Jungla de pe Venus şi Cheile Cernei
Mi-a căzut în mînă unul dintre ghidurile de pregătire pentru examenul de evaluare naţională al elevilor de clasa a opta. Am început să citesc fără prea mari aşteptări, ştiu destul de bine programa de limba şi literatura română, dar am ajuns la ultima pagină gîfîind de rîs, furie, uluială, frustrare şi atacuri de panică.
Care sînt, după părerea celor 15 (cincisprezece!) autori ai celor 50 de teste, competenţele pe care trebuie să le aibă un elev de clasa a opta? Iată cîteva exemple:
1) „Redactează o compunere de 8-10 rînduri în care să explici semnificaţia titlului dat...“ şi urmează titlurile: „Seara pe ape“, „Sara pe deal“, „Moartea lui Fulger“, „Moş Crăciun“. (Am aflat că dacă inspiraţia elevului curge în valuri şi-l obligă să consume 11 rînduri sau, dimpotrivă, e cam săracă, şi nu reuşeşte să umple decît 7, este depunctat.) Autorii s-au gîndit, vezi bine, că la o astfel de cerinţă s-ar putea să fii lipsit de imaginaţie şi să răspunzi anost „Se numeşte «Seara pe ape» pentru că este vorba despre descrierea unei seri şi a unei ape“ sau „se numeşte «Moartea lui Fulger» pentru că este vorba despre un fiu de împărat, pe nume Fulger, care moare“. Aşa că îţi oferă un model de răspuns corect: „Titlul format din substantivul seara şi substantivul ape însoţit de prepoziţia pe esenţializează mesajul textului evidenţiind elementele descrierii artistice care generează sentimente de încîntare în faţa armoniei din univers, odată cu venirea serii“.
2) Un alt tip de subiect de examen este acela în care elevilor li se cer opinii (tot aşa, în rînduri numărate): „Redactează un text de 8-10 rînduri în care să-ţi exprimi opinia despre...“ şi urmează temele despre care elevul e musai să aibă o opinie, că altfel nu ia examenul: „utilizarea aparatului de fotografiat ca mijloc de a înfăţişa peisajul preferat“, „felul în care au fost tratate pisicile în Egiptul Antic şi în Evul Mediu“, „Cheile Cernei, pe care ai vrea sau nu să le străbaţi“, „întreprinzători“, „misterul lui Venus“ (planeta), „magia luminii asupra vieţii noastre cotidiene“ sau „frumuseţea zilelor de primăvară“. Şi pentru că te-ai putea simţi ispitit să răspunzi că n-ai nici o opinie dacă te întreabă cineva despre Cheile Cernei, Întorsura Buzăului sau zilele de primăvară, autorii nu te lasă la greu şi-ţi dau din nou model: „Opinia mea este că frumuseţea zilelor de primăvară este completată, pe lîngă înfrunzirea şi înflorirea copacilor, şi de apariţia fluturilor.“
3) Elevul este încurajat să creeze lumi fantastice: „Redactează o compunere de 10-15 rînduri în care (...) să prezinţi o întîmplare imaginară din jungla (!) de pe planeta Venus“. Şi pentru a nu exista nici un dubiu asupra felului în care trebuie să abordezi subiectul, autorii îţi dau o indicaţie precisă: „să-ţi exprimi opinia despre frumuseţea unui peisaj de junglă de pe o altă planetă“.
4) În final, iată o mostră din felul în care sînt formulate subiectele: „Precizează trei dintre structurile care conţin în text observaţiile despre locul care s-ar putea descrie unui prieten“. Clar, nu?
Predarea limbii şi literaturii române ar trebui să fie un dialog între profesor şi elev. Un dialog care să ţină cont de interesele, aşteptările, vîrsta, limbajul, capacităţile de înţelegere ale unui copil de 13-14 ani. Modelul gîndit de profesori şi minister pentru a preda româna, reflectat în manuale şi programe, este, în fapt, un soi de monolog lung, complicat, fără legătură cu cel din bancă şi cu preocupările lui, un delir de cuvinte preţioase, subiecte inadecvate, informaţii inutilizabile şi scopuri halucinante.
Maria Iordănescu este psiholog.