"Complexele" vieţii studenţeşti

22 martie 2006   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

Î n ceea ce priveşte viaţa de student... numai de bine. Eşti tînăr, ai parte, pentru cel puţin trei ani, de un statut privilegiat şi, dacă vii din alte părţi decît oraşul facultăţii pe care o frecventezi, ai parte şi de independenţă. O independenţă care durează însă destul de puţin: doar pînă cînd începi alergătura după absolutul necesar acoperiş de deasupra capului. În Bucureşti o gazdă costă enorm, de cele mai multe ori . peste posibilităţile majorităţii buzunarelor studenţeşti; locurile la cămin sînt puţine sau, şi ele, foarte scumpe. O cameră la un cămin particular costă, oficial, în jur de 100 de euro; una de Stat, neoficial, cam 50; dacă vrei cameră, trebuie să scoţi bani; dacă vrei "condiţii", trebuie, din nou, să scoţi bani; descoperind complexele căminelor studenţeşti, tinerii descoperă, de fapt, că totul se poate cumpăra. Oficial sau mai puţin.

Mai multe