Cu ochii-n 3,14

2 noiembrie 2022   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

 „În interesul bunei desfășurări a activității economico-sociale, al fiecărui cetățean – Economisirea severă a energiei electrice și a gazelor naturale: reducerea cu 20% a consumului de energie electrică în gospodăriile populației; reducerea cu cel puțin 30% a consumului de energie electrică și gaze naturale pentru activități neproductive” – prima pagină a ziarului Scînteia de duminică, 8 februarie 1987. (M. C.)

 Mama unui japonez a călătorit peste 9.000 de kilometri adică 15 ore de zbor, din Tokyo în Antalya, pentru a-și vedea fiul jucînd fotbal doar 20 de secunde. Shoya Nakajima, de la Antalyaspor, a fost eliminat de arbitru pentru că a faultat un adversar, imediat după intrarea pe teren. Mama lui a fost surprinsă în public de camerele de luat vederi, plîngînd și acoperindu-și fața cu o batistă. Incidentul ne amintește de eliminarea rapidă a lui Jean Vlădoiu, la Campionatul Mondial din SUA, din 1994, după nici trei minute, în meciul cu Elveția. Mai mult ca sigur că mama lui Vlădoiu nu a asistat la moment din tribune. (A. A. D.)

 „Allah nu-și dorește nimic mai mult de la femei decît ca acestea să stea în casele lor. La ce bun ca femeile să lucreze în bănci sau să devină ingineri? Singura meserie normală pentru femei este aceea de învățătoare pentru fetele șiite.” – ayatollah iranian anonim. (M. C.)

● O altă veste tristă din Iran: Amou Haji, un sihastru din sudul provinciei Fars, supranumit și „cel mai murdar om din lume”, a murit în vîrstă de 94 de ani, la numai cîteva luni după ce a cedat insistențelor vecinilor și s-a spălat. Vreme de 50 de ani el a refuzat apa și săpunul de teamă să nu se îmbolnăvească. Amou trăia într-un bordei, se hrănea cu carne stricată și bea apă clocită dintr-o canistră veche de ulei. Într-un interviu acordat în 2014 publicației Tehran Times, Amou mărturisea că cel mai mult îi plăcea să fumeze și să mănînce porc spinos, iar cel mai tare îl mîhnea cînd cineva îi oferea apă curată de băut sau încerca să-l convingă să se spele. Un om dintr-o bucată. (M. P.)

 Albinele vizualizează cantităţile de la stînga la dreapta, de la cea mai mică la cea mai mare, potrivit unui experiment care întăreşte ipoteza despre existenţa unui mecanism teoretizat şi încă dezbătut la oameni – linia numerică mentală. Albinele sînt capabile să numere, cel puţin pînă la cinci, mai spun cercetătorii. Știam că sînt formidabile, dar acum le admir și mai mult. (A. M. S.)

 Citind site-ul sibian turnulsfatului.ro, aflăm cu inadmisibilă întîrziere că directorul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea”, comisarul-șef de poliție Crișan Mucenic Lăzureanu, a fost eliberat din funcție în 2013, în urma unor acuzații de hărțuire sexuală. De altfel, și Sf. Gherasim de la Iordan, patronul spiritual al Școlii de cîini de la Sibiu, a fost un mare iubitor de animale, care a avut, la vremea lui, o relație foarte specială cu un leu și cu un catîr. (M. P.)

 De la Bruxelles, pe un ecran plasat într-o sală a Academiei de Studii Economice, adică în instituția care l-a făcut „doctor în economie mondială” cu o teză peste care se vor uita unii mai atent în vremea care vine, tuns chilug, Mircea Geoană a trasat viitorul țării. Băiatul dovedește o formidabilă reziliență (cuvînt la modă!) la ridicol. Vezi bine, nu se lasă, ambîțul e mare. Vom vedea ce va ieși și de data asta. (S. V.)

LA DISTANȚA POTRIVITĂ, MULȚI OAMENI AU SCHIMBAT REPEDE VITEZA, ÎMPREUNĂ

 Oamenii de știință au descoperit o nouă stea, situată la 100 de ani-lumină de Pămînt, asemănătoare Soarelui, în jurul căreia orbitează două planete, una dintre ele fiind la distanța potrivită pentru a reține apa lichidă la suprafață. Și, cum acesteia îi sînt necesare doar 8,5 zile pentru a orbita în jurul stelei (spre deosebire de cele 365 de zile cît îi ia Terrei), dacă oamenii ar ajunge să locuiască acolo, ar putea să trăiască 3.158 de ani. Îmi imaginez sloganele publicitare ale industriei cosmetice care ar promova elixire de tinerețe, îndemnînd la cumpărarea produselor care să te facă să arăți ca la 1.000 de ani. (S. G.)

 Preoţii şi călugăriţele vizionează şi ei pornografie pe Internet, a declarat papa Francisc de curînd în faţa tinerilor seminarişti de la Roma. „Este un viciu pe care îl au mulţi oameni, mulţi laici, multe femei laice, dar şi preoţi şi călugăriţe. Diavolul ajunge la ei în acest fel. Şi nu mă refer doar la pornografia penală, cum este cazul celei ce implică abuzuri comise asupra copiilor, care este deja o degenerare. Ci la acea pornografie care este considerată un pic «normală».” Mesajul e clar: feriți-vă de asta, dar știu că sînteți oameni. (A. M. S.)

● Săptămîna trecută a circulat o știre potrivit căreia un bărbat din Malaezia, pe nume Ooi Chuen Wei, a fost condamnat la ceva mai mult de trei ani de închisoare pentru că, dîndu-se drept ginecolog pe Facebook, a păcălit mai multe femei să-i trimită poze cu organele lor genitale. Cică, în decurs de patru ani, individul a păcălit, astfel, 38 de femei. În rechizitoriul său, procurorul a invocat numărul mare de victime. Poate că procurorul, malaezian, n-o fi auzit niciodată de Don Giovanni care – doar în Spania, cum se știe – a „păcălit” o mie trei femei, și nu ca să-i trimită niște poze. Poate că și vremurile s-au schimbat. (A. M.)

 După ce Elon Musk a oficializat tranzacția pentru Twitter, s-a zvonit că ar avea de gînd să vină la Castelul Bran, unde organizase o petrecere de Halloween pentru prietenii miliardari. Se spune că ar fi fost invitat și Trump, dar era prea prins cu organizarea relansării lui pe Twitter, așa că n-a mai ajuns, cum n-a mai ajuns nici Musk. Nu întîmplător petrecerea a fost discretă, s-a spart repede, iar Elon Musk a primit cinci stele pe Airbnb de la administratorul castelului (I. M.)

 Paris. Grevă amplă. Manifestații pe străzi. Bunul meu prieten abia găsește un taxi cu care se îndreaptă anevoie, cu viteza melcului, pe rute ocolite, spre clinica unde are o consultație medicală de mult programată. Îmi telefonează din taxi. „Trebuie să-ți spun ceva. Trec chiar acum printr-o piață plină de manifestanți și văd un grup de elevi de liceu cu profesorii lor, protejați de poliție, primind lecții pe viu despre cum se face o grevă. Îți dai seama că îi învață de mici să facă grevă?” Reamintindu-vă că trăim într-o vreme în care credem că educația e totul, că toate relele și bunele vin din educație, dar și că școala trebuie să educe integral predînd totul, de la matematici la sex și, iată, la grevă, cred că nu mai e nimic de comentat cu privire la ceea ce va veni. Vorba unui celebru parizian: nu avem nici un motiv să-i invidiem pe cei care vin după noi. (S. V.)

 Dinspre vest, din Ghiroda, Săcălaz și Moșnița Nouă (județul Timiș), ne vin aceste nume de firme: Popescu Inox SRL, Choux Bonheur SRL, Apa Vieții Tim SRL, Gnosis Medical SRL, Fagi SRL, Deriva Montaj SRL, Kan Kan & Co SRL, Pavaj Unicat SRL, Semper Idem SRL, Manon Lescaut Food SRL, Preadelicios SRL, Depozitul De Șuruburi SRL, Centurion Gladiator SRL, City Verde SRL, Fezabil Concept SRL, Introspect Decor SRL, Eficient Solar SRL, Ceacea SRL, Luca Semințe SRL, Școala De Schi Și Snowboard Muntele Mic SRL, Vinka Vinkulesku SRL, Sabotage Events SRL, New Best Demolări SRL, Efect Evaziv SRL, Avem Proiect SRL, Salvator SRL, Marius Curse Rapide SRL, Coman Lemn De Foc SRL, Zad Cablu SRL, Amour Couture SRL, Rufulici SRL-D, Pescada D’Ale Pescarilor SRL, Les Merveilleuses SRL, Amalgam Box SRL, Pro Is Curat SRL, Epic Clean SRL, Trambulina Veselă SRL, Digitalanthropic SRL, Patiseria Roma Zece SRL, Roșu Magistral SRL, Titus Magnificus Reparații SRL, In Cert SRL, Editura Împreună SRL, Smile Geometrics SRL, Cartofi Boierești SRL, Vertebrex SRL, Procreativ Aerolift SRL, Rumegușul Magic SRL, The End Barbershop SRL, Open Amnezia SRL, Eu Și Câinele SRL, Din Ce În Ce Mai Bine SRL. (D. S.)

Mai multe