Clinica Buchinger din Spania

Am auzit, întîmplător, despre o clinică numită Buchinger, din Marbella, în Andaluzia: cineva care a fost acolo mi-a spus că e un loc de lux pentru slăbit. Că mănînci numai fructe, legume şi puţin peşte, iar carne deloc. Şi, pe lîngă toate astea, faci o serie de "proceduri" pentru "punere în formă" (expresie foarte la modă privind silueta şi armonia trupească...), precum masaj, aerobic, Pilates, yoga, qi-qonq. Totul în decurs de cel puţin două săptămîni, perioada minimă pentru a avea eficienţă în activităţile menţionate. La un preţ indecent de mare pentru societatea românească (cîteva mii de euro), dar posibil pentru oamenii cu stare din lumea largă. Aflîndu-mă în zonă, am fost interesată să aflu din "dedesubturile" fenomenului. Am constatat că era mai mult de atît şi că povestea cu slăbitul era, într-adevăr, unul dintre scopurile clinicii, dar nu singurul. CÎTEVA DETALII TEHNICE "Acum 35 de ani, am citit în ziare despre Marbella, o staţiune maritimă din Andaluzia. Spania era atunci subdezvoltată şi, ca atare, dacă era să construim ceva aici, eram scutiţi de taxe în Germania, ţara de origine. Aşa că am construit aici, împreună cu soţul meu, Wilhelmi, o a doua clinică Buchinger" - povesteşte Maria Buchinger, în vîrstă de 92 de ani. Fondatoare, împreună cu soţul ei, a Buchinger Marbella, Clinică pentru Postul Terapeutic şi Medicină Integrativă. Dar şi autoare a cărţii Postul: Metoda Buchinger (Hippokrates Verlag GmbH, 1984), care descrie metoda postului sub supraveghere medicală, patentată de tatăl ei, doctorul Otto Buchinger, în 1917. Acesta, doctor militar în marina germană, a fost trecut în rezervă, la vîrsta de 40 de ani, pentru că suferea de artrită reumatoidă. După ce şi-a reluat cu greu practica medicală, în 1919, din cauza suferinţei perpetue şi a mobilităţii reduse, dr. Buchinger a fost sfătuit să încerce să ţină post, adică să nu mănînce nimic şi doar să consume numai lichide timp de 19 zile. După această perioadă, şi după alte încă 28 de zile similare, doctorul s-a pus pe picioare, a trăit pînă la 89 de ani. Şi, mai mult de atît, ca în toate miturile pe tema succesului, a împărtăşit metoda sa şi altora, începînd din 1920. Postul, desigur, nu este invenţia doctorului Buchinger, acesta existînd, demult, în culturile tradiţionale. Numai că el a conceput o variantă concretă, desfăşurată sub strictă supraveghere medicală. În varianta minimă de 9 zile, regimul de post constă în: ceai de plante dimineaţa, o supă de legume la prînz, un ceai cu miere după-masa şi suc de fructe seara. Toate acestea asigură trupului necesarul de vitamine, minerale şi alte elemente care să-l ţină pe linia de plutire. Se pare că, în procesul acestui regim, doar proteinele inutile sînt arse, iar cele importante pentru organism sînt păstrate. Corpul se dispensează de toxinele absorbite prin mîncare şi medicamente. Dacă în primele zile ale postului pacientul nu se simte prea confortabil, acuzînd dureri de cap sau ameţeli, în următoarele se instalează o senzaţie de bine, echilibrul corporal restabilindu-se. De asemenea, energia pe care o are creşte, fiind capabil să facă multă mişcare. Şi nu numai atît, ci şi creativitatea, capacitatea de meditaţie şi concentrare, postul fiind privit şi ca o "terapie pentru suflet". O ÎNTREPRINDERE CU IDEOLOGIE Prea multe detalii tehnice, veţi spune, şi pe bună dreptate. Am simţit nevoia să sintetizez ideologia clinicii din Marbella, pornind de la cartea Mariei Buchinger, nu numai pentru a contracara spusele acesteia, evident ironice, de la început (de altfel, terapia favorită a venerabilei doamne, pe care încă o practică, este cea prin umor) pentru că mi s-a părut ceva... diferit. Sigur că întreaga poveste poate fi pur şi simplu interpretată ca o afacere de succes, a unor oameni care au înţeles că excesul de greutate, silueta şi un look armonios, laolaltă cu grija pentru ecologie şi prezervarea resurselor planetei sînt preocupări esenţiale pentru un procent ridicat din locuitorii lumii civilizate. Cred totuşi că adevărul e undeva la mijloc, aşa cum e firesc în condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei acerbe în domeniu: Buchinger e o întreprindere profitabilă, bine organizată, dar şi un loc în care cei implicaţi cred în ceea ce fac. Fata Mariei Buchinger, Jutta Rohrer, împreună cu soţul ei, Claus, sînt, acum, managerii afacerii rămase în familie. Ei spun că, desigur, scopul principal al celor care vin acolo, cel puţin pentru prima dată, este să scadă în greutate. Dar, deja a doua oară cînd vin - pentru că 70% din aceştia se întorc, devin clienţi fideli - îşi schimbă motivaţia: numărul de kilograme trece pe plan secundar, pe primul loc fiind grija pentru sănătate şi relaxare. De altfel, ei îl numesc un centru pentru "oameni care vor să crească atît la nivelul trupului, cît şi al minţii". Îmi spun că postul presupunea, de la Otto Buchinger citire, nu doar curăţirea trupului, ci şi una psihologică, cea a caracterului... Clinica din Marbella, deschisă în 1973, este cea de-a doua care urmează metoda Buchinger: prima, condusă de fratele doamnei Rohrer, se află la graniţa dintre Germania şi Austria, la Überlingen, şi a pornit cu aproximativ 50 de ani în urmă. Cea din Spania nu a avut succes de la început. Spaniolii spuneau: "De ce să plătim ca să nu mîncăm?". În primii doi ani, au venit mai mult clienţi din Germania. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Acum, vara cel puţin, majoritatea pacienţilor sînt spanioli, cam 50% dintre cei ce vin aici. Urmaţi de vorbitori de limbă germană, franceză şi engleză. Media de vîrstă este de 54 de ani, iar proporţia dintre bărbaţi şi femei, spre deosebire de alte clinici, aproximativ egală: 45% - bărbaţi, 55% - femei. De asemenea, de anul acesta se înregistrează un număr tot mai mare de tineri. Clinica are o "ideologie" destul de strictă, care o face să funcţioneze plăcut, dar şi eficient. În primul rînd, există o politică clară în privinţa personalului: au fost căutaţi oameni care să se angajeze aici pentru o perioadă cît mai mare. În momentul de faţă, sînt unii care lucrează de 30 de ani... Şi nu numai atît: tuturor membrilor personalului, de la doctori la femei de serviciu, li s-a cerut să ţină măcar o dată postul de tip Buchinger, pentru ca, dacă pacienţii îi întreabă, să ştie să explice din interior. Şi să aibă o concepţie de viaţă ecologistă, sănătoasă... Ideea de permanenţă nu este singura dintre cele aplicate aici care se opune tendinţei generale de evoluţie a lumii, grăbite şi consumiste. Buchinger are o curte interioară cu vegetaţie luxuriantă, statui deloc comune; în camere nu sînt televizoare (există doar nişte săli comune pentru ele), iar la telefonul mobil nu ai voie să vorbeşti în locurile publice. De asemenea, toată lumea e civilizată, nimeni nu te repede sau îşi revarsă toanele asupra ta, asemenea personalului românesc. Şi se respectă orice programare... la minut. CÎŢIVA ANGAJAŢI Stînd de vorbă cu cîţiva angajaţi, din departamente diferite (recepţie, gimnastică, masaj, public relations, asistente şi doctori...), am vrut să ştiu, iniţial, cum au ajuns să lucreze într-un asemenea loc atipic. Majoritatea - din întîmplare sau pentru că i-a atras ideea clinicii, despre care nu ştiau mare lucru: Hanne Larsen, şefa recepţionerilor, de origine daneză, a venit acum 10 ani, şi s-a angajat pentru că ştia germana (de altfel, toţi angajaţii trebuie să vorbească 3-4 limbi străine); Maria Robertson, de la Public Relations - pentru că studiase limbi străine şi, de altfel, făcuse yoga şi ţinuse, înainte de a veni aici, propriile-i posturi; Rosalind Holland, responsabila departamentului Gimnastică, şi specialistă în Pilates, englezoaică, făcea coregrafie, dansatoare fiind, pentru nişte hoteluri din zonă, cînd a văzut anunţul clinicii în ziar; Javier Gavilan, entuziastul şef al maseurilor, era la facultate cînd a aflat că un prieten de-al său îl cunoaşte pe directorul clinicii, a venit la interviu, a fost acceptat; Leonor, asistentă medicală, s-a măritat în zonă şi i s-a părut că aici va fi altfel decît la un spital obişnuit; Jose Manuel Garcia Verdugo, cel mai mare peste doctori, a venit acum 27 de ani, cu recomandări, şi acolo a rămas... Toţi par dornici să stea la clinică în continuare şi sînt interesaţi de relaţia cu pacienţii, pe care îi consideră prieteni. Chiar dacă aceştia din urmă stau la Buchinger cam două săptămîni, majoritatea se întorc, şi atunci îşi doresc să regăsească aceleaşi feţe familiare, cu care pot sta de vorbă despre orice. PACIENŢI ŞI MOTIVAŢII Într-adevăr, cei cîţiva pacienţi cu care am vorbit vin aici de cîţiva ani buni, iar calitatea personalului este unul dintre argumentele în favoarea întoarcerii lor. Tom Ashe Lockhart din Charleston, South Carolina, în vîrstă de 80 de ani, a auzit de Buchinger - de la o prietenă care întinerise, în ciuda unor probleme de sănătate minore - acum 11 ani, şi de atunci continuă să vină, mai ales că e foarte ataşat de doctorul lui de aici, Escrina, care, spre deosebire de cei americani, nu-ţi aruncă o pilulă şi apoi nu te mai bagă în seamă, ci stă mult de vorbă cu tine şi te ajută. Cînd vine aici, înoată cîte o oră întreagă şi nu scapă nici unul dintre marşurile de dimineaţă pe malul mării. Din SUA, spune el, nu sînt prea mulţi pacienţi, pentru că americanii nu se pot disciplina să nu mănînce. Russel Vandiver contrazice, într-un fel, teoria lui Tom: e tot american, arhitect, şi a fost aici de vreo 6 ori. Numai că nici el nu e un tipic, trăind mult la Londra şi în Emiratele Arabe. A venit prima dată în 1990, adus de un client de-al său care nu i-a spus despre ce e vorba. Pus în faţa postului, i-a făcut faţă cu bine, descoperind că, în urma lui, nu numai că a pierdut kilograme, ci şi-a desţelenit mintea şi i-a crescut puterea de concentrare. Luiza, din Spania, fostă proprietară a unei galerii de artă, a venit prima dată acum 10 ani, cînd s-a îngrăşat pentru că se lăsase de fumat. Şi de atunci continuă. Margarita Garcia, de 33 de ani, şi sora ei, Rocio, de 30, au poposit acum şase ani. Ca să vadă dacă pot posti. Teoria lor era că, dacă poţi să nu mănînci nimic un număr de zile, poţi face orice. Pentru Margarita s-a întîmplat cam aşa: s-a hotărît - şi datorită experienţei de la Buchinger - să-şi înfiinţeze propria ei companie de resurse umane. Poate că nu pentru toţi cei ce vin acolo un sejur la Buchinger e mai mult decît o cură de slăbire. În orice caz, cei implicaţi se străduiesc să îl facă să fie. Dacă vrem să privim totul mai terre-