Cu ochii în 3,14

15 septembrie 2011   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

O FI ALLEGRO-UL HALUCINANT
DE CĂRĂBUŞ, 
LA VREMEA
CAPODOPERELOR NUCLEARE?

●  La un local din Berceni, populara şaormă poartă numele falnic de SHAWORMA. O fi ceva deosebit, cu viermi? (D. S.

●  La Festivalul „Enescu“ se aplaudă mereu între allegro-ul şi adagio-ul aceluiaşi concert, provocînd enervarea spectatorilor avizaţi şi stînjeneala celor din orchestră. N-ar putea organizatorii să angajeze pe cineva care să stea lîngă scenă şi să ridice cartonul cu „Aplauze!“, ca la sitcom-uri sau jocuri-concurs? Cunosc mai multe persoane care le-ar fi profund recunoscătoare. (L. V.

●  Zilele trecute, un institut de studiere a obiceiurilor de muncă în Spania a dat publicităţii o statistică după care 22% din populaţia adultă chiuleşte cel puţin o dată pe lună de la muncă, invocînd o pretinsă îmbolnăvire. La boli închipuite, Olanda are un procent de 20%, iar Marea Britanie 21%, dar cei mai răi sînt, se pare, chinezii cu un procent halucinant de 71%. Românii nu sînt printre cei analizaţi, poate şi pentru că, în continuare, în prea multe domenii, noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc… (S. S.

●  Cică se fac cercetări cu fonduri UE pentru a introduce în hrana europenilor gîndaci, insecte, viermi etc. (care în unele ţări asiatice sînt considerate delicatese). Şi cică de prin 2020 vom găsi aşa ceva în restaurante. Parcă aud comenzi de genul: „Vă rog, o pulpă de ţînţar împănată cu usturoi, o ceafă de muscă la grătar şi nişte aripioare de cărăbuş pane“. (M. V.

●  Am încheiat vacanţa de vară cu cîteva zile petrecute la bunica, la ţară. Cules de căpşuni (da, la sfîrşit de august!… în grădina bunicii orice e posibil), lenevit pe iarbă, porumb copt, stat la poveşti cu mamaie – toate lucrurile minunate ale copilăriei. Şi bătrîna de lîngă noi, vecina noastră de cînd lumea, care, la întrebarea „Mărie, tu cînd te-ai născut?“, a răspuns simplu, ştergîndu-şi faţa cu basmaua: „Eeei, pe la vremea secerişului“. „Şi băieţii matale?“ „Păi, unul în luna lui cuptor, celălalt – la culesul viilor.“ La ţară timpul se măsoară altfel… (P. M.

●  Din presanta actualitate a capodoperelor eterne: „Dintr-o sută de iepuri nu faci niciodată un cal, dintr-o sută de suspiciuni nu obţii niciodată o dovadă – iată ce spune o zicătoare englezească…“, dar şi anchetatorul Porfiri Petrovici lui Raskolnikov în Crimă şi pedeapsă, roman pe care lecturile de vară îl ocolesc. (Vezi un citat şi la rubrica „Ţinerea de minte“.) (R. C.

●  9/11, Irak, Darfour, Tibet, eternul conflict Israel-Palestina, războiul civil din Libia, Iran şi Pakistan – puteri nucleare, Brejvik, revoltele din UK etc… Şi cînd te gîndeşti că, prin anii ’90, Fukuyama profeţea sfîrşitul istoriei, un fel de o mie de ani de liberalism democratic, pacifist şi îmbelşugat. Pff! (M. C.)

OARE SE AŞTEAPTĂ  
CARNE LITERARĂ
PE POST DE SINCERITATE NEÎNCEPUTĂ? 

● După meciul România-Franţa, în care s-a constatat că terenul e „ca un cîmp de cartofi“, UEFA a decis să închidă temporar stadionul. Oare se aşteaptă vremea recoltei? (M. M.

●  Cică în hala de la Obor s-a vîndut carne de cal pe post de carne de vită. Nu-i o mare nenorocire, e comestibilă! Mai grav e faptul că de fiecare dată cînd cedez poftei şi mănînc doi-trei mici „proletari“ la una dintre terasele de lîngă hală, mă uit suspicioasă în jur şi mă întreb unde or fi dispărut cîinii comunitari. (A. P.

●  Mai ţineţi minte c-am promis (tot aici) că n-am să mă mai uit la Realitatea TV? Ei bine, nu pot să mă abţin. Numai acolo dl Athanasiu spune că X vrea „să facă carieră“, după care se scuză pentru „această oarecare cacofonie“, tot el dă geniala definiţie potrivit căreia „imnul naţional e poezia unde nu se face critică literară“, iar dl Becali recunoaşte mîndru că el fredonează „Ma-se-o-za“ (adică Marseilleza), pentru că-i place imnul Franţei mai mult decît al nostru. În condiţiile astea, spuneţi-mi, cum aş putea eu să nu mă mai uit la Realitatea TV? (L. V.

●  Anunţ matrimonial într-un ziar românesc din Cipru: „Dacă mai credeţi în iubire, prietenie, sinceritate, respect, fidelitate, altruism şi ortodoxie, atunci putem încerca. Şi cine ştie…“. (S. G.

●  În sfîrşit mi s-a întîmplat şi mie ceva extraordinar – ce-i drept şi destul de îngrozitor, în acelaşi timp (se putea altfel?): stînd la masă la Springtime, afară, mai spre margine, un cerşetor negru şi murdar de-a dreptul mi-a furat salata neîncepută de pe tavă. Apoi a fugit cu ea peste drum. Am trăit şi eu un gest à la Jean Valjean, pe care refuz să-l interpretez prin grila României post-tranziţie… (I. P.

E CAZUL  
SĂ NE ÎNDREPTĂM UN GÎND  
DE RECUNOŞTINŢĂ  
CĂTRE CEI DIN SPATELE ORCHESTREI (REALITATEA S-A MUTAT
PE UN ZID)

●  Fie şi la o săptămînă după gazoniada cu Franţa, e cazul să ne îndreptăm un gînd de recunoştinţă către dl Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cel pe care de atîtea ori l-am luat dur în marcaj, pe dînsul durîndu-l în şapcă. Pentru o dată, domnia sa a rostit un adevăr irefutabil: „Nu s-a născut nici o nouă Naţională, e o tîmpenie!“. (R. C.

●  Într-una din zilele trecute, pe o latură a Ateneului erau parcate maşinile elegante şi strălucitoare cu care sînt aduşi la Festivalul „George Enescu“ membrii marilor şi micilor orchestre din toată lumea. Fiecare maşină avea însă strecurat sub chederul unui geam lateral sau la ştergătoare cîte un fluturaş cu invitaţii la cluburi de masaj şi alte alea. Erau, adică, împărţite echitabil şi pentru virtuozii coardelor viorilor, violelor, violoncelelor sau contrabasurilor, şi pentru cei de la clape, şi pentru ciupitorii harpelor, şi pentru trombonişti sau trompetişti, şi pentru flautişti, clarinetişti sau oboişti, dar şi pentru suflătorii la tubă, pentru percuţioniştii şi vibrafoniştii din spatele orchestrei, deopotrivă. Dar bineînţeles că tonul pornea dinspre maşina cea mai impozantă, care avea şi fluturaşul cel mai mare, destinat de bună seamă neobositului dirijor. (A. M.)

● BBC a transmis nunta regală, Realitatea TV a tras pe casetă nunta lui Borcea. Pentru ţara noastră tabloidă, cu soundtrack de manele şi populată de milionari, vedete, politicieni şi jurnalişti de carton, această echivalenţă mi se pare destul de echitabilă. (M. C.

●  Un anunţ într-o instituţie de stat, nu mai ştiu care: „Etajul doi s-a mutat la etajul trei!“. În cazul ăsta pe unde o fi parterul? Kafka pe bune! (A. P.

● În curînd nu vom mai recunoaşte mare lucru din zona Calea Buzeşti – Piaţa Matache: o stradă nouă şi cîteva urme de clădiri demolate. Cineva, probabil la fel de trist ca şi mine, a lăsat un mesaj. Două cuvinte scrise cu albastru pe un zid alb: „Priveşte cerul“. Mi s-au părut salvatoare. (A. M. S.)

Mai multe