Jurnalul din portofel
„Umbrelă Alina“ stă scris pe un post-it roz care zace de cîteva luni la mine în portofel (nu i-am adus Alinei umbrela înapoi). Tot în portofel, pe un alt bileţel, galben de data asta, scrie aşa: pungă pişcoturi 400 gr, ouă, mascarpone 200 gr, 200 ml frişcă lichidă (după care urmează trei semne mari de întrebare), lapte, Baileys. Văzîndu-l, mi-am amintit că făcusem cu ingredientele astea, pentru prima oară, un tiramisu foarte bun, cu care m-am lăudat în faţa unor prieteni vechi pe care-i invitasem la masă. Amănuntele unei seri oarecare de sfîrşit de săptămînă – cu nimic mai special decît un sfîrşit de săptămînă între amici – mi-au inundat memoria activată pe cotidianul mic. Discuţiile cu prietenii mei, excelentul vin roşu pe care l-au adus, seara călduţă de aprilie, bîrfele despre un alt amic nefericit în dragoste. Frumoasa bluză a prietenei mele care mi-a împărtăşit, sub jurămîntul că nu mai spun nimănui, numele secret al magazinului de unde o cumpărase.
Am continuat operaţiunea de epurare în portofelul care ajunsese a arăta umflat pînă peste poate cu tot felul de hîrtii, bilete şi diverse obiecte mici. Pentru un ochi străin, poate că rotofeiul obiect din piele arăta pur şi simplu prosper, în interior adăpostea însă o colecţie impresionantă de întîmplări din zile oarecare. Pentru că mai aveam în el o bucată mototolită de hîrtie (se vedea că mă chinuisem după aia s-o îndrept) pe care scria, nici mai mult nici mai puţin, „ein häuflein elend“. În dreptul cuvîntului „häuflein“ desenasem o săgeată şi scrisesem apoi „bundle“. Mnemotehnică subtilă, neîndoielnic. Pe acelaşi bileţel, cu un alt pix, care avea mina aproape epuizată, scrisesem „Afacerea Dreyfus“. Îmi e imposibil să-mi aduc aminte de ce şi în ce context am scris lucrurile astea. Tot din portofel – un adevărat dosar care reuşea să consemneze parte din cine sînt sau din cine vreau să fiu în fiecare zi – au ieşit o grămadă de cărţi de vizită care nu-mi vor folosi niciodată, bonuri de casă din diverse magazine din care s-ar fi observat că sînt mare amatoare de iaurt cu cereale şi o fumătoare conştiincioasă, o bufniţă mititică din metal (port bonheur), 10 cenţi europeni, o lamă de gumă de mestecat presată pînă la epuizare. De asemenea, dacă cineva mi-ar fi găsit portofelul pe stradă, ar fi putut consemna certa mea infidelitate în postura de client, pentru că ar fi văzut cît de uşuratică pot fi: aveam carduri de fidelitate pentru cel puţin trei farmacii diferite. Nimicuri vechi de luni bune, ba chiar ani. Un summum de realităţi mici. M-am primenit, aşadar.
Acum mi-e teamă să iau genţile la rînd. Căci e incredibil cîte poate căra, zilnic, o femeie în geanta ei. Geanta unei femei i-ar asigura acesteia absolut toate obiectele necesare dacă femeia respectivă ar fi paraşutată pe nepregătite într-o ţară străină, într-un oraş necunoscut, pe o insulă. Dacă domnii s-au întrebat vreodată ce cară zilnic femeile în genţile lor cît valizele, să afle că înăuntru pot găsi farduri, încărcătoare de telefon, ochelari de soare, ochelari de vedere, şerveţele umede pentru şters ochelarii, şerveţele uscate pentru orice altceva, gumă de mestecat şi pastile împotriva durerilor de cap, pixuri şi agende, cărţi, un parfumel mic, că nu se ştie niciodată, un deodorant mic, că nu se ştie niciodată, forfecuţe şi pile, chei de acasă, de la mama, de la mama soacră, de la serviciu, de la boxa aferentă apartamentului din care s-au mutat acum mai bine de doi ani şi, desigur, portofelul – alt univers doldora, ca o punere în abis cu genţile respective. Domnii să ştie că, dacă găsesc o femeie căzută în reverie în faţa unui dulap din care a scos o geantă nepurtată de acum două veri, femeia respectivă a găsit nisip în geanta aia. Şi că visează cu ochii deschişi la plaja aurie a vacanţei de acum două veri.
De aia zic, ar fi tare interesant de explorat superbul curaj al domnilor care pot ieşi din casă doar ei înşişi cu blugii lor. Cum se pot oare descurca doar cu celebra tripletă telefon, portofel, chei?
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la Ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.