Coslădenii

2 noiembrie 2008   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Săptămîna trecută am fost la Madrid pentru două zile. Firma Saatchi & Saatchi îl invitase iniţial pe Cristian Mungiu să participe la o dezbatere în jurul unui documentar, dar el nu putea (şi bine că nu putea!), aşa că m-au chemat pe mine. Filmul (de cca 40 de minute) e o comandă a Guvernului României - prin S&S - menită să schimbe percepţia asupra românilor din Spania. Cam ce s-a făcut şi cu italienii (a scris Mircea Vasilescu despre asta), doar că am înţeles că acel documentar e cam roz-bombon (e drept, şi problemele românilor din Italia sînt mai acute). 1 euro = 3,5 lei (titlul filmului) nu este roz-bombon: Carlos Iglesias - deşi s-a pretat la jocul propagandei - a făcut un film onest şi franc. Nu există "cosmetizare" pentru că, se ştie, aceasta e contraproductivă pe termen lung. În plus, documentarul se adresează cu precădere spaniolilor, aşa că orice încercare de a drege busuiocul ar fi fost hilară. Da, vedem români care se plîng de unii spanioli, dar vedem şi români care spun cît de mult i-au ajutat alţi spanioli. Iar, la final, vedem doi spanioli care povestesc - în faţa Casei Poporului - cît de bine le este în România, unde lucrează, pentru că viaţa e mai ieftină (pentru ei) şi oamenii sînt prietenoşi, hai noroc (cei doi ciocnesc un pahar). În plus, majoritatea românilor vorbesc engleza, ceea ce nu se poate spune despre majoritatea spaniolilor. De fapt, filmul este o ilustrare economică (din punct de vedere al raportului informaţie/emoţie) a felului în care ne vedem unii pe alţii: cum se văd românii între ei, cum îi văd spaniolii, cum îi văd imigranţii români pe spanioli şi cum îi văd expaţii spanioli pe românii din ţară. Iglesias (care e un actor şi regizor foarte popular în Spania) a făcut un lucru inteligent: a montat imagini din filmul său 1 franco = 14 pesetas în paralel cu mărturiile românilor pe care i-a filmat pentru documentar. Comedia din 2006 (care a avut mare succes) povesteşte o istorie personală: la-nceputul anilor ’60, tatăl regizorului a emigrat în Elveţia. Dificultăţile cu care s-a confruntat sînt aceleaşi cu care se confruntă, astăzi, imigranţii români. Cu o circumstanţă atenuantă (cultura latină comună), care m-a făcut să susţin că poate e mai uşor să fii imigrant român în Spania decît imigrant spaniol în Elveţia... Curajul "coslădenilor" (majoritatea românilor intervievaţi trăiesc în Coslada, o localitate-satelit a Madrid-ului) de a pleca este dublat de şi mai marele curaj de a se întoarce - de aceea, nu întîmplător, cei care o fac sînt mai puţini. Prezent la dezbatere, Petre Roman (înaltul reprezentant al Guvernului pentru românii de afară) a mărturisit că a privit filmul cu lacrimi în ochi. În ce mă priveşte, mi s-au părut amuzante (şi relevante) două "portrete": al unei tinere imigrante, singura care povesteşte în timp ce calcă - regizorul mi-a confirmat intuiţia că fata e menajeră la nişte spanioli, deci era "în timpul programului" -, şi al unei ţărănci dintr-o piaţă bucureşteană, care n-are nici o problemă să vorbească spaniola cu echipa de filmare! 1 euro = 3,5 lei ne arată că trăim, într-adevăr, într-un sat global; uneori, există chiar şi o limbă comună - care, surprinzător, nu e engleza.

Mai multe