Jocul cu păpuși

Recent, compania de jucării Mattel, producătoarea celebrei Barbie, a lansat un nou model al păpușii, care are, de data asta, trăsături fizice asociate cu sindromul Down. Păpușa, de dimensiuni mai mici decît o Barbie obișnuită, are un trunchi mai lung în raport cu restul corpului, urechi mai mici, o punte a nasului plat și ochi în formă de migdală. Proiectată în colaborare cu National Down Syndrome Society (NDSS), o organizație dedicată persoanelor cu sindrom Down, această nouă versiune a seriei Barbie este disponibilă online și va fi pusă în vînzare în magazine în această vară. „Obiectivul nostru este să-i apropiem pe toți copiii de păpușa Barbie, dar și să-i încurajăm să se joace cu păpuși care nu sînt ca majoritatea dintre ei”, a declarat Lisa McKnight, brand manager Barbie, într-un comunicat de presă. 

Nu este o premieră în cadrul companiei. După ce, timp de zeci de ani, Barbie a fost o păpușă albă și blondă, ceea ce a atras critici din partea adepților corectitudinii politice, compania Mattel și-a regîndit strategia, iar în ultimii ani a marșat puternic pe variante care să transmită din ce în ce mai mult mesaje pozitive din sfera corectitudinii politice. În 2016, Mattel a introdus o gamă de noi tipuri de Barbie: „înalte”, „micuțe” și cu „forme” – cea din urmă fiind văzută ca un mesaj anti-body shaming, revista Time publicînd la momentul respectiv poza păpușii pe copertă, cu titlul „Am putea de acum să nu mai vorbim despre corpul meu?”. Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.

Allison Kimmey, o activistă a „pozitivității corporale”, a povestit de altfel, pentru Insider, că fetița ei chiar a aruncat la gunoi această versiune grăsuță a păpușii – însă, mărturisește activista, nu s-a supărat, căci această atitudine a fost cel mai bun prilej de a-i oferi copilului de 5 ani o lecție despre diversitate. „Ai aruncat această Barbie? Îmi poți spune de ce? Ce vrei să spui că nu-ți place de ea?” – au fost întrebările pe care Kimmey le-a adresat fetiței sale. „Ar fi putut fi orice. Ar fi putut să-mi spună că a vărsat ceva pe ea sau că miroase urît, dar cînd fiica mea mi-a spus că motivul pentru care și-a aruncat acea păpușă Barbie a fost pentru că avea coapse și brațe prea mari și că nu intra în nici una dintre hainele celorlalte Barbie standard, mi-am dat seama că este un semnal de alarmă. Copilul meu a decis că această jucărie este diferită, drept care nu merită să stea alături de celelalte jucării ale ei.” În plus, a povestit activista, atitudinea fetiței a copleșit-o de tristețe, pentru că ea însăși, fiind o femeie plinuță, s-a lovit toată viața de asemenea prejudecăți. „La fel cum descria fetița mea această Barbie, am fost și eu descrisă atîta vreme, fiind o fată de talie XL într-o lume de XS. Vreau ca fetița mea să vadă diversitatea corpurilor și să înțeleagă că diferențele sînt în regulă.”

Povestea jucăriilor corect politice este însă una mai veche. Potrivit Los Angeles Times, încă de la începutul anilor ’90 a existat această tendință printre marii producători de jucării care s-au alăturat producătorilor independenți, în încercarea de a „infuza jucăriile pentru copii cu mesaje pozitive”, în special în ceea ce privește moștenirea etnică sau mediul. Au apărut astfel jocuri precum „Călătoria dinozaurului către stima de sine”, păpuși negre cu superputeri derivate din melanina pielii lor sau păpuși-balerină cu aparate auditive. Compania Crayola și-a reambalat și redenumit unele dintre creioanele sale pentru a reprezenta diferite nuanțe de piele, iar unei păpuși emblematice, GI Joe, i-a fost schimbată povestea: dintr-un soldat al forțelor armate americane, GI Joe a devenit un „războinic ecologic”, a cărui luptă se duce împotriva poluatorilor. „Păpușile sînt un domeniu foarte atractiv pentru cei care doresc să implementeze corectitudinea politică”, a declarat Diane Cardinale, fost director de comunicare al companiei Toy Manufacturers of America, referindu-se la un public din ce în ce mai sensibil la mesajele pozitive ale corectitudinii politice. „N-ar fi prea înțelept să ignori o piață de asemenea dimensiuni.”

Războiul păpușilor

Însă acceptarea în trend-ul corectitudinii politice este un demers extrem de delicat, căci niciodată nu poți să fii sigur că intențiile bune nu vor fi interpretate în sens negativ. Este și cazul companiei Mattel, care în 2013 a lansat o Barbie mexicană. În ciuda faptului că această Barbie s-a dorit a fi un mesaj de integrare, compania a devenit o țintă a criticilor virulente. Îmbrăcată într-o rochie de fiesta, purtînd un pașaport roz și un Chihuahua, păpușa a fost etichetată ca fiind purtătoarea etichetelor și prejudecăților, Mattel fiind acuzată că transmite mesaje insensibile și chiar rasiste. 

Jason Ruiz, profesor de Studii Americane la Notre Dame, a declarat atunci pentru ABC News că mexicanii-americani „s-au săturat să fie văzuți ca fiind pur și simplu colorați. Panglici roz strălucitoare? Un Chihuahua? Genul ăsta de clișee atît de ușor de folosit”. Alții au fost lezați de faptul că păpușa avea un pașaport colorat atît de strident, de parcă ar fi vrut să atragă atenția asupra dezbaterii privind imigrația. „Dar această Barbie este mexicană, nu mexican-americană. Face parte dintr-o colecție, Dolls of the World, fiecare cu propriile «specificități»: păpușa australiană e îmbrăcată într-un costum kaki și vine la pachet cu un urs Koala; Barbie indiană are o maimuță. Dacă acesta este rasism, termenul și-a pierdut orice sens”, comenta un articol din New York Post, consemnînd declarația lui John McWhorter, profesor de lingvistică de la Universitatea Columbia. „Prea adesea lupta împotriva stereotipurilor se transformă într-o negare a faptului că există o trăsătură distinctă, pozitivă sau negativă a fiecărei culturi.” Profesorul dădea drept exemplu un alt scandal, legat de data aceasta de Addy Walker, o păpușă a companiei American Girl, promovată la lansare ca fiind „prima păpușă afro-americană”. „Directorii American Girl, cu linia lor de figuri istorice, au învățat că n-au cum să cîștige. Addy a fost concepută ca imaginea unui sclav eliberat. Criticii au întrebat de ce singura păpușă afro-americană a trebuit să vină cu bagajele unei povești de sclavie. Desigur, dacă compania tocmai ar fi lansat o păpușă neagră care nu a fost niciodată înrobită, ar fi fost acuzată că a falsificat istoria.”

Un alt exemplu este povestea păpușii Rebecca, lansată doar după îndelungați ani de cercetări de marketing și de întîlniri cu reprezentanți ai comunităților evreiești. Păpușa a primit pînă la urmă undă verde, doar după ce reprezentanții Ligii Antidefăimare au spus, în mod categoric, că nu au găsit nimic care ar putea fi considerat jignitor. Totuși, după lansare, povestea Rebeccăi, păpușa care dorea să devină actriță, a călcat pe bătătură evreii tradiționaliști, care n-au văzut cu ochi buni promovarea renunțării la obligațiile religioase. 

Pe de altă parte, s-a activat și tabăra criticilor extremismelor corectitudinii politice, cel mai recent scandal izbucnind după ce compania americană American Doll (deținută de Mattel) a publicat anul trecut o broșură (A Smart Girl’s Guide: Body Image), care se adresează fetițelor cu vîrste cuprinse între 3 și 5 ani, în care oferă sfaturi din sfera ideologiei de gen, precum „Dacă nu ați trecut încă prin pubertate, medicul s-ar putea să vă ofere medicamente pentru a întîrzia modificările corpului, oferindu-vă mai mult timp să vă gîndiți la sexul dvs.” sau „Identitatea de gen poate fi feminină, masculină sau undeva la mijloc – și s-ar putea schimba! Poate veți experimenta cu rochii strălucitoare și coafuri lungi și feminine. Sau ați putea încerca pantaloni scurți largi, cămăși în carouri și o tunsoare scurtă. Identitatea de gen ar trebui să vă facă să vă simțiți confortabil în propriul corp”, oferind și o listă de grupuri de activiști pentru acei copii care „nu au un adult în care să aibă încredere”. Un articol din New York Post consemnează valul de indignare care a urmat printre părinți. „După ce s-a răspîndit vestea cărții, părinții furioși au apelat la rețelele sociale pentru a pune la îndoială decența acesteia. Unii chiar au lăsat recenzii negative pe site-ul American Girl, susținînd că sînt atît de supărați încît vor boicota, de acum, toate produsele companiei: «Nu voi mai cumpăra nici una dintre păpușile sau accesoriile tale pentru nepoții mei! Să vă fie rușine că le prezentați fetițelor o carte pentru a-și schimba genul», «Lăsați aceste fetițe să fie fetițe. Opriți impulsul dezgustător de a le băga în cap subiecte prea mature. NU este rolul vostru»”.

Una peste alta, probabil că cea mai bună morală a vriei de a infuza păpușile cu mesaje din sfera corectitudinii politice se poate găsi într-o poveste din cartea Cenuşăreasa a mîncat-o pe fiica mea, apărută la editura Harper Collins, în 2012. Autoarea, Peggy Orenstein, exemplifică procesele de gîndire nebuneşti ale părinţilor moderni care încearcă să cumpere o păpușă pentru fetița lor. Orenstein povestește despre cearta cu soțul ei asupra unei păpuși Barbie, pe care o considera un simbol al supremației rasei albe. „Pînă la urmă, i-am promis fetiței că o să-i iau o păpușă decentă, o Cleopatra  pe care o văzusem pe eBay, care cel puțin nu era nici albă, nici blondă și avea și altceva în afară de picioare cocoțate pe tocuri înalte. În acel moment, fiica mea mi-a spus: «Nu contează, mamă. Nu mai am nevoie».”