Conjugarea neputinţei

Copil fără părinţi. Copil fără un părinte. Copil abandonat. Copil fără ajutor. Copil sărman. Sînt sintagme cu care infailibila voce a lumii doreşte să-şi arate compasiunea, implicarea. O singură mare oală în care intră copiii cu probleme. Devianţa de la regulă, regula impusă de un sistem în care familia clasică era celula societăţii, copiii cu un singur părinte sînt aspru catalogaţi de vocea lumii. A făcut o greşeală, vocea lumii zice: "sărmanul, dacă n-are tată, de-asta a făcut aşa!". Dacă are un succes, copilul este din nou catalogat: "bietul de el, a reuşit, vezi, şi nici măcar n-a avut tată!". A putea În SUA, 20 de milioane de copii vin din familii cu un singur părinte. Trei sînt cauzele care provoacă destrămarea familiei, spun specialiştii care au sistematizat problematica. Aşadar, moartea unuia dintre părinţi, divorţul sau alegerea mamei, în general, de a avea un copil în afara căsătoriei. Problema este serios abordată dincolo de Ocean. Pagini de Internet sînt dedicate copiilor care provin din familii cu un singur părinte. Sfaturi, tips-uri, conversaţii cu copiii arată preocuparea pentru subiect. "Divorţul nu este din cauza ta! Dar nici nu poţi schimba nimic!" - sînt mesajele pe care copiii le iau drept lecţii de viaţă. În linii generale, în societatea nord-americană, principala cauză a familiilor cu un singur părinte este divorţul. Un raport al UNICEF România arată că în perioada 1991-1999 rata căsătoriilor a scăzut semnificativ, ceea ce duce la creşterea numărului familiilor cu un singur părinte. În acelaşi timp, numărul mamelor sub 20 de ani este în creştere. Concluziile raportului UNICEF arată că situaţia copiilor este de asemenea o reminiscenţă a sistemului comunist. Celula societăţii, familia, nu putea exista decît în formula clasică - mama, tatăl, copiii. Prin urmare, familia cu un singur părinte, devianţa de la regulă, putea fi urmarea unei întîmplări nefericite, moartea, sau a unui mod decadent de viaţă. În realitate însă, interdicţia avortului, nivelul de viaţă foarte scăzut au generat anomalii care persistă şi după căderea sistemului comunist. Astfel, UNICEF identifică trei indici legaţi de instabilitatea familiilor: dincolo de scăderea ratei căsătoriilor şi a ratei fertilităţii, creşterea numărului mamelor sub 20 de ani şi creşterea delincvenţei juvenile conduc la slăbirea stabilităţii familiei, precum şi a capacităţii de a creşte copiii. CPE (Center for Partnership and Equality) România, într-un raport publicat în 2003, arată că violenţa în familiile din România este o problemă demnă de luat în seamă. Practic, violenţa este mai des întîlnită în familiile cu copii (0-14 ani) decît în familiile fără copii. În ciuda apelurilor ONG-urilor, nici o strategie nu a fost elaborată pînă acum pentru copiii cu un singur părinte. Statistici, concluzii, evaluări. Dincolo de ele, rămîn destinele, copiii aflaţi în grija unui singur părinte. A nu putea Furia, neputinţa, sentimentul abandonului, vina fac coşmarul copiilor care asistă la separarea părinţilor. Acestora li se adaugă frustrarea, prea-plinul de bunăvoinţă a lumii fals compătimitoare. Sînt sentimente analizate de psihologi, disecate de pedagogi, postate pe site-urile din ţările occidentale. "Divorţul nu e din vina ta!" - sună încurajator un mesaj de pe un site adresat copiilor. "Dar nici nu poţi schimba nimic!" - adaugă mesajul. Copilul este neputincios: nici schimbarea decisă de părinţi, nici viitorul familiei cu un singur venit nu depind de el. "Cum să mă comport normal cînd lumea mea s-a năruit?" - invocă din nou psihologii disperarea copiilor, pe acelaşi site din SUA. Diferenţele de percepţie a divorţului în România, pe de o parte, şi ţările occidentale, pe de alta, sînt de domeniul evidenţei. Familiile cu un singur părinte construite printr-o decizie responsabilă, de regulă a mamei, sînt o raritate în România. Regula este dată de întîmplare sau de obligaţie (numărul mare de mame sub 20 de ani). UNICEF România conchide de asemenea că, în general, alegerea cuplului aflat în punctul divorţului înclină spre păstrarea familiei, în ciuda neînţelegerilor, situaţie în care copiii asistă neputincioşi la continuarea violentă a conflictului.