Cu ochii-n 3,14

9 august 2023   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

DUPĂ TREI ANI DE EXERCIȚII FIZICE INCOMPLETE, UN FEL DE VIZIUNE ÎN BUCLĂ A FOST ÎNTREBATĂ DACĂ ȘTIE CARE E AL CINCILEA TRUP

 Asocierea dintre statul român și compania Damen de la Șantierul Mangalia a fost anulată. Decizia instanței vine după trei ani de blocaje, timp în care nu a mai avut loc nici o implicare sau finanțare din partea partenerului român (statul). „Prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen în ceea ce privește Șantierul Mangalia”, arată un comunicat transmis vineri de Damen. „Actuala legislație încalcă condițiile oferite de către statul român, invalidînd complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia” – explică documentul. Un interminabil damen tango economic ia astfel sfîrșit. (M. P.)

 Cînd afli că un om a slăbit 330 de kilograme, te întrebi cît o fi cîntărit înainte. Răspunsul este 595 de kilograme și este trecut în Cartea Recordurilor în dreptul celui mai gras om din lume la momentul respectiv, Juan Pedro Franco. Acum în vîrstă de 38 de ani, mexicanul avea deja 228 de kilograme la doar 17 ani, iar la 32 deținea recordul mondial. Ajuns în situația de a nu se mai putea ridica din pat fără ajutorul a opt persoane, Juan a apelat la medici și a suportat o operație de micșorare a stomacului, apoi și-a schimbat dieta și s-a apucat de exerciții fizice. În prezent are în jur de 260 de kilograme. Cel mai gras om din lume cîntărit vreodată se pare că a fost americanul Jon Brower Minnoch, care a atins nu mai puțin de 635 de kilograme și a trăit 41 de ani. Minnoch a mai doborît un record, acela al celei mai mari diferențe de greutate între doi soți: nevasta lui avea doar 50 de kilograme. (A. A. D.)

 Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române – DOOM 3 este integral online, anunță Institutul de Lingvistică. Peste 65.000 de cuvinte pot fi verificate și căutate după forme flexionare, greșite sau incomplete. Asta chiar e o veste bună! (A. M. S.)

 Miss Moscova 2023, un fel de păpușă Barbie, a fost întrebată într-o emisiune TV dacă știe care e capitala României. Dacă spunea că Budapesta, foarte mulți ar fi crezut-o. Dar ea a dat un răspuns pe cît de neașteptat, pe atît de interesant: Bosnia și Herțegovina. Asta înseamnă că, de fapt, țara noastră e Sarajevo. Poate ar trebui să ne bucurăm că rușii de rînd nu mai știu nimic despre România. (A. M.)

 Bob Dylan, la 82 de ani: „Toată lumea din jur îmi recomandă să ascult pe cineva. De alți muzicieni dau pur și simplu. Pe unii i-am văzut live. Cei doi frați Gallagher, din Oasis, îmi plac amîndoi. Julian Casablancas, The Klaxons, Grace Potter. Am văzut live Metallica de două ori. Am depus eforturi speciale pentru a-i vedea în concert pe Jack White și pe Alex Turner. Pe Zac Deputy l-am descoperit recent. E un one man show ca Ed Sheeran, doar că stă așezat pe scaun atunci cînd cîntă. Sînt un fan al celor de la Royal Blood, Celeste, Rag and Bone Man, Wu Tang, Eminem, Nick Cave, Leonard Cohen, oricine care simte cuvintele și limbajul, oricine a cărui viziune se alătură alei mele. Sau Dvorak, Moravian Duets, abia am descoperit asta, deși are o vechime de o sută de ani.” (M. C.)

 Într-o farmacie, o mică dispută între un client, care voia să cumpere două măști de un leu, dar nu avea bani mărunți, și farmacistă, care nu avea să-i dea rest, o discuție în buclă în care domnul întreba „Și eu ce să fac?”, iar farmacista răspundea: „Și eu ce să fac?”. Ca să pun capăt impasului, am sugerat, timid, folosirea cardului. Doamna s-a luminat la față, întrezărind finalul problemei, însă domnul m-a concediat brusc: „Nu mă fac eu de rușine plătind un leu cu cardul!”. Am ieșit lăsîndu-i în căldura mare. (S. G.)

 Un primar dintr-un sat din Brăila și-a pierdut mandatul pentru că a fost în concediu medical o perioadă mai lungă decît prevede legea. Se afla la cel de-al cincilea mandat de primar. E posibil să fi fost bolnav, dar și să se fi plictisit. (A. M. S.)

 Într-un vagon de metrou am remarcat o tînără care ieșea în evidență în marea de călători cu ochii lipiți de ecranul telefonului. Și ea avea un telefon în mînă, însă era aglutinată nu doar trup, ci și suflet: în timp ce cu mîna stîngă glisa deasupra ecranului, cu dreapta își făcea cruce. (S. G.)

TOTUL S-A ÎNTÎMPLAT ÎNTRE DANSUL FRENETIC AL BICICLETEI ȘI RĂSPLATA RECE

 Un preot român de la Athos a scos pușca să tragă după o pisică, însă l-a nimerit pe un muncitor care a ajuns rănit grav la spital, aflăm de pe hotnews.ro. Potrivit stirileprotv.ro, totul s-a întîmplat săptămîna trecută, cînd muncitorul, și el român, stătea pe o bancă alături de o pisică. „Înfuriat din cauza animalului, preotul s-a dus și a luat pușca de vînătoare, a încărcat-o și a tras.” – a povestit muncitorul pentru postul de știri. A naibii pisică, al dracului popă, vai, mama lui de muncitor! (M. P.)

 În timpul unui concert al lui Taylor Swift desfășurat pe un stadion din Seattle, seismologii au detectat un cutremur de 2,3 pe scara Richter produs chiar pe stadion. Se pare că, în timpul cîntecului „Shake it off” (ce chestie!), o acumulare de efecte între dansul frenetic al celor 144.000 de spectatori prezenți și sunetul boxelor date la maximum a mișcat pămîntul. Specialiștii au spus că nu e primul caz de acest gen (s-a mai pomenit așa ceva și la alte concerte sau la meciuri de fotbal) și că seismele de pînă la 3 grade pe scara Richter sînt, practic, imperceptibile pentru oameni. Evident, echipa de PR a solistei a exploatat la maximum această informație. (S. V.)

 Titlu din presa noastră tulburată de caniculă: „Medic de la spitalul din Urlați acuzat că i-a cusut unui tînăr, în picior, mînerul de la frîna bicicletei, un fier lung de vreo 8 cm“. Te întrebi, desigur, de ce i-ar băga un medic cuiva, fie el și tînăr, undeva, fie și în picior, mînerul de la frîna bicicletei. Articolul nu ne lămurește. În schimb, a doua zi, aceeași publicație urmărește subiectul în continuare și titrează: „Spitalul din Urlați, unde un medic a uitat într-un pacient mînerul de la frîna bicicletei, a fost amendat de DSP”. Aha, ne-am lămurit, deci medicul „a uitat” mînerul de la frîna bicicletei „într-un pacient”, că altfel ar fi vrut să i-l scoată. Sau cum? (S. V.)

 Aflu zilele trecute de pe o platformă de știri că una dintre cele mai prestigioase universități din țară, care se recomandă ca fiind cea mai performantă în formarea competențelor economice, a acordat celor mai buni studenți icoane în cadrul unei ceremonii festive pe măsură. Dincolo de reacțiile publice pe care le-a generat evenimentul, cred că oamenii au predat o lecție bună despre credință. E bine să crezi că iluminarea și banii vin de sus, iar răsplata în icoane. Credința sfîrșește ultima. (I. M.)

 De prin preajmă (din Dudu, județul Ilfov), cîteva nume de firme: Crescendo Traduceri SRL, Agro Gigante SRL, Ochiul Și Timpanul SRL, Mondocompas Complet SRL, Cioc Dans SRL, The Decebal Hemp Industry SRL, Narghilea De Top SRL, Etno Grill SRL, Haiducii Oficial SRL, Perpetua Arhitectura SRL, Magazinul Cu Oameni Buni SRL, Omni Demolări SRL, ABC Tactic SRL, Imperfect Secretarial Assistant SRL, Lacheie Paviliment SRL, Stelinstal Total SRL, Horeca Soluția Micului Dejun SRL, Pensulat Concept SRL, Abdul & Servicii Conștientizare Medicale SRL, Compact Comercial SRL, Babel Academy SRL, Ca Pe Roate Impex SRL, Integrum Funeral Servicii SRL, Viața9 Împreună SRL, Cald Rece Instant SRL, Happy Vrumvrum SRL, Femme Fatale SRL, Mototol Online Shop SRL, Lider Alternativ SRL, Crocoffee SRL, Merită Toți Banii Production SRL, Optimus Concret SRL, Carne Și Sare SRL, Nego Poartă Izmene SRL. (D. S.)

Mai multe