Bolnavii de Alzheimeir - prizonieri în viaţa altcuiva

În afara României, bolnavii de Alzheimer sînt trataţi normal. Există centre de zi şi specialişti pregătiţi pe domeniu. Facultăţile de medicină din Olanda prevăd chiar o specializare aparte pentru cei care vor să se ocupe de această boală, iar în Anglia "disfuncţia" sistemului de îngrijire la domiciliu a bolnavului vine din faptul că acestuia îi sînt trimişi pe cap "prea mulţi" specialişti. În străinătate, chiar dacă bolnavii de Alzheimer sînt rupţi de realitate, sînt consideraţi la fel cu semenii lor şi sînt trataţi ca atare. La noi? Nu numai că nu există servicii sociale, instituţii sau facilităţi pentru tratament, dar se pare că nici ei nu există... cel puţin nu pe hîrtie; la ora actuală, în România nu există o evidenţă clară a acestor bolnavi, ceea ce duce, evident, la un prost management al resurselor necesare îngrijirii lor, pe principiul "dacă n-am statistica, boala nu există, iar dacă nu există, pentru cine să creez structuri?". Lacunele sistemului sînt aşadar enorme, bolnavii - ignoraţi, iar iniţiativele nonguvernamentale - înfrînate.