La sfîrşit de preşedinţie…

16 iulie 2019   Societate

Sfîrşitul de iunie a adus încheierea preşedinţiei rotative preluată de România la Consiliul Uniunii Europene, pentru prima oară de la integrarea în familia Uniunii, în 2007. Pentru cei mai mulţi dintre cetăţeni, această perioadă nu s-a tradus în prea multe rezultate concrete. Cîteva discursuri repetate pînă la refuz despre succesul negocierilor, cîteva reproşuri pe scena politică, iar pentru bucureşteni, destule zile petrecute în trafic în jurul Parlamentului, aşteptînd să treacă coloanele oficialilor europeni care au împînzit sălile de conferinţă şi hotelurile de lux ale Capitalei. Aşadar, o perioadă destul de bună pentru organizatorii de evenimente, hotelieri şi firmele de catering, cele chemate zilnic în spaţiile enorme ale Casei Poporului să ostoiască foamea şi setea distinşilor noştri funcţionari publici (şi nu numai).

Una peste alta, lucrurile nu au stat nici perfect, însă nici atît de rău pe cît se aşteaptau pesimiştii de serviciu. Aici la Bucureşti, în afara zelului ieşit din comun al SPP-iştilor care păzesc clădirea Parlamentului (care, în zilele de început ale preşedinţiei, nu lăsau nici musca să intre pe teritoriul sacru al Palatului Parlamentului, decît dacă era dotată cu ecusonul regulamentar care acorda accesul înăuntrul clădirii), zel care s-a mai domolit pe parcurs, şi a cîtorva bîlbe organizatorice (unele date de chiar mărimea şi inadecvarea clădirii Parlamentului în a găzdui un număr atît de mare de persoane simultan, precum realitatea tristă că nu sînt suficiente toalete şi lifturi), lucrurile au decurs aproape normal. La Bruxelles, pe de altă parte, multe dintre dosare, aşa cum se şi declară cu mîndrie în mediile guvernamentale, s-au închis cu o rapiditate ieşită din comun şi în număr mai mare decît cel obişnuit, însă această „minune“ ţine de doi factori: multe dintre ele erau deja într-un stadiu foarte avansat, fiind deja „lucrate“ sub preşedinţia austriacă, iar foarte mulţi membri ai Parlamentului European, aflaţi la final de mandat, aveau nevoie să poată clama atingerea unor rezultate concrete, prin urmare, negocierile s-au desfăşurate sub presiunea alegerilor europene; în acelaşi timp, eforturile depuse de echipa română (nu foarte numeroasă) au fost încununate de succes (şi) datorită încăpăţînării demonstrate de ambasadorul nostru la UE, care a pregătit minuţios aceste dosare, le-a pus pe masă şi a făcut faţă sincopelor generate de prezenţa mai mult sau mai puţin anemică la conducerea şedinţelor Consiliului a reprezentanţilor veniţi de la Bucureşti.

Aş fi vrut, însă, să mai aduc în discuţie un element care, ca de fiecare dată, la fiecare conferinţă sau eveniment de amploare, cu atît mai mult la un eveniment care durează şase luni împlinite, joacă un rol esenţial dacă printre invitaţi se numără şi vorbitori de limbi străine: interpreţii de conferinţă. Fără ei, minunea nu ar fi ţinut nici trei zile, nici şase luni, nici o oră, măcar. Aşa cum au aflat-o pe pielea lor organizatorii care, cu cîteva zile în urmă, la o conferinţă de nivel înalt în domeniul digitalizării, sunau la orele prînzului în încercarea disperată de a găsi doi oameni care să vină să asigure serviciile de interpretariat în mai puţin de o oră, pentru că din cauza unei neînţelegeri cu privire la agendă, interpreţii de limbă engleză care lucraseră de dimineaţă trebuiau să plece, fiind deja antamaţi în cadrul unui alt eveniment, tot în cadrul preşedinţiei. Nu vreau să ştiu cum s-au descurcat pînă la urmă, dacă vreunul dintre înalţii oficiali români prezenţi a învăţat sau nu limba engleză într-un timp record, însă sînt sigur că data viitoare organizatorii se vor asigura că toată lumea implicată primeşte toate informaţiile în timp util (mai ales agenda şi conţinutul prezentărilor care urmează a fi livrate), în primul rînd, interpreţii…

Un alt eveniment organizat în Palatul Parlamentului, în domeniul sănătăţii, a fost paralizat cu totul timp de 15-20 minute (mai bine zis, nu a putut începe deloc în lipsa interpreţilor, toată lumea aşteptînd răbdătoare să îşi facă apariţia, în frunte cu comisarul european din domeniu), deoarece interpreţii, cu toate că veniseră la timp, cu toate că se aşezaseră răbdători la coada de intrare (unde eşti controlat ca la aeroport, haine şi bagaje, prin urmare, este nevoie de un pic de timp, în funcţie de numărul invitaţilor), au constatat, odată ajunşi la punctul final de acces, că tocmai ecusoanele lor nu se aflau la biroul de înregistrare. Fără ecusoane nu intră nimeni, au dictat cerberii instalaţi de SPP în toate colţurile clădirii (cu toate că au existat ulterior cazuri în care, în schimbul promisiunii ferme că îl vor aduce a doua zi, am avut şi colegi care au intrat fără ecuson…). Aşa încît reprezentanţii ministerului organizator au trebuit să alerge prin toată clădirea (ceea ce acolo nu e puţin lucru) pentru a preda ecusoanele în mîinile celor care urmau să le asigure serviciile de interpretariat, deoarece toată lumea uitase de acest mic amănunt – primul om de care trebuie să te asiguri că e prezent la un eveniment pe cale să înceapă este interpretul (chiar înaintea vorbitorilor…).

Pe de altă parte, cu aceste prilejuri, sper că au început să mai dispară cazurile de beneficiari ai acestor serviciii care iau „de buni“ interpreţii de conferinţă, cum s-ar spune. Sau, cum povesteşte o colegă de breaslă exemplul pe care l-a auzit, la rîndul său, povestit de un furnizor de echipamente – sper să avem parte tot mai rar de clienţi care să întrebe: „E totul în regulă? Funcţionează echipamentele? Putem să îi dăm drumul?“, la care omul a răspuns că, desigur, el a adus echipamentele, a instalat cabinele şi pupitrele interpreţilor, a pus la punct sonorizarea şi sistemul de radio-emisie prin infraroşu cu ajutorul căruia semnalul audio ajunge în căştile participanţilor, doar că mai rămînea un singur aspect de rezolvat: prezenţa interpreţilor în cabine. „Păi, cum, sculele astea nu fac traducerea singure? Mai e nevoie şi de oameni? Pentru ce mă costă atîta echipamentele dacă mai trebuie să plătesc şi oameni ca să traducă?“

Adevărată sau nu, întîmplarea de mai sus este reprezentativă pentru ignoranţa unora în ceea ce priveşte importanţa acestei meserii. Nu ştiu ce au făcut organizatorii în exemplul de mai sus, însă, cu siguranţă, există o tendinţă de a uita că, în această profesie, factorul uman este cu siguranţă mai important decît cel tehnic. Dacă în domeniul traducerilor se vorbeşte despre înlocuirea omului cu „machine translation“, despre traduceri neuronale, despre texte care să poată fi generate în zeci de limbi simultan fără greşeală aproape (realitatea este că sîntem, deocamdată, departe de această perspectivă, dar evoluţiile în această privinţă au demarat deja), în domeniul interpretariatului (mai ales al celui simultan, de înaltă complexitate, cum este cel de conferinţă), lucrurile depind în mare măsură de capacitatea vorbitorului de a folosi o limbă curată (de multe ori nici măcar limba sa maternă) şi de capacitatea interpretului de a înţelege toate cuvintele fără greşeală, de a prinde toate accentele posibile (închipuiţi-vă cum sună de cele mai multe ori un spaniol, un francez sau un finlandez vorbind în ceea ce ei cred că este limba engleză), de a reda toate complicatele nuanţe ale unei limbi străine în propria limbă, toate acestea producîndu-se instantaneu.

Şi dacă nu v-am convins încă, luaţi un banc bun sau un proverb românesc şi încercaţi să îl traduceţi pe loc în limba străină pe care o consideraţi că o cunoaşteţi satisfăcător. De exemplu, „Scump la tărîțe, ieftin la făină“. Iar dacă vă ia mai mult de un minut să îl traduceţi bine, gîndiţi-vă că acela e un minut pierdut dintr-un discurs, din care vorbitorul nu s a oprit, ci, din contra, a mers înainte, ba chiar a mai adăugat o vorbă de spirit sau vreo ironie fină… 

Tudor Iordăchescu este traducător și interpret.

Foto: Flickr

Mai multe