K de la Kapitalism
Aşa se numeşte ultimul film al lui Alexandru Solomon, care a putut fi vizionat de către reprezentanţii presei la conferinţa din 14 aprilie de la sala „Elvira Popescu“. Acesta, conform sinopsis-ului din mapă, descrie „drumul nostru de la un comunism cu faţă urîtă la o democraţie originală de piaţă“. Prin intermediul a şapte binecunoscuţi magnaţi neaoşi – Dinu Patriciu, George Becali, George Copos, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Pădure şi Dan Voiculescu – şi a poveştilor acestora „de succes“. „K“-ul de la capitalism este explicat de Alexandru Solomon: lucrarea lui Marx în original, cuvintele ruseşti Komsomol, Kommunist şi KGB, Kakania, denumirea metaforică a imperiului austro-ungar dată de Robert Musil; dar şi „un cocteil exotic în care se amestecă banii, puterea şi trecutul comunist“. Capitalismul cu „K“ include şi un jucător/observator din alt timp: pe Nicolae Ceauşescu.
Jucător şi observator în acelaşi timp pentru că, pînă la urmă, într-o anumită măsură, de la el se trag toate: inclusiv măcar o parte a noilor capitalişti… Filmul sugerează semnificativ acest lucru prin scena de animaţie în care fabricile socialiste sînt introduse într-o maşină de tocat din care iese o pastă roşie. Din aceasta sînt făcute, apoi, „cuceririle“ capitalismului.
De altfel, nu e nevoie ca acest lucru să fie doar sugerat prin animaţie: cei intervievaţi o spun singuri, pînă la urmă firesc. Deja a devenit un act de mîndrie: Dan Voiculescu povesteşte cum a făcut parte dintr-o categorie care, rămînînd în România, a lucrat pentru multinaţionale. Ca director general la Crescent – o firmă privată de comerţ exterior în regimul socialist – a colaborat, printre altele, cu „Dunărea“, „întîmplător, o unitate a securităţii statului“ – adaugă el. Ioan Niculae declară, candid, că pînă-n 1980, a lucrat, trei ani, în securitate: avea doar 24 de ani atunci – spune el – şi, să fim serioşi, cine din generaţia mai coaptă a fost scutit de aşa ceva…? George Pădure este dintr-o familie de activişti, dar „cuminţi“, îi scuză el. George Copos se laudă, singur, că face parte din elita fostului regim: în UTC şi ASC erau doar cei fini, cultivaţi.
George Becali, Dinu Patriciu şi Dan Diaconescu fac parte dintr-o altă categorie a „K“-ului. Cel dintîi, provenit dintr-o familie de ciobani, a făcut bani din imobiliare şi sport. E suficient să-l vezi în contextul Parlamentului European, al cărui deputat este. Dinu Patriciu a început cu un birou de arhitectură, apoi a intrat în afaceri cu petrol. Cînd a cumpărat Petromidia, a făcut-o mai mult cu bani de la stat decît cu ai lui proprii. După care a convertit datoria în obligaţiuni: tranzacţie mult discutată, analizată şi acuzată. Concluzia lui despre anii aceştia este: „M-am distrat mult şi bine“.
Dan Diaconescu reprezintă un caz special: el a făcut bani din spectacolul pe care, printre altele, îl oferea/oferă facerea kapitalismului românesc. A cîştigat audienţă şi bani dînd mulţimii circul pe care aceasta îl cerea. În film, replica lui genială despre regimul Ceauşescu este „Dacă făcea talk-show-uri ca la OTV, nu cădea“. Teoria lui despre românii care au rămas în ţară este şi ea cît se poate de cinică: mai sînt aici doar cei mulţumiţi cu ce au, resemnaţi de la natură, sau cei prea săraci ca să-şi poată plăti drumul spre un loc în care să protesteze… Discuţiile ce au urmat filmului au avut două... nemulţumiri la adresa acestuia: de ce „reţeta noastră“, de ce a fost numit acest tip de capitalism strict românesc, cînd şi în alte ţări din jur s-au petrecut lucrurile asemănător; şi de ce mogulii nu au fost înghesuiţi cu întrebări mai... încuietoare, care să le dea arama pe faţă?
Amîndouă obiecţiile mi s-au părut fără rost: capitalismul nostru, şi în opinia mea, este… original şi ne e propriu, în haosul lui. Mogulii şi-au dat destul arama pe faţă, şi, mai mult de atît, au părut fericiţi să o facă (tocmai pentru că nu s-au simţit strînşi cu uşa): e suficient să rămînem cu imaginea feţei lui Dan Voiculescu cînd îşi arată portretul din birou – care va fi urmat de cele ale generaţiilor următoare, „ca la regii Franţei“.