Cu ochii în 3,14
PENTRU MULŢI DINTRE NOI,
ZGOMOTUL VEACURILOR OSTILE
(POSIBIL INJECTATE CU NU-ŞTIU-CE)
E FOARTE GEOGRAFIC
● Pentru mulţi dintre noi, americanii au avut şi mai au încă o imagine de băieţi buni şi arătoşi. Ai lor sînt actorii plăcuţi de o lume întreagă, astronauţii curajoşi, soldaţii salvatori, preşedinţii înalţi, zvelţi şi sportivi. Ei bine, turneul de tenis de la Cincinnati dă un smash imaginii ăsteia. Pe teren, printre vajnicii jucători şi iuţii copii de mingi, sînt instalaţi arbitri şi arbitre de tuşă în tricouri de un verde deschis întinse peste burţile lor enorme şi diforme. Am mai văzut asta şi pe la alte turnee americane, dar parcă la Cincinnati burţile astea verzi nu se mai asortează în nici un fel cu sportul. Organizatorii par a nu fi ţinut cont de imaginea noastră despre americani, ci mai degrabă de ideea, la fel de americană, că fiecare individ are dreptul să-şi caute propria fericire. (A. M.)
● Oricine a fost la Barcelona a văzut pînzele imense din zonele cu restaurante, pe care stă scris: „Aici locuiesc oameni“. De-abia acum, cînd mă războiesc cu cei de la cîrciuma de lîngă casă, de pe Eremia Grigorescu, la care muzica urlă seară de seară, i-am înţeles pe bieţii spanioli. Mă gîndesc că e greu să te crezi cool şi să primeşti telefoane exasperate de la vecini în fiecare noapte. Ştiţi care e paradoxul? De fiecare dată cînd sun, cineva de la club îmi spune: „Nu vă aud, vorbiţi mai tare, zgomotul e foarte mare“. (A. M. S.)
● Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România a cerut Academiei să schimbe definiţia din DEX a cuvîntului „jidan“ în sensul unei specificări clare că e un termen insultător şi peiorativ. Foarte bine, dar vine din adîncul veacurilor clasica şi inconturnabila întrebare: şi-o să fie mai bine pentru evrei? (R. C.)
● Pe treptele din faţa Teatrului Naţional şi-a etalat marfa un buchinist. Printre cărţile scoase la vînzare, Revoluţie şi reformă de Ion Iliescu. Autorul e cunoscut, printre altele, pentru faptul că în urmă cu douăzeci de ani a chemat la Bucureşti minerii ca să elibereze piaţa de „elementele ostile“. Acum, exact pe tăpşanul pe care s-au purtat acele confruntări se vinde cartea. Costă „zece lei pentru cine întreabă şi cinci lei pentru cine cumpără“. (M. M.)
● Numărul din august al revistei Scientific American a acordat titlul de „Prostia lunii“ comunicatului recent emis de The World Health Organization care afirma că telefoanele mobile ar fi „posibil cancerigene“ (şi care a speriat cîţiva dilematici chiar în rubrica de faţă). Revista revine asupra subiectului subliniind faptul că nu există absolut nici un studiu care să certifice acest mit medical-urban, emisia de radiaţii a telefonului mobil fiind mai mică decît cea primită de corpul uman într-o banală zi cu soare. (M. C.)
● Vara aceasta, în căutarea roşiilor „de altădată“, am degustat diferite pătlăgele cărora li se făcea reclamă pe tarabele pieţelor – „de grădină, f. dulci“. Unele aveau gust de pepene roşu necopt, altele de castravete, însă cele mai multe nu aveau absolut nici un gust. Producătorii au încercat să-mi explice că n-au fost puse pe calorifer ca să se coacă mai repede şi nici injectate cu nu-ştiu-ce, ci că pur şi simplu roşii „din alea de care ziceţi“ nu se mai „fabrică“. Cică e o chestiune „de sămînţă“. Aşadar, înainte de a mă simţi ameninţată de gogoriţa globală legată de OMG-uri, deplîng dispariţia roşiei româneşti autentice. Cred că mai important e ce se întîmplă la doi paşi, în grădina noastră. (A. P.)
● 62% din adulţii continentului american sînt supraponderali şi numai 14% din asiatici. Europenii se situează, nu doar geografic, la mijloc. O stabilitate cu greutate. (M. C.)
AŞA CUM SCRIE ŞI ÎN DILEMA
DE LA ROŞIORI, UNII DANSATORI
VIBREAZĂ LA ACCELERAŢIE,
ÎNSĂ CIRCULĂ BIO
● Aşa cum scrie şi în Dilema veche, americanii au încheiat de curînd programul navetelor. Trebuie să remarcăm că la noi, încă de la începutul anilor ’90, nu se mai face naveta. Şi navetiştii noştri erau mai trişti decît ai lor. (A. M.)
● Ajung în Gara de Nord acum cîteva seri. Mă uit pe tabelul de sosiri şi îmi dau seama că nu e anunţată nici o întîrziere la trenurile care urmau să ajungă. Nu-mi vine să cred şi îi cer doamnei de la Informaţii o confirmare. Ea se uită galeş la tabel şi-mi spune că aşa pare. O întreb, pentru conversaţie, dacă are cumva legătură cu majorarea recentă a preţurilor la bilete. Dă din umeri şi zîmbeşte. Minunea a ţinut fix 3 minute. După aceea, întîrzierile de 20 de minute au devenit banale. Şi totul a culminat cu anunţul că un tren care venea de la Vatra Dornei va avea o întîrziere de un sfert de oră din cauza întîrzierii celui care venea de la Roşiori, adică din celălalt colţ de ţară. (A. M. S.)
● Nu înţeleg de ce unii publicişti vibrează atît de voios la eşecul european al multiculturalismului. Ce rău a făcut pînă acum multiculturalismul României? Cel mai viguros duşman intern şi intelectual cred că este multiINcultura. (R. C.)
● Pe cine descopăr, cînd mă duc, după mulţi ani, să beau ceva la terasa „Cireşica“, din Neptun? Nici mai mult, nici mai puţin decît pe preşedintele Băsescu însuşi, dansînd cu nevasta. Fără mare tam-tam, cel puţin aparent. (Tam-tam-ul l-au făcut, la un moment dat, ceilalţi dansatori, care au făcut cerc în jurul perechii prezidenţiale, aplaudînd. Dar pentru scurtă durată.) (I. P.)
● Prins de radar cu 144 km pe oră, ministrul Comunicaţiilor a dat următoarea explicaţie: „Probabil faptul că mă îndreptam spre casă m-a făcut să apăs puţin mai tare pe acceleraţie“. De unde putem deduce că spre serviciu merge mult mai încet. (M. V.)
● Compania Levi’s a oprit difuzarea noului său spot pentru blugii ieftini care părea desprins, premonitoriu, din recentele confruntări de pe străzile Londrei sau Madridului. Nici vorbă să se mai difuzeze în Regat sau în peninsulă, reclama a fost oprită în toate ţările europene, însă circulă liberă pe Internet, incitînd la noua uniformă: blugi Levi’s de 30 de euro, hanorac negru şi cagulă pe faţă. Dacă nu-i vine nimănui vreo idee, poate introducem şi noi, din toamnă, uniforma pe care tot vrea s-o reimpună Ministerul Învăţămîntului. (S. S.)
● La Romană există un local numit „Bio Bio La Manele“. Chiar aşa, care ar fi cel mai bio gen muzical? (M. C.)
ÎNTÎMPLĂTOR, CA DE OBICEI, UN
MECANISM AMORF A ALUNECAT
LA UN TELESHOPPING, ALERTÎND ISTERIA
● Două doamne, în autobuz. Surprind – întîmplător, ca de obicei – o frîntură de conversaţie: „…E cea mai urîtă pagină din cartea vieţii – pensionarea“. Dacă aşa e, nu pot decît să mă bucur că mai am multe pagini de scris/citit. Sau?… (P. M.)
● „Miliţia iraniană este pregătită să trimită trupe de menţinere a păcii în Marea Britanie, pentru a proteja persoanele defavorizate de violenţa poliţiei.“ – ştire de pe HotNews. Foarte haioasă. Bine, miliţie e mult spus, sînt de fapt golanii înarmaţi de regimul iranian care i-au bătut anul trecut pe protestatari. Deci şeful ăstora a declarat că e gata să-i apere pe englezi de brutalitatea poliţiei. Guvernul de la Londra nu a zis nimic, nu se pun la mintea clovnilor. Dar în acest caz greşeşte, eu aş fi zis aşa: OK, mulţumim autorităţilor iraniene pentru ofertă, propunem semnarea unui acord anglo-iranian prin care se instituie un mecanism reciproc de observare şi intervenţie. El va funcţiona aşa: cînd vor fi manifestări populare la Londra, vom primi 500 de miliţieni iranieni pentru a se interpune între poliţie şi manifestanţi, în schimb, cînd vor fi manifestări populare la Teheran, vom trimite 500 de poliţişti englezi pentru a se interpune între miliţieni şi manifestanţi. Măscăriciul nu ar putea decît să accepte, şi asta ar însemna sfîrşitul republicii popilor, sau să se facă de rîs. (C. G.)
● Tablou de autobuz: un pensionar (mai mult amorf decît viu) şade pe un scaun. Alături de el, în picioare, fiică-sa îi face vînt cu o hîrtie împăturită (după aspect, pare să fie vreo factură), pentru a-l sprijini în bătălia cu zăduful. Omul poartă pe cap o şapcă pe care scrie DUCTIL. Ceva mai în spate, un mărunţel discută cu un înalt, folosind frecvent apelativul „dom’le“. Înaltul trage o concluzie: „Media în jos e de mizerie“. Între timp, fiica pensionarului încearcă un protest moale împotriva şoferului, care e un nesimţit fiindcă n-a dat drumul la aerul condiţionat. Bătrînul are o tresărire de vlagă, se smulge din braţele amorţelii şi declară ferm: „Ăsta-i de la PDL“. (D. S.)
● Jules Renard, după moartea tatălui (de care era foarte mîndru, pentru că avusese puterea să se sinucidă, scăpînd astfel de o boală cumplită): „Moartea tatălui meu mă face să mă simt ca şi cum aş fi scris o carte minunată“. Nu vă mai spun ce-a zis după moartea mamei, care-a alunecat şi-a căzut într-o fîntînă. (L. V.)
● La un teleshopping, ofertă pentru femeia perfectă: „Dacă sunaţi acum, pentru un set de lenjerie sexy veţi primi un tocător turbo“. (S. G.)
● O închisoare din nordul Braziliei are două gîşte pe post de paznic. Păsările fac gălăgie la cel mai mic semn de „nelinişte“ din partea deţinuţilor, alertînd gardienii. Mă mir că din anul 390 î.e.n., cînd gîştele Junonei au salvat Capitoliul, şi pînă azi, nu am înţeles şi noi cît de preţioase sînt păsările astea. Fac un apel la firmele de pază ca să remediem rapid situaţia. (L. V.)
● Cu toate căderile astea de la bursă şi isteria creată, mă-ntreb: există viaţă după Dow Jones? (M. C.)