Conu' Allen faţă cu Statele Unite

Metamorfoza unui român în America Cristian a plecat în State acum cîţiva ani, angajîndu-se la un fost român. "Fost", pentru că, în afara faptului că nu mai vorbea/ înţelegea româneşte, deşi plecase cu doar puţin înainte de revoluţie, îşi schimbase şi numele, din Alecu devenind Allen. De cum a aterizat pe aeroport, Cristian a fost luat în primire. "Noi în America facem duş de două ori pe zi" sau "americanii nu o să-ţi înţeleagă numele de familie, aşa că mai bine îl schimbi!" sau "eu sînt mai american ca americanii, pentru că americanii nu îşi iubesc ţara, aşa cum o iubesc eu" sau "avem o biserică românească, dar eu te-aş sfătui să mergi la una americană". După care impunerea, dotată cu cercetări ştiinţifice, de a nu mai vorbi româneşte nici măcar cu angajaţii români. "Ne-a spus de o femeie din India care a continuat să vorbească hindusa cu copiii, iar aceştia şi-au pierdut identitatea... pentru că una vorbeau acasă, şi alta în societate... Odată i-a venit socrul în vizită; bietul om nu ştia o boabă englezeşte, iar ŤAllen» a refuzat, pur şi simplu, să-i vorbească, dezaprobînd şi purtarea nevestei, care mai încerca să comunice, în româneşte - o românească ce e drept Ťuitată» - cu propriul tată". După cîteva luni de supunere la sfaturi, Cristian s-a angajat la un patron american, dornic să deguste sărmăluţe şi să înveţe înjurături mioritice. Cînd pleci să te întîlneşti cu românii, te împrieteneşti cu amish-ii! La coadă la acvariul din Boston. Deodată, aude vorbindu-se româneşte. Se întoarce. În spatele lui, doi tineri, un el şi o ea. Servus! Ce faceţi? Ce surpriză! Eu sînt de prin Ardeal, acum stau în Norwalk, aici am poposit în vizită... voi? "Mi-au răspuns în doi peri că sînt studenţi şi că să înaintez, că trece rîndul la coadă." Mai încolo a aflat de o reuniune a românilor în Pennsylvania. Împreună cu doi colegi de serviciu, tot români, a cumpărat un grătar, cărbuni, bere şi o tonă de mîncare. "Reuniunea ţinea de vineri pînă duminică seara. Erau invitaţi români stabiliţi în State, de peste tot... aşteptam o seară faină. După ce ne-am cazat (eram într-un fel de campus), am ieşit din cabană să... socializăm. Însă de-abia pe seară şi-au făcut apariţia ceilalţi, tăcuţi... stingheri... noi încinsesem grătarul, destupasem berile, îi chemam să ni se alăture... de pomană! După o scurtă amuşinare a campusului, majoritatea au decis să se ducă la o discotecă din apropiere... de unde, nu ştiu cum, dar au fost daţi afară... după numai o oră s-au întors. Am reînnoit invitaţia. Doar cîţiva au acceptat. Mîncarea şi băutura erau pe gratis... Au mîncat, au băut şi au tăcut mîlc. Doar eu şi amicii mei vorbeam. După ce am epuizat toate subiectele de discuţie, toate bancurile... ajunsesem la fel ca şi compatrioţii noştri, să ne uităm la foc. În tăcere." A doua zi, şi pe tot restul week-end-ului, Cristian şi prietenii lui au plecat să exploreze orăşelele din jur, descoperind cultura amish. Despre asta - îmi zice - îmi poate vorbi mai mult.