi”. Apăs „unsubscribe”, dar ele continuă să sosească; le marchez ca fiind „spam” ori „junk”, apar din nou; le mut la rubrica „unwanted/unsolicited”, degeaba: reclamele se încăpățînează să mă țină la curent cu cele mai rîvnite lenjerii de pat și să-mi dezvăluie inepuizabilul univers al albiturilor. Cel mai recent răvaș îmi recomandă „Lenjeria de pat bumbac damasc cu elastic gros” și „Paturi cocolino cu blăniță”... Nu e frumos? Poate că îmi lipsește mie o anumită coardă sensibilă. Numiți-mă ingrat, opac la frumusețea lumii, dar mi se întîmplă tot mai des să-mi imaginez cu deliciu că-l sugrum pe individul de la „marketing și publicitate” cu un elastic gros – sau că-l asfixiez (eventual, într-un pat cocolino) cu o pernă mare și grea, marca „Fabrica de așternuturi”. (M. P.)

● Fotografia unei găuri în asfalt, postată pe o rețea socială, a provocat un adevărat delir în Chicago. Gaura avea forma unui șobolan. Imediat a devenit virală: peste cinci milioane de vizualizări. Presa americană a intrat pe fir, ABC, Fox News, CBS au încins dezbateri. Washington Post și The New York Times au realizat reportaje de la fața locului. De unde provine groapa, de cînd este acolo? Au început pelerinajele, numărul turiștilor a crescut. Locul a devenit un mic memorial. S-au pus lumînări, monede, s-au așezat ofrande. A fost instalată chiar și o minusculă piatră funerară cu fotografia unui șobolan. Fotograful, care a fost abordat de diferite companii publicitare, a declarat: „Nu vreau să monopolizez groapa unui șobolan, aceasta ar trebui să aparțină tuturor”. O replică pentru care Steinbeck ar fi fost invidios. (S. G.)