Cu ochii-n 3,14

AȘA CUM S-A ÎNTÎMPLAT DEJA A ȘAPTEA OARĂ, TINEREȚEA ARTIFICIALĂ A GENERAT ALTE RISCURI PENTRU SINGURUL LUCRU CARE AR TREBUI SĂ NE BUCURE ACUM CU PRIVIRE LA TIMP

 Un avocat american și-a scris pledoaria cu ajutorul ChatGPT și, așa cum s-a mai întîmplat deja, pledoaria cu pricina conținea decizii judiciare false și citate false. Cumva e încurajator faptul că, cel puțin deocamdată, Inteligența Artificială conține multă șmecherie umană naturală. (M. C.)

 Al Pacino, în vîrstă de 83 de ani, așteaptă un copil de la iubita sa Noor Alfallah, în vîrstă de 29 de ani. Actorul mai are trei copii din căsătorii anterioare. Robert De Niro, în vîrstă de 79 de ani, a anunțat de curînd că va deveni tată pentru a șaptea oară. Tinerețea fără bătrînețe s-a născut la Hollywood. (A. M. S.)

 Specialiștii de vîrf din IT avertizează că Inteligența Artificială ar putea reprezenta o amenințare la adresa omenirii, la fel de mare ca o pandemie sau un război nuclear. Paradoxul e că Inteligența Artificială a fost creată prin inteligență naturală. Poate că pericolul apare mai ales în cazul în care Inteligența Artificială ajunge pe mîinile neinteligenței naturale. (A. M.)

 Profesionalizarea infrastructurii inexistente de parcare în România a generat o industrie ilară de aplicații dedicate plății locurilor de parcare, printre ele se numără: UPPark (București, Buzău, Cluj, Gheorgheni, Constanța, Iași); TPark (Timișoara, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Sibiu, Rîmnicu Vîlcea, Pitești, Bacău, Galați, București); Parcare Sibiu; Amparcat.ro (București); Suceava Parking, City Parking (Cluj); Aplicație Primăria Sectorului 3; Plătește Parcarea Oradea; Bacovia Parking (Bacău) și, de departe cea mai suprarealistă, Parcare Online… Mă întreb cum s-o fi predînd asta la școala de șoferi. (I. M.)

 Inteligența Artificială prezintă un risc de „extincție” pentru umanitate, iar această amenințare ar trebui să fie „o prioritate globală împreună cu alte riscuri pentru societățile noastre, cum ar fi pandemiile și războiul nuclear”. Asta au spus de curînd peste 350 de lideri tehnologici, cercetători și ingineri, într-un avertisment de o singură propoziție, relatează The New York Times. Scurt, clar și neliniștitor. (A. M. S.)

 Secretarul de stat american Anthony Blinken a spus recent că Rusia a început invazia în Ucraina convinsă că are cea de-a doua cea mai puternică armată a lumii și a reușit să ne convingă că are a doua cea mai puternică armată din Ucraina. Ceea ce cam așa e, dacă privești cît de cît obiectiv pe teren. Acum, faptul că armata Rusiei nu este deloc ceea ce credeam, că are nevoie de mercenari, pușcăriași înrolați să fie carne de tun și bande de ceceni ca să mai obțină ici-colo cîte o victorie plătită scump și fără vreo mare importanță strategică, ar trebui să ne bucure. E singurul lucru care ar trebui să ne bucure cu privire la Rusia. (S. V.)

 Cele care se visează mirese și nu și-au găsit încă jumătatea se vor bucura să afle că, pentru o nuntă perfectă, nici nu au nevoie de mire: se pot căsători cu ele însele. La orice vîrstă, am adăuga, dacă luăm exemplul unei doamne de 77 de ani din Ohio, care a decis să-și dea o a doua șansă la fericire. Femeia a mai fost căsătorită o dată, în 1965, pentru nouă ani, și are trei copii. Atunci ceremonia a avut loc doar la primărie și s-a îmbrăcat în negru, dar acum, împreună cu fiica ei, și-a găsit o rochie de mireasă pe măsura visului. Cu o zi înainte de eveniment, a declarat că se simte foarte emoționată și că n-ar fi crezut că va arăta atît de bine într-un alb strălucitor. (A. A. D.)

 Pe 27 mai 1941, nava de război germană Bismarck e scufundată de marina britanică. Din echipaj, doar 115 oameni supraviețuiesc. Plus un motan, recuperat de distrugătorul britanic Cossack. Timp de cîteva luni, motanul, rebotezat Oscar, profită de croaziera oferită de englezi, însă pe 24 octombrie 1941, distrugătorul e lovit de o torpilă germană. Grav avariată, nava e remorcată și, împreună cu restul echipajului, Oscar ajunge în Gibraltar, de unde se îmbarcă la bordul portavionului HMS Ark Royal, care după cîteva zile e avariat de o torpilă. Echipajul e salvat, însă ajuns la mal, motanul a fost trimis în Anglia, la Casa Marinarilor din Belfast, unde a murit, de moarte bună, în 1955. (S. G.)

ȘI TRAGEDIA (FALSĂ) NU E ASTA, SE PARE CĂ UN NUMĂR INFINIT NU ARE NICI UN DESTIN

 Medicul care a folosit propria spermă în cadrul unei clinici de fertilizare a murit zilele trecute într-un accident aviatic. Se pare că doctorul a încercat să zboare cu un avion neînmatriculat și construit chiar de el. Și tragedia nu e asta, ci că doctorul nebun tocmai a lăsat în urmă sute de copii orfani. (I. M.)

 În Frankfurt, poliția a oprit un bărbat înarmat, îmbrăcat într-o uniformă de polițist american și înarmat cu o pușcă. După ce l-au somat, l-au trîntit la pămînt, l-au încătușat și i-au luat arma. Au constatat că arma era de jucărie, uniforma – falsă, iar bărbatul – un stripper în drum spre o petrecere de burlăcițe. (S. G.)

 Reptilele ar putea fi incluse de poliție într-un nou nomenclator al armelor, dacă ar fi să luăm în seamă un incident petrecut în Toronto. Un bărbat a fost acostat de către un altul pe stradă și plesnit repetat cu un piton. Făptașul a fost arestat pentru agresiune, dar și pentru provocarea de suferințe unui animal. Pitonul, care se pare că era animalul său de companie, nu a supraviețuit bizarului atac nocturn. (A. A. D.

 „Am întrebat AI dacă poate compune un cîntec de Bob Dylan, iar răspunsul a fost: sigur că da. Atunci am revenit: «Poate compune AI un cîntec de Dylan dacă Bob Dylan n-ar fi compus niciodată nimic?». Dacă un număr infinit de maimuțe bat la un număr infinit de mașini de scris, e posibil ca una dintre ele să scrie la un moment dat versurile cîntecului dylanesc «Masters of War». Și dacă da, cine-ar ști?”. Regizorul american Paul Schrader pe FB. (M. C.)

 Cifra 1.000 este – în afară de un număr natural, notat printr-un unu și trei zerouri, care urmează după 999 și îl precedă pe 1.001 – un număr par, un număr compus, un număr abundent (sau „excesiv”: număr care este mai mic decît suma alicotă a divizorilor săi), un număr rotund (un număr întreg care nu are nici un factor prim mai mare decît rădăcina sa pătrată), un cub (103), un număr, figurativ vorbind, icositetragonal, un număr „Harshad” (divizibil cu suma cifrelor sale în baza dată) – nume dat de matematicianul indian D.R. Kaprekar, alcătuit din sanscritele harsa (bucurie) și da (a da), care înseamnă „dătător de bucurie”  și este, începînd de săptămîna aceasta, un număr Dilema veche. (M. P.)

 Cîteva nume de firme din Baciu, Apahida și Gilău, județul Cluj: Prosolar SRL, Maier Pâine Bună SRL, Trotinelli SRL, Europa Conflorea SRL, Succesul Gabrielei SRL, Mese Import Export SRL, Pro Buget SRL, Kiss Pentru Voi SRL, Roșiibune SRL, Angularius SRL, Made In Câmpenești SRL, Tom Beton SRL, Amenajări Bricolor SRL, Teodoors SRL, Studioul Pentru Imagine SRL, Petrișor Fântână SRL, Credoconsult SRL, Scutul Negru Spam SRL, Pas Pas SRL, Unu Tic SRL, Econotranzit SRL, Căsuțecăței SRL, Tezaurul Arhivelor SRL, Celebrate Your Truth SRL, Drumuri Curate SRL, Cotcodac SRL, Alda Alb De Tot SRL, Macsimotivus SRL, Eco Bibi SRL, Suprem Imobiliare SRL, Brandevu SRL, Hatework SRL, Ferma De Păpuși SRL, Eurosudura SRL, Nice To Meat You Two SRL, Create Momentum SRL, Simplu Rapid SRL, Ultrafațada SRL, Decoruri Pentru Torturi Speciale SRL, Moțata Fun SRL, Rococo Connect SRL, Chaos Factory SRL, Grădinacuoxigen SRL, Auto Doi Fix SRL, Nelu Multitrans SRL, Antropocen SRL, Între Șuri Uși & Geamuri SRL, Morminte Construct SRL, Haha Art SRL, New Ooh SRL, Destin Market SRL, Fier De Lux SRL, Verighete Boujee SRL, Spiritual Francesca SRL, Copil Creativ Și Conștient SRL, Leipânămâine SRL. (D. S.)

Mai multe