Cu ochii-n 3,14
ZECI DE OAMENI CARE AR PUTEA ÎNTINERI ÎNTR-O LUME ÎNCHISĂ D.P.D.V. AL EVOLUȚIEI SE ÎNTORC LA PRIVELIȘTI AUTOMATE
● Povestea recentă a românului care și-a uitat consoarta într-o toaletă de pe o autostradă din Germania și și-a continuat neabătut drumul fără să observe, o vreme, că soția coborîse și ea din mașină, mi-a amintit de o întîmplare similară la care chiar am asistat. Un autocar care străbate, cam în opt ore, drumul de la București la Cluj are drept singură oprire mai lungă (15-20 de minute) autogara din Rîmnicu Vîlcea. Acolo existau, cînd circulam eu pe această rută, doar două sau trei toalete, în condițiile în care parcau mai multe autocare în același timp și se adunau cozi de zeci de oameni. Practic, era un fel de „care pe care” la rapiditatea cu care alergai spre toalete. O doamnă mai în vîrstă, cu pălărie, pe care o văzusem schimbînd locul în autocar, în fața mea, de cel puțin două ori, n-a mai apucat să urce înapoi. Neavînd un vecin constant de scaun, nimeni nu a observat. Șoferul a fost sunat din Rîmnicu Vîlcea și rugat să tragă pe dreapta, timp în care doamna a fost adusă cu o mașină mică. A apărut extrem de indignată și a început să o certe pe adolescenta care stătuse ultima dată lîngă ea (și care oricum avea niște căști uriașe pe urechi). Soția rămasă în urmă în Germania nu vorbea limba și, pînă la reuniunea de familie, a trăit niște ore de panică. Și, ca să cităm poliția nemțească, „vă rugăm să verificați întotdeauna dacă toți pasagerii sînt înapoi în mașină după o pauză”. (A. A. D.)
● Cercetătorii de la Harvard susțin că ar fi găsit elixirul tinereții, adică o substanță care ar putea întineri celulele umane. Povestea e încă la început. Substanța trebuie testată întîi pe animale și abia apoi pot începe testări propriu-zise pe voluntari, procese care nu se știe cît vor dura. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca pînă atunci să îmbătrînim de tot sau chiar să nici nu mai avem nevoie de elixirul lor magic. (A. M.)
● Industria videochat-ului în România: 5.000 de societăți care au acest obiect de activitate, 400.000 de persoane care lucrează în domeniu, veniturile obținute reprezintă 6% din PIB. Hai, că măcar la unele capitole stăm bine! Trăim într-o lume de fanteziști sexuali. (A. M. S.)
● Biblioteca Națională este închisă începînd de săptămîna asta și pînă în septembrie. Se pare că motivul ar fi infestarea clădirii cu ploșnițe. Așa se face că directorul bibliotecii a decis suspendarea activității în scopul dezinsecției. Mi se pareun gest corect și responsabil din partea conducerii. Îmi imaginam deja cum stau bieții oameni la mese, citind, căutînd după cote, în timp ce-i mănîncă ploșnițele. (I. M.)
● Orgasmul femeii nu are nici un scop direct d.p.d.v. al evoluției, arată oamenii de știință. Și totuși, se face atîta caz de acest aspect. Din fericire. (M. C.)
● Din statistici: 84% din persoanele care trec la un regim alimentar vegetarian se întorc la carne mai devreme de un an de zile. (M. C.)
● În România există în momentul de față nu mai puțin de 1.617 „baruri de zi” – o subcategorie a așa-numitelor „structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație publică”. Enumerăm cîteva dintre ele: Hei Alba Iulia, La Unchiul Nicky, Hermes, Măcinic, Pensiunea Ma, Preciosa, Sala Frumoasei Priveliști, Casa Ampoițană, Gianina, Sarra Vank, Ela & Cătă, Di Angello, La Popa, Man President, Montana Popa, Bip, Poarta Oilor, Marydor, Conacul Samfirei, Mama Uța, Onelia, Terra Mythica, Mama Luța, Gela, La Hodineală, Ryn, Emris, Olimpic, Sf. Petru, Nuța, La Pociu, Activ Club –Blue Arctic, Akademos, Ami-Ami, Boccaccio, Bon Papa, Brao-Can, Bulzan, Catanga, Celebrity Show, Cet, Chantal –Cafe Club, China, Club Salomeea, Comme Da Mamma, Compact Zimar, Cryspy House, Dac Vest Impex, G&G, Gazym, Gemi Sport, Gio, Gioia Caffe, Gionneli, Giurgiu Oltiță, Hazard, Hidalgo, Impulse, Inter-M, Kartofette, Katomic, Ken Wok, Kensu, La Cuscrii, La Moroșanu, La Nea Nicu, Libelula, Lir, Lotus, Lunca, Mebo Games, Morrogalerie, No Name, Orizor, Ornella, Pădurice, Palacio, Paperone, Piandra, Pisica Albă, Pisica Albastră, Popazim 1, Ranolimits, Real Corners, Florance, Shiva Cafe, Sori Bar, Total Xperience. (M. P.)
● Dintr-un articol din Curentul, 6 mai 1939, atunci cînd românii descopereau, pe la alții, o șosea-minune: „Autostrada, calea viitorului. Germania are azi 3063 km de autostrade ultra moderne. Se mai construiesc încă 3700 km. Multe state au în Europa șosele principale largi, pavate, bine semnalizate și bine distribuite. De cîțiva ani însă, o nouă tehnică a fost aplicată de inginerii de poduri și șosele, aceia a «autostrăzii», dublată, netedă, întărită cu adevărate fondațiuni, cu scurgeri speciale de ape, cu semnalizări automate, cu lucrări de artă cari îngăduiesc evitarea aglomerării și trecerile de nivel atît de primejdioase. Trebuie să admitem că Italia a aplicat imediat această nouă tehnică. Germania a urmat imediat. Franța, mai timidă, a încercat și ea“. Din păcate, după mai bine de 80 de ani, noi am rămas la faza de perplexitate. (A. P.)
NU ESTE DE MIRARE CĂ E GREU SĂ ÎNȚELEGEM NATURA CARE SE FACE VINOVATĂ DE ZUMZETE
● Pe canicula asta, nu este de mirare că o lucrare a lui Gustav Klimt a fost cel mai scump tablou scos la licitație în Europa și vîndut cu peste 85 de milioane de lire sterline. Este doar vorba despre „Doamna cu evantai”. (S. G.)
● Site-ul Casino.ca oferă 1.000 de dolari celui care e gata să revadă toate cele 16 desene animate cu Barbie produse între 2001 și 2009 și să le recenzeze. În plus, îi oferă un voucher de 50 de dolari ca să vadă noul film Barbie, care apare pe ecrane la finalul acestei luni, și să îl integreze într-un clasament: cele mai bune filme cu Barbie. Nu știu cît de mare ar trebui să fie nevoia de bani a cuiva ca să accepte acest supliciu: 16 + 1 filme cu Barbie. Dar asta gîndesc eu, copil născut-crescut în comunism. Ofertanții spun că mizează pe sensibilitatea milenialilor și a generației Z – ei au crescut cu Barbie și sînt nostalgici cînd o revăd. Or fi. Pentru mine e încă o dovadă (a cîta?) că e greu să ne înțelegem transgenerațional sensibilitățile. (S. V.)
● Una dintre plajele situate în centrul Japoniei este scena atacurilor repetate ale delfinilor asupra înotătorilor. E al doilea an consecutiv cînd autoritățile locale se confruntă cu această problemă. Animalul ar fi atacat un bărbat în vîrstă de 60 de ani, care înota cu membrii familiei, la doar cinci metri de țărm, lăsîndu-l cu mai multe coaste rupte și urme de mușcături la ambele mîini. Se pare că nu doar natura o ia razna, ci și animalele. Ca să nu mai vorbim de oameni. (A. M. S.)
● Marion Aubrey, deputată franceză în Parlamentul European, a propus ca fiecare perioadă de caniculă să poarte numele unei companii care se face vinovată de emiterea gazelor cu efect de seră. Avînd în vedere că transportul este activitatea care contribuie cel mai mult la emisiile de gaze cu efect de seră, în România cred că taman am traversat perioada STB. Căci toți știm cum merge CFR-ul. (S. G.)
● Nume de firme adunate dintr-o preumblare prin Moinești, Tîrgu Ocna și Buhuși, județul Bacău: Raza Ecuador SRL, Kosmolux SRL, Librăria Select Universal SRL, Super Voiaje SRL, Radical Instal SRL, Studio De Zâmbete SRL, Adi Maximum SRL, Noblesse Du Métal SRL, Eficient SRL, Exigent SRL, Chilipiruri Pentru Toți SRL, Fast Orient SRL, Euroaxa SRL, Casa Cu Muri SRL, Întoarcerea La Străbuni Cooperativă Agricolă, Cei Trei Muschetari SRL, Ladies & Gentelmen SRL, Silogisme SRL, Primul 7 SRL, Make Money Get Rich SRL, Cereal Ștefan SRL, Fantazium SRL, Zona De Vest Inwest SRL, Euro Vacanța SRL, La Camionul SRL, Cabinet Zâmbetul Măriucăi SRL, Bucur Memories SRL, Repere SRL, Transviorel Și Mona Lisa SRL, Băcănia Zumzete SRL, Gastro Michelle SRL, Călătorește Cu George SRL, Inocenta Trans SRL, Paneboun Pâinea Bunicii SRL, Primo Sole E Luna SRL, Fluent Flavian SRL, Nestemate SRL, Milan 9 Scări SRL, Întreprinzătorul SRL, Sublim Com SRL, Spălătoria Pro Clean SRL, Fereastra Tehnic SRL, One Thing SRL, Mematoti Item SRL, Senzații Și Emotzyi SRL, Glacial SRL, Noul Glacial SRL, Multiform Concept SRL, Perla Ocnelor Imobiliare SRL, Expert Zgomot SRL, Aborigen SRL, Prietenia Gustului SRL, Avatar Antistress SRL, Bob Cu Boabe SRL, Gură Cască SRL. (D. S.)