Ce este codependenţa
Acum cîţiva ani, undeva în inima Apusenilor, urcam pe munte şi discutam cu un prieten despre un scenariu: eşti căsătorit cu un alcoolic şi dependenţa sa devine din ce în ce mai gravă. Ce faci atunci? Rămîi alături de el/ea şi te străduieşti să-i oferi ajutor să îşi revină, sau pleci pentru a te salva? Fără să stau prea mult pe gînduri, am spus că aş pleca – credeam că nu ai cum să ajuţi un alcoolic cronic şi mi se părea evident că trebuie să protejezi ceea ce ai.
În iulie 2012, acelaşi prieten a prezentat un scurtmetraj la un festival din Kosovo, iar filmul lui a provocat reacţii de indignare. Night Never End (Noapte fără sfîrşit) spune povestea unei fete care nu poate renunţa la o relaţie în care se simte nefericită şi recurge la gesturi disperate pentru a se desprinde de partenerul ei. Lucrurile nu merg aşa cum le plănuise şi se întoarce la vechea stare de fapt. După film, întrebările au fost: „Dar de ce atîta dramă? Nu poate, pur şi simplu, să plece?“. Ei bine, Anna nu putea. Nici eu nu prea înţelegeam de ce nu poate, dar îmi văzusem prietenii trecînd prin situaţii similare şi am acceptat scenariul, fără prea multă curiozitate. Despărţirile sînt grele şi dureroase. A mai trecut ceva timp pînă să-mi dau seama că era mai mult decît o simplă despărţire.
Trei lecţii despre dependenţă
Prima lecţie importantă pe care am învăţat-o de cînd lucrez pentru o clinică de reabilitare este aceea că dependenţa e o boală. Dependenţa nu este un „defect moral“, un blestem asupra familiei, o povară pentru tot restul vieţii. La fel ca diabetul sau ca hipertensiunea, boala dependenţei are anumite simptome, care pot evolua în timp, dar care se pot trata. O persoană dependentă nu este o cauză pierdută, nu trebuie marginalizată, dar trebuie să-şi recunoască boala şi să accepte ajutor. Dependenţa apare cînd viaţa unui individ este controlată de o substanţă chimică (cum ar fi alcoolul sau drogurile) sau de un comportament compulsiv, ca jocurile de noroc sau mîncatul.
A doua lecţie pe care am învăţat-o este că dependenţa înseamnă mai mult decît consumul unei substanţe sau comportamentul compulsiv. Acestea sînt doar simptome ale unei boli care poate avea diverse cauze, cum ar fi probleme vechi din familie sau stres. O persoană se poate opri din a bea prea mult, a lua droguri sau a-şi paria banii (proprii sau ai altora). Însă dacă acest comportament se opreşte nu înseamnă că individul şi-a revenit complet şi va fi capabil să aibă o existenţă echilibrată. Recăderile sînt normale, iar abstinenţa va trebui menţinută pentru tot restul vieţii.
A treia lecţie este aceea că dependenţa nu poate fi separată de negare. O persoană dependentă consideră că se poate opri oricînd doreşte şi nu consideră că are nevoie de ajutor pentru a face asta. „Dependenţa este prietenă foarte bună cu negarea“ spune Lee Taylor, psihoterapeut de la Castle Craig. „Nu ştiu nici o altă boală care să fie negată în aceeaşi măsură ca adicţia. Cu cît oamenii înaintează pe calea dependenţei, cu atît se accentuează şi negarea.“
Codependenţa – pierderea sinelui
„Şi familia neagă“ continuă Lee Taylor. „Pe măsură ce dependenţa se agravează, încercările de a-l trata şi de a avea control asupra individului se înmulţesc. Aşa că, într-un fel, dependentul nici nu are nevoie să se facă bine. Are cine s-adune cioburile sparte. Are cine să-i dea bani, are cine să-l acopere. Are cine să plătească chiria. Sora, vărul, mama, tata, prietenul, şeful... sînt şi mulţi angajatori care le fac jocul, care îi acoperă.“
Marius mi-a povestit despre prietenul lui care îi cere bani pentru etnobotanice: „Sînt conştient că nu îl ajut cînd îi dau bani, dar m-aş simţi prost altfel. Ştiu că la modul ideal ar trebui să-l încurajez să se lase, dar e greu să-i zic chestia asta, pentru că îl înţeleg“.
„E puţin manipulator de felul lui, dar cînd nu are bani, devine mai pregnantă latura asta. Te face să te simţi vinovat, dator, ca să-i dai banii de care are nevoie. E conştient de ceea ce face. E charismatic şi are un umor foarte mişto. Spune lucruri interesante şi pune în scenă ceea ce spune pentru mai mult efect. Sînt conştient că mă manipulează. Nu e OK, ăsta e el, dar îmi place să-mi petrec timpul cu el pentru că are o grămadă de calităţi. Am şi momente de frustrare. El a făcut alte chestii pentru mine, care să merite banii ăia. Poate e egoist într-un fel, dar prin asta simt că îmi plătesc datoria faţă de el. Cînd se leagă de unele chestii mai sensibile, ştiu că are dreptate.“
Cînd realizezi că persoana de lîngă tine este dependentă, e normal să simţi nevoia să o ajuţi. Iar o persoană dependentă are nevoie de sprijin pentru a-şi reveni. Cu toate acestea, intenţiile bune nu conduc neapărat la un comportament care s-o ajute într-adevăr să realizeze ce se întîmplă şi să accepte ajutor. Astfel se formează codependenţa.
Codependenţa apare cînd persoanele din jurul unui dependent se consideră responsabile pentru problemele acestuia şi cred că e de datoria lor să le rezolve. Acest lucru duce la negarea propriilor emoţii şi nevoi, iar comportamentul lor se bazează pe schimbările de comportament ale dependentului.
„Dependenţa e o boală care afectează familia“ spune Lee Taylor. „În special, femeile care au crescut în casă cu o persoană dependentă, chiar dacă ele însele nu sînt dependente sau alcoolice, tind să îşi aleagă parteneri care sînt dependenţi. Dependenţa este o boală ţinută în secret. De multe ori, oamenii sînt foarte surprinşi să afle că într-o familie considerată normală, sănătoasă, există o persoană dependentă. Cînd vin aici, cei din familie sînt copleşiţi de vinovăţie, speriaţi, nervoşi, anxioşi, neajutoraţi, confuzi. Şi de multe ori cînd îi întreb cum a fost, îmi răspund «Nici nu mai ştiu pe ce lume trăiesc». Se simt pierduţi, au încercat totul: au minţit, i-au acoperit, le-au plătit datoriile faţă de dealeri, au plîns, au ţipat, au implorat. Au rostit ameninţări fără rost pe care nu le-au dus la îndeplinire.“
Am întîlnit foşti dependenţi care au trecut prin programele de recuperare şi care au reuşit să-şi rezolve problemele şi să-şi recapete controlul asupra propriei vieţi, dar care se simt traşi înapoi către dependenţă de cineva apropiat (uneori, chiar de către părinte sau soţ). Chiar dacă dependenţa unei persoane a încetat, codependenţa poate continua. Atunci cînd cineva realizează că „ajutorul“ lui nu mai este necesar, va căuta să-şi găsească o altă „victimă“ pe care să o facă să se simtă necesară şi importantă şi care să-i ofere motivaţia pentru a-şi continua comportamentul de control. Acest tip de control este iluzoriu – de fapt, codependentul este cel controlat de boala adicţiei, prin intermediul persoanei dependente.
Compasiune da, codependenţă nu
Melody Beattie descrie experienţele persoanelor codependente în Codependent No More („Nu mai sînt codependent“) şi analizează tendinţa persoanelor codependente de a controla ceea ce se petrece în jurul lor: „Scopul e întotdeauna acelaşi. Să-i convingem pe alţi oameni să facă ceea ce vrem noi să facă. Să-i facem să se poarte aşa cum credem noi că ar trebui. Forţăm întîmplările vieţii să aibă loc aşa cum le-am plănuit. Ţinem strîns şi nu dăm drumul. Am scris piesa şi trebuie să avem grijă ca actorii să facă ce trebuie şi ca scenele să se desfăşoare cum am decis. Nu contează că ignorăm realitatea. Dacă sîntem suficient de persistenţi, putem să credem că vom opri cursul vieţii, vom transforma oamenii şi schimba lucrurile după bunul plac. Ne păcălim singuri“.
Phil Grant, un alt terapeut de la Castle Craig, spune despre codependenţă că „e un ciclu prin care o persoană trece din nou şi din nou pînă cînd înţelege ce se întîmplă şi poate sparge acest ciclu“.
Revenirea din codependenţă se poate face printr-un proces educaţional care începe prin conştientizarea efectelor pe care dependenţa unei alte persoane le are asupra celor din jur şi prin preluarea controlului propriei vieţi. În locul învinovăţirii şi frustrării cauzate de încercarea de a rezolva problemele celor apropriaţi. Să renunţi la a-l mai „ajuta“ pe cel de lîngă tine este dureros şi poate părea un gest egoist. Însă tocmai această ruptură poate fi schimbarea pe care o aşteptai şi care îl va convinge pe dependent că are nevoie de ajutor.
Pe lîngă grupurile de tipul Alcoolici Anonimi (AA), în care persoanele dependente îşi împărtăşesc experienţele şi primesc sprijin pentru recuperare, există grupuri similare pentru codependenţi, numite Al-Anon. Aceste grupuri sînt foarte răspîndite în ţări ca SUA sau Marea Britanie, unde problema (co)dependenţei este discutată mult mai aprig. Există cîteva grupuri Al-Anon şi în România, care-şi deschid porţile pentru codependenţii aflaţi în căutare de soluţii şi răspunsuri.
Manuela Boghian lucrează ca editor online pentru Clinica Castle Craig din Scoţia.