Invizibilii
„Ce dreacu’ mai vor și ăștia, mm?“ Stă cu mîinile în buzunarele unei haine incerte, cu burta împinsă în față și cu genunchii îndoiți (sau doar pantalonii străvechi, mulați de cine știe cîți ani pe forma picioarelor, au păstrat în memoria impertinentă a sărăciei curbura genunchilor, nu știu).
E prima seară a demonstrațiilor după incendiul de la Colectiv. Mulțimea se scurge calm pe Magheru, spre Romană, un val masiv de oameni pe care-i privește acest bărbat cu mîinile în buzunarele hainei. „Ce dreacu’ mai vor?“, repetă întrebarea către un proprietar/vînzător de la un mic butic, ieșit și el pe trotuar să vadă demonstrația. Gura îi păstrează un rictus permanent care-i dezgolește un canin galben, urmat de gaura neagră a unui premolar lipsă. Proprietarul de butic nu-i răspunde. „’Re-aț’ ai dreacului“, mîrîie omul și se mută de pe un picior pe altul. „N-aveți ce face în case, ’re-ați ai dreacu’.“
Omul e din generația celor care au acum cincizeci-și, șaizeci-și. Cu tinerețile trăite în ’70-’80. Sînt printre primii care și-au pierdut slujbele după ’90, cînd au rămas suspendați între realitatea lor și realitatea ailaltă, a ăstora pe care nu-i înțeleg, pe care nu-i plac și cu care nu se intersectează oricum aproape niciodată. Sînt cei care au pierdut cursa încă de pe cînd destinul și autoritățile le-au pus în brațe o garsonieră sau două camere în cartierele care se ridicau repede în oraș, sînt cei care au pierdut încă de cînd au scîncit prima dată în brațele mamelor țărănci din casele-vagon din sate prăfoase din Bărăgan, din sate unde puia sărăcia din Moldova. Sînt oamenii pentru care o ieșire din cartier spre centru înseamnă un eveniment în toată regula, sau sînt cei care, dacă mai au un serviciu, umblă orb, în tunelele negre ale metrourilor în cele mai triste navete: acasă-serviciu.
Prin metrou îi recunoști imediat. Cînd nu sînt singuri, îi afli în grupuri de cîte trei-patru, duhnind a băutură ieftină, comentînd fiecare apariție mai altfel, mizînd gros pe niște glume pe care le înțeleg doar ei și la care rîd doar ei cu niște glasuri dogite, în care hîrîie tutunul. Au degete groase și imobile în articulațiile bătucite, în cartilagiile osificate de atîta muncit cu mîinile, poartă iarna niște geci chinezești de piele luate din angrouri care se fac ca tabla zincată la frig și care se moaie la căldură, au în picioare pantofi care au ajuns să arate ca niște papuci orientali, cu vîrfurile îndoite în sus de atîta purtat, cu riduri hidoase pe pielea crăpată acolo unde se îndoaie talpa piciorului, cei mai urîți pantofi din lume ăștia cred că sînt, cei mai triști pantofi din lume ăștia cred că sînt.
Hainele lor au iz de stătut. În hainele lor e o istorie de zeci de ani de tocane fierte cu geamurile închise în apartamente de două camere din Militari, Berceni, Colentina și Pantelimon, de fumat mii de țigări pînă la filtru, de neschimbat cămășile cu zilele, de ciorapi și chiloți hidoși, măruntaiele secrete, rușinoase și delabrate ale celor invizibili.
Pe ăștia nu-i întreabă nimeni niciodată nimic. Sînt hrăniți în schimb cu Soylent Green prin televiziuni în care jurnalismul e mort și pute. E populația care o arde în fața scărilor de bloc cu cîte un pet de bere alături. Sînt ăia rămași în urmă cu întreținerile, cei care trăiesc din te miri ce, cei care mai ciupesc niște lei pe reparații făcute prin vecini. Sînt cei despre care susținem că nu pricep nimic din lumea asta, de care ne rușinăm dacă se întîmplă să ne fie tați sau unchi, care habar n-au că în America ăia de-un leat cu ei se numesc baby boomers și l-au văzut pe Hendrix la Woodstock, care habar n-au cine naiba e Siri pentru că ei au Nokii din alea vintage pe care hipsterii le poartă la mișto.
Ei cîrîie cînd văd tineri „frumoși“ mărșăluind pe străzi pentru că n au nimic în comun unii cu alții. Ei stau la adăpostul gecilor de piele din tablă, deoparte, căci ei sînt cei invizibili, cei nevăzuți, ei sînt ăia care nu contează decît o dată din patru în patru ani, cînd toată lumea asta „frumoasă“ se miră iar și iar, cu aceeași prospețime, de rezultatele votului. Ei sînt mulți.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.