La Bragadiru-n frig

În piaţă toate anotimpurile sînt binevenite. Primăverile şi toamna par nestatornice, se ascund după arşiţele verii şi gerurile iernii, căci sîntem la cîmpie. Plouă sau ninge? Frigul te pătrunde pîn’ la os. Frig ce-ntîi te tulbură. Şi se vîră-n sîn. Ca apoi, fără motiv, să răscolească relele din tine. Nu e frig de fapte vitejeşti. Poţi închina frigului acesta pătrunzător vinuri roşii seci, aspre, poţi lua şi-un ceai, dar nimic nu-ţi face bine căci, odată ce sufletul ţi-e răscolit, te înstrăinezi. Abia atunci devii de-al pieţei. Supravieţuitor. Chiar supravieţuitor, că e o dezolare în pieţele adevărate. Nu, nu în alea cu termopan. Am trecut zilele trecute prin piaţa din Bragadiru.

Prune uscate? Nici măcar. Mere, portocale, banane, fasole boabe, murături. Cu de-alde astea e bine să te dregi după nepotolitele de Crăciun şi Anul Nou. E bine, dar cînd vezi o piaţă aşa dezolantă îţi vine... ce-ţi vine? Că frigul din oase te termină. Nu e frig curajos, e tîmp, de cartof pătruns de ger. Apropo, erau şi cartofi în Bragadiru. Era frigul ăla de nici mort nu e bine să fii, că nu-ţi dă pace. Era frigul ăla de filme cu proşti că n-ai ce face şi ieşi afară. Era frigul ăla de stat în faţa şemineului cu singura ta femeie de pe pămînt şi cu un vin roşu, sec, aspru şi de vorbit tîmpenii, nu de umblat prin pieţe la Bragadiru. Căci la şemineu poţi să crăpi un pic şi de foame, dar în piaţă ţi-e foame, ţi-e foame, ţi-e foame.