Kurzii rătăcitori în Orientul tulbure

9 iunie 2011   Societate

Revoltele din Orientul Mijlociu readuc în discuţie teme peste care s-a pus, voit sau nu, praful uitării sau al ignorării. Kurzii fără ţară ar putea fi avantajaţi de un Orient Mijlociu, dacă nu democratic, măcar mai puţin temător faţă de tot ce se plasează în afara majorităţii. Nu întîmplător proverbul „Singurii noştri prieteni sînt munţii“ este kurd. În continuare şansele unei ţări pentru kurzi sînt mici, dar măcar, în sisteme politice multipartite, kurzii ar putea cîştiga drepturi sociale, cu toate că noi partide ar fi interesate de votul lor. Deja în Siria, după primele proteste în stradă, regimul le-a promis kurzilor dreptul la cetăţenie siriană.
 
Misterul kurd

Kurzii nu doar nu au o ţară, dar nici originea numelui lor nu este clară. Cercetătorii susţin variante diferite, de la denumirea unui grup etnic pînă la numele unei categorii sociale. Cert este că limba vorbită de kurzi este de origine iraniană. Şi prezenţa lor este notabilă în special în zona acoperită cîndva de Imperiul Persan. Astăzi sînt zone dens populate de kurzi în Iran, Irak, Turcia, Siria, Afganistan. Alte grupuri trăiesc în Armenia, Georgia, Israel, Azerbaidjan, Rusia şi Liban. De la sfîrşitul secolului al XX-lea, au sporit numeric comunităţile de kurzi din Statele Unite şi din ţări europene ca Germania, Elveţia, Marea Britanie şi Austria.
 
Sunniţi, dar nu fraţi

Kurzii au fost de-a lungul timpului o monedă de schimb sau un instrument de presiune folosit de Iran, Irak, Turcia şi Siria. Astfel, uneori Iranul şi Siria au sprijinit minoritatea kurdă de pe teritoriul lor sau din afară, pentru a slăbi puterea de la Bagdad, pe vremea lui Saddam Hussein. Ulterior, acest sprijin temporar a fost retras şi înlocuit cu campanii repetate de represiune. Nici religia nu a reuşit să fie o cale de dialog şi îmbunare a autorităţilor statelor din Orientul Mijlociu sau Caucaz care găzduiesc marile comunităţi kurde. Majoritatea kurzilor este musulmană sunnită de rit shafi. Spre deosebire de sunniţii din Orientul Mijlociu, practicile mistice islamice sînt răspîndite printre kurzi, iar acest fenomen îi apropie mai degrabă de musulmanii de orientare sufită din Asia Centrală. Un număr mic de kurzi sînt şiiţi. Ei locuiesc din Iran, în provinciile Kermanshah şi Ilam, Irak (în centru şi sud-est). Alţi kurzi (puţini) din Turcia sînt alevi (considerată o ramură a islamului şiit, dar catalogată drept erezie, de către mulţi musulmani deopotrivă sunniţi şi şiiţi).
 
Jihad împotriva kurzilor

În prezent, kurzii reprezintă aproximativ 17% din populaţia Iranului şi, potrivit istoricilor, ar fi urmaşii triburilor ariene care au migrat din Asia Centrală şi s-au stabilit pe teritoriul republicii islamice de astăzi de unde s-ar fi răspîndit în Irakul, Siria, Turcia, Armenia şi Azerbaidjanul de astăzi. Ca şi kurzii irakieni, cei iranieni nu au ascuns că aspiră la crearea unui stat independent al kurzilor, care să reunească grupurile din Irak şi Turcia, ceea ce i-a pus din start pe lista de riscuri a puterii de la Teheran. Kurzii iranieni îşi păstrează limba, obiceiurile şi tradiţiile în pofida încercărilor autorităţilor, fie ele în vremea şahilor ori după instaurarea regimului islamic, de a asimila populaţia kurdă şi de a-i şterge identitatea, inclusiv prin relocarea unor grupuri din zonele tradiţional locuite de kurzi. În general, kurzii iranieni locuiesc în zone sărace şi reprezintă o problemă socială, fără rezolvare, cel puţin deocamdată, din partea autorităţilor. Ca şi în Irak şi Turcia, în Iran au izbucnit de-a lungul timpului revolte ale kurzilor fie în încercarea de a obţine varii forme de autonomie sau doar recunoaşterea unor drepturi în cadrul majorităţii. În 1946, kurzii iranieni au fost pe punctul de a-şi vedea visul împlinit, în timpul ocupaţiei sovietice. În nord-vestul Iranului s-a format atunci aşa-numita „Republică a Mahabad-ului“. Dar independenţa a fost de scurtă durată. După retragerea trupelor sovietice, armata iraniană a recucerit teritoriul iar preşedintele micii republici a fost spînzurat. Ulterior, şahul Pahalvi a interzis chiar utilizarea limbii kurde. Nici relaţia cu noile autorităţi a proaspăt declaratei republici islamice nu a fost mai bună. Rebelii kurzi au intrat în conflict direct, armat, cu regimul islamic, iar în august 1979, ayatollahul Khomeini a mers pînă la a declara „război sfînt“ împotriva lor, un jihad care s-a soldat o lună mai tîrziu cu masacrarea de către gărzile revoluţionare a 56 de kurzi din satul Qalatan şi a tuturor locuitorilor din satul Qarna. Deşi de atunci situaţia kurzilor s-a ameliorat iar ei au dreptul să îşi păstreze şi exprime identitatea şi cultura, în ultimii 20 de ani, autorităţile conduc campanii repetate de control a minorităţii kurde şi operează arestări ale liderilor locali. Ultima revoltă de proporţii a kurzilor iranieni a avut loc în 2005, după arestarea unor activişti kurzi, şi a durat o lună şi jumătate, în toată zona de est a Kurdistanului iranian.

Kurzii irakieni

Majoritatea kurzilor irakieni sînt grupaţi în partea de nord şi nord-est a ţării, în aşa-numitul „Kurdistan irakian“, iar ponderea lor este de aproximativ 17% din populaţia Irakului. Istoria recentă a grupului etnic al kurzilor irakieni a fost marcată de politica constantă de oprimare a liderilor irakieni din Bagdad, din anii ’60 pînă în timpul lui Saddam Hussein. În mod constant liderii irakieni au încercat să dizolve marile concentrări kurde şi au procedat la mişcări masive de populaţie. Numai între 1975 şi 1978, 200.000 de kurzi au fost obligaţi să plece din nord în alte regiuni irakiene. După ani de război civil, în 1992 kurzii au ţinut propriile alegeri parlamentare şi şi-au înfiinţat propriul guvern. Kurzii irakieni au considerat binevenită prezenţa americanilor în 2003 şi au colaborat cu forţele coaliţiei. În anii de după înlăturarea lui Saddam Hussein, în timp ce restul Irakului era marcat de haos, răpiri şi lupte între facţiuni şi cu trupele străine, Kurdistanul irakian era o oază de ordine şi securitate, prin comparaţie cu restul ţării. De altfel, tot aici au apărut primele semne de redresare economică, în jurul zăcămintelor de petrol. Pershmerga – luptătorii kurzi controlează de facto oraşe extrem de importante economic şi pentru rutele de transport – Kirkuk şi părţi din Mosul, iar prin Constituţia din 2005 sînt recunoscute autoritatea şi legile Guvernului Regional Kurd.

Turcia vs PKK

Kurzii din Turcia s-au aflat şi se află într-un permanent conflict cu autorităţile de la Ankara, un conflict marcat cu nenumărate atentate teroriste organizate de PKK (clasificat în SUA şi Europa ca organizaţie teroristă) şi de atacuri sîngeroase ale armatei turce în zonele locuite tradiţional de etnicii kurzi. Cererile kurzilor au oscilat, de-a lungul timpului, de la independenţă şi crearea unui stat propriu în sud-estul Turciei, la drepturi şi recunoaştere culturală şi etnică în interiorul statului turc. Zonele locuite de kurzi în Turcia sînt în general sărace, zone de munte cu o economie extrem de nedezvoltată, bazată mai mult pe agricultură şi oierit, fără infrastructură şi greu accesibilă. Numărul kurzilor a scăzut în urma conflictelor cu armata turcă şi din cauza imigraţiei masive, fie spre marile oraşe turce ca Istanbul, fie spre Kurdistanul irakian şi Europa, imigraţie determinată nu numai de permanenta stare de război şi de sărăcie, dar şi de lupte interne între PKK şi clanurile locale de kurzi care refuză autoritatea PKK. Liderul PKK Abdullah Ocalan se află în prezent în închisoare pe viaţă, în Turcia. Guvernul de la Ankara se află sub o permanentă presiune din partea Uniunii Europene pentru a ameliora situaţia drepturilor etniei kurde. Unele date arată că în 1980 în Turcia trăiau aproximativ 5 milioane de kurzi, în timp ce CIA Factbook arată că în 2008 erau aproape 14 milioane.

Cedări parţiale în Siria


Pe teritoriul Siriei de astăzi trăiesc aproximativ 1,6 milioane de kurzi, mai ales în zonele de nord şi nord-est, dar şi în oraşe mari ca Alep, Qamishli sau capitala Damasc. Drepturile lor sînt restricţionate iar existenţa oricărei forme de organizare pe criterii etnice şi politice este exclusă, de vreme ce în Siria sînt interzise orice fel de asociaţii etnice. Kurzii sirieni îşi pot doar parţial folosi limba şi exercita identitatea prin cultură ori tradiţii, în condiţiile în care, ca şi în alte state care găzduiesc kurzi, şi în Siria populaţia kurdă este supusă unei campanii de asimilare, care presupune restricţionarea utilizării limbii kurde prin interzicerea şcolilor private kurde şi a publicaţiilor în limba kurdă, neacordarea de autorizaţii pentru firmele cu nume kurde, impunerea de nume arabe (copiii nu sînt înregistraţi de autorităţile locale dacă au nume kurde). Abia după protestele recente din Siria, preşedintele Bashar al Assad a decis să îşi asigure liniştea măcar din direcţia minorităţii kurde şi a promis că aceştia vor putea fi cetăţeni sirieni şi vor  avea mai multe drepturi. În trecut, nici din Siria nu au lipsit ciocnirile între populaţia kurdă şi autorităţi, aşa cum s-a întîmplat în 2004, cînd o revoltă în oraşul Qamishli, din nord-est, care a durat cîteva zile, s-a extins în capitală şi în oraşele locuite de kurzi de la graniţa de nord cu Turcia. Acum, potrivit relatărilor de la faţa locului, o parte dintre kurzi sînt pe străzi în protestele organizate de majoritarii sirieni.

Carmen Gavrilă este corespondent diplomatic Radio România.

Mai multe