Cu ochii în 3,14
CINCI STELE TANGIBILE URMEAZĂ A ELUDA SINTEZA ÎNTRE TRADIŢIE ŞI GHIOZDAN
● Un studiu realizat de Universitatea din Pennsylvania arată că rating-urile de pe Internet sînt absolut irelevante: „Pe Internet oamenii «evanghelizează» ceea ce iubesc şi împroaşcă cu noroi tot ce urăsc. De aceea voturile se împart între nici o stea şi cinci stele. Oamenii votează unii împotriva altora“. Urîtă treabă! (M. C.)
● În Jurnalul naţional de joi, 4 noiembrie 2010, o veste bună, de interes european: „Anunţ de presă. S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, Str. Siriului Nr. 74-76, Sector 1, anunţă că au fost încheiate procedurile de achiziţie pentru activele tangibile şi intangile din cadrul proiectului «Modernizarea Secţiei Tapiţerie prin linie de croire computerizată şi instalaţie de dărăcit şi umplere perne», finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice»“. (D. S.)
● Cînd dau să citesc ziare pe net, îmi apare pe monitor o imagine a unei păsări moarte. În cîteva cadre succesive, pasărea se descompune, pînă rămîne doar scheletul. Apoi apare sloganul: „Cine urmează? Participă la lupta împotriva pierderii biodiversităţii“. Mulţumesc frumos, mă bag. Ce trebuie să fac? Cum văd o găină moartă, o împăiez? Apropo, ce e rău că o pasăre moartă se degradează? Doar nu vrem să trăim printre mortăciuni nedegradabile. Şi cum tot e la modă ca diverse chestii să fie biodegradabile, de ce nu se aplică asta şi la păsări moarte? De ce trebuie ecologismul să fie isteric şi emoţional, chiar speră ca numai proştii să adere? (C. G.)
● Chiar dacă nu a trezit, cum ar fi meritat, inspiraţia nici unui editorialist, pagina Evenimentului zilei (30 octombrie) consacrată noutăţilor din argoul romånesc rămîne de cel mai mare interes pentru starea imaginaţiei noastre lingvistice. Plasticitatea şi humorul sînt pe cît de irezistibile, pe atît de „cioclopedice“: „a rîde ca broasca la inundaţii = a rîde cînd nu e cazul“; „se spăla în damigeană şi a suflat în veioză = era foarte slab şi a murit“; „a-i da spicu pe nas = a fi de la ţară“; „a eluda meandrele concretului = a fi excepţional“. Mai toate au expresivitatea unei „perverse ca pe Tîrgu-Ocna“, adică a unui pumn dat cu subtilitate. (R. C.)
● În aceeaşi zi, am primit pe mail două invitaţii: una la „Praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ şi una la „Sf. Mihai, şi Gavril’s Party“. În continuare, sinteza între tradiţie şi (post)modernitate funcţionează firesc în cultura română. (M. V.)
● Într-o reclamă TV, printre produsele bune la preţuri avantajoase cu care se lăuda un supermarket, s-a pomenit şi de „găina clasa I“. S-o mai faci friptură şi s-o mănînci sau să-i cumperi ghiozdan şi s-o trimiţi la şcoală? (A. M. S.)
O REPUBLICĂ SCURTĂ MERITĂ CEL MAI MINUNAT NOROC ÎNTR-ALE ABSURDULUI
● Primarul Mazăre a povestit, cu lux de amănunte, cum şi-a petrecut concediul în Papua-Noua Guinee. Într-o conferinţă de presă. Ştirea a fost preluată mai apoi de majoritatea televiziunilor şi agenţiilor de presă româneşti. Pentru o republică bananieră, o ştire importantă. (S. G.)
● În 2007 i-am luat un interviu pentru Dilemateca lui Kjell Espmark, unul dintre cei 18 membri ai Comitetului Nobel pentru Literatură. Iată una dintre întrebările mele de atunci şi răspunsul primit. „Este Mario Vargas Llosa prea faimos pentru a mai primi Premiul Nobel?“ „Nu. În fiecare an, pe lista scurtă se află trei foarte mari scriitori. Întotdeauna sînt sacrificaţi doi, care rămîn pentru competiţia următoare, cînd însă apar alţii…“ Omul spunea adevărul, deşi la vremea aia nu-l credea nimeni. (M. C.)
● „Ieşi afară, fiinţă extraordinară!“ – erata poliţiştilor (preluată dintr-un desen al lui Ion Barbu apărut în Academia Caţavencu) la o vorbă proastă – merită La Palme d’Or pentru autocritică serioasă în viaţa şi piaţa publică. (R. C.)
● De fiecare dată cînd merg să mă tund mă cuprinde o stare de nelinişte: „stilista de păr“, în timp ce-şi exercită meseria, ţine să-mi spună pe un ton grijuliu ba că „părul e prost“, ba că firul e prea subţire şi tocit, după care îmi recomandă diverse produse cu extract de brusture şi urzică. Săptămînă trecută am mers într-un loc nou, cu pretenţii de beauty salon. M-am aşezat pe scaun şi, ca să evit orice comentarii, am spus din start: „Ştiu că firul e subţire şi tocit şi că, în general, nu e cel mai minunat păr din lume, dar haideţi să încercăm să-i dăm o formă!“. Duduia s-a uitat la mine surprinsă: „Noi nu facem caracterizări!“. Pe moment, am răsuflat uşurată. Apoi m-a tuns docilă, însă tot nu s-a putut abţine să mi se adreseze cu „iubita“ şi cu „pisoi“. Astea n-ar fi tot un fel de caracterizări? (A. P.)
● „Ţi-o ieşit coşaru-n drum şi-o să ai noroc de-acum.“ Îmi spune asta de fiecare dată cînd ne vedem – în ultima vreme ne vedem destul de des – şi aşteaptă, cuminte, „un leuţ“. Astăzi de dimineaţă nu m-am mai putut abţine şi l-am certat. De unde, nene, atîta noroc? Eeeeei. Păi, tocmai aici e şpilu’: dacă nu l-aş fi întîlnit pe el, cine ştie ce ghinion aş fi avut – mi-a explicat. Noroc că am mai găsit un leuţ prin buzunare… (M. M.)
● Pe pagina de-„acasă“ a Facebook există, printre altele, posibilitatea de a-ţi adăuga în lista de prieteni People you may know – adică cei cu care eşti îndemnat să te „împrieteneşti“ (măcar virtual) în funcţie de numărul de prieteni pe care îi aveţi în comun. Ultimele sugestii oferite? Ceasuri de mînă originale, Moş Crăciun şi… Emil Cioran. (Ştiaţi că filozoful are deja peste 1100 de prieteni? Dar el o fi ştiind?) Bine-bine, social media, da’ nişte limite într-ale absurdului parcă tot s-ar impune. Chestiune de bun-simţ. Iar cu Moşu’ – ei, asta e altă poveste. (P. M.)
ZÎMBETUL VECHI DE 90 DE ANI NU SE FACE DIN LAPTE DE TIMP, CI DIN LĂPTIŞOR DE ACŢIUNE
● Am văzut, la Tîrgul de Turism, zeci de oferte cam fantaste pentru revelion, la preţuri sub 500 de euro, în Egipt, Maroc sau Africa de Sud. Surprinzînd zîmbetul sardonic al unui agent care tocmai făcuse o afacere bună, n-am putut să nu mă întreb dacă o fi prevăzut, în acelaşi preţ, şi returul. (S. S.)
● „Înaintea micului dejun trebuie să am în camera mea un pahar cu sherry, înaintea prînzului, două pahare de whisky scoţian, la cină, şampanie franţuzească, iar înaintea culcării, coniac vechi de 90 de ani.“ Cu aceste vorbe şi-a instruit Churchill valetul. Mare om! (M. C.)
● Prin vagoanele de metrou a apărut un fel de reclamă la ciocolata Milka pe care scrie: „Căutăm animatori de văcuţe“. Deşi nu înţeleg ce-s ăia, mă întreb dacă n-or fi buni şi nişte animatori de vaci, sau poate nişte animatoare de boi. Oricum, am dedus că Milka nu se face din lapte de vacă, ci din lăptişor de văcuţă. E deci doar o ciocolăţică. (A. M.)
● Săptămîna trecută mă plîngeam de promo-ul greţos la un film, difuzat de HBO Comedy înainte de serialul O familie modernă. Între timp s-a rezolvat: serialul s-a terminat, promo-ul încă se difuzează. (C. G.)
● Prea prinşi în vraişte şi în iureş, riscăm să ne scape atenţiei chestiuni grave, cum ar fi cea semnalată de ecologul Ovidiu Banea în Gåndul de joi, 4 noiembrie 2010: „Nu ştim ce se întîmplă cu şacalul auriu pe teritoriul Romåniei, scade numărul sau creşte? Sînt populaţii stabile sau sînt indivizi separaţi? Nici măcar nu se ştie cu certitudine unde se află aceste animale, pe teritoriul ţării. Se presupune că trăiesc în sud-estul ţării şi în Delta Dunării. Orizont 2010 este prima acţiune prin care se studiază la acest nivel problema şacalului auriu“. (D. S.)
Foto: Mircea Vasilescu