La „dodine“
În februarie 1912, Auguste Escoffier înfiinţează „La Ligue des Gourmands“ (Liga gurmanzilor), un club gastronomic care avea să atragă mii de membri din întreaga lume. Liga organiza periodic seri gastronomice franceze, intitulate „Dîner d’Épicure“, în care acelaşi fel de mîncare se gătea, în aceeaşi zi, în mai multe oraşe ale lumii. La prima sesiune s-a gătit Dodine de Canard au Chambertin (Galantină de raţă cu Chambertin). Reţeta e redată pe prima pagină a ziarului Le Figaro, ediţia din 21 mai 1912, la rubrica „À Travers Paris“, cu titlul La „dodine“:
„Este mîncarea zilei, cum s-ar spune, savurată de gurmanzii ligii la primul Dîner d’Épicure, organizat magistral de maestrul-bucătar Escoffier. Iată reţeta:
Se frige mai întîi o raţă, la foc iute, cît mai în sînge. După ce se răceşte, i se scot cele două părţi de piept şi se pun deoparte, pe un platou acoperit. Carcasa păsării se va pisa într-o piuă, cît mai temeinic. Între timp, vărsaţi într-o oală două pahare mari de Chambertin (Pinot Noir burgund, din regiunea Côte de Nuits), două pahare mici de coniac, două şalote tocate, o priză de piper măcinat gros, puţină nucşoară răzuită şi o foaie mică de dafin. Se fierbe în clocote cîteva minute, se adaugă carcasa mărunţită şi o treime de litru de sos demi-glace din fond de vită. Se strecoară, se fierbe din nou şi se finisează cu o lingură de unt. Preparaţi şi o tocană din pălării de ciupercă trase în unt cu lamele de trufe negre. Cînd totul e gata, tăiaţi piepturile de raţă în felii oblice subţiri, aranjaţi-le într-o terină preîncălzită şi turnaţi deasupra sosul şi tocana. Destupaţi o sticlă veche de burgund şi mîncaţi galantina cît e caldă.“
Prima ediţie a Dineului a reunit mai mult de patru mii de convivi, în întreaga lume, iar ultima, din iunie 1914, s-a desfăşurat în 147 de oraşe şi a adus laolaltă zece mii de meseni. După aceea a început războiul.