La Cernat: agroturism, pe bune

13 ianuarie 2011   Societate

E a doua oară cînd ajung, de sărbători, în comuna Cernat, judeţul Covasna (după ce treci de Sf. Gheorghe spre Tîrgu Secuiesc). La dl Bela. Bela Csaki, de fapt. Soţul doamnei Eniko, al cărei nume îl poartă pensiunea lor, la care am stat.  Dl Bela e mustăcios şi falnic. Dna Eniko e delicată şi mereu zîmbitoare. El e agricultor, iar ea – tehnician veterinar. 

Împreună, au mult pămînt: 52 de hectare. Mult pentru noi, cei dinafară: nu atît de mult pentru cei din comună, dintre care unii au şi mai mult. Solul lor e considerat unul dintre cele mai bune din ţară. Şi de aceea nivelul de trai al sătenilor e ridicat: Cernatul poate fi considerat o comună bogată. Dacă nu lucrează în agricultură, oamenii sînt angajaţi în construcţii, în oraşele din jur. 
Nici tinerii nu sînt plecaţi, ca în alte părţi: se mai duc două-trei luni în Germania, primăvara, la muncă. Dar se întorc în scurt timp, cu banii cîştigaţi acolo.

Comuna e alcătuită jumătate din catolici, jumătate din reformaţi. Ambele biserici sînt complet albe, cu cîte o turlă înaltă, demne în simplitatea lor. Turnul celei reformate, construit în 1609, e cel mai înalt din zonă.  Comuna, datînd tocmai din Epoca bronzului, nu arată neapărat spectaculos, ci... normal. Casele sînt frumoase şi curate, dar nu imense şi făloase, ca-n zonele cu migraţii masive. Aici oamenii nu par că vor să-şi strige, neapărat, statutul. Sînt şi cîteva blocuri, urîcioase, aceleaşi: Ceauşescu începuse sistematizarea, şi se pare că avea de gînd să înlocuiască toate casele cu blocuri.... În centrul comunei, într-un părculeţ, e un monument în cinstea eroilor din trei „evenimente“: Revoluţia de la 1848, Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial. De altfel, chiar din casa dlui Bela au plecat revoluţionarii paşoptişti locali. 

Dl Bela a intrat în posesia ei în 1995. În 2005 a deschis pensiunea, dintr-un motiv simplu: avea spaţiu sus şi era neocupat. A pornit cu patru camere şi două băi. Acum au cinci camere şi încă două băi. Condiţiile nu sînt luxoase, dar nici n-ar fi nevoie: e căldură, apă caldă, paturile sînt confortabile. Partea cu adevărat bună este că gazdele chiar te hrănesc aproape în totalitate cu produse din gospodăria lor: carnea şi mezelurile sînt, toate, de la porcul propriu, legumele – din grădina personală. Doar brînza e de la ciobanii locali.  Tocmai de aceea pensiunea familiei Csaki a fost cea dintîi din judeţul Covasna care a primit certificatul de „agroturistică“. Dl Bela şi dna Eniko fac aproape totul singuri (îi mai ajută cei doi băieţi şi încă o femeie din sat): ei fac cîrnaţi, sîngereţi, pateu, friptură, gulaş, prăjituri...

Nu la întîmplare, ci urmînd un anumit program, logic şi sănătos: într-o zi fac grătar (dacă e frumos afară, îl fac pe un teren de-al lor din vecinătatea ruinelor cetăţii locale, Ika, din secolul al XIII-lea); într-alta, te plimbă cu sania cu cai sau cu căruţa, în funcţie de anotimp; într-o a treia, fac gulaş, într-un uriaş cazan din curte. 

După care, urmează excursii la cetăţile din jur, dar şi la Muzeul din Cernat, care nu e, nici el, unul obişnuit: înfiinţat în 1973 de Haszman Pal, tatăl actualului Haszman Pal, conducătorul de acum al muzeului, acesta conţine case secuieşti, din secolul al XIX-lea, dar şi al XVIII-lea şi al XVII-lea, aduse demontate şi remontate aici; maşini şi unelte agricole din secolul al XIX-lea; sobe decorative, adevărate opere de artă din fier forjat; o sală cu radiouri, patefoane, gramofoane, telefoane din anii ’20 încoace. Şi una cu lăzi de zestre, în dulcele stil pictat local. 

Tot la muzeu există şi o Şcoală populară, unde se pot învăţa, printre altele, sculptatul în lemn, pictatul mobilei, torsul, ţesutul, fierăritul... Dna Eniko a urmat cursurile Şcolii populare. Şi de aceea bradul ei e plin de îngeri albi, croşetaţi de ea. Numai de îngeri şi împletituri din paie, făcute de un alt meşter local. 

Totul de mîna omului. Handmade, homemade – dar, de data asta, pe bune. Fără şmecherii şi orgolii nejustificate. Cu zîmbetul pe buze, dna Eniko şi dl Bela îşi servesc oaspeţii fără să se simtă umiliţi, ba chiar cu plăcere: îşi fac treaba profesionist, dar şi inimos... 

Mai multe