Între ţări: poduri sau garduri?

Conform unei ciclicități a evoluției sociale căreia nu cred că-i vom înțelege prea curînd determinismul (legile de manifestare), dar pe care am simțit-o și pe care o denumim generic cu sintagma „vremurile se repetă“, ne confruntăm azi cu o dorință a națiunilor lumii civilizate, și nu numai, de a se izola, de a construi din nou „garduri“ și de a nega punțile tradiționale de legătură dintre ele, punți construite cu eforturi, în sute și sute de ani. Spun asta gîndindu-mă la recentele (a trecut abia un an!) alegeri prezidențiale din SUA, la decizia Marii Britanii de a părăsi UE, dar și la evenimentele din interiorul UE, unde tendințele centrifuge sînt tot mai vizibile. Pare că lumea nu mai este mulțumită cu vechile rînduieli și dorește altele. Din nou lumea noastră se îndreaptă cu fața spre un nihilism (vezi Nicolae Achimescu, „Nihilismul și destinul culturii occidentale“, în ziarul Lumina, 28 noiembrie, 2009, http://ziarullumina.ro/nihilismul-si-destinul-culturii-occidentale) care socotește omul ca fiind corupt și rău, incapabil de o morală proprie. De aici plecînd, totul devine posibil. Închiderea oamenilor, din nou, între granițe este doar primul pas. Nu știm cum va arăta viitorul. Cert este că ne căutăm o cale nouă, iar drumul acestei căutări s-ar putea să fie unul al conflictului. Ceea ce știm cu certitudine este faptul că lumea occidentală pare să renunțe la deschidere și la un set de valori comune în baza cărora s-a dezvoltat. Nu este o întîmplare că noi ne mîndrim azi cu apartenența la UE și NATO. Acestea nu sînt simple instituții, ci sînt pilonii de rezistență militară și culturală pe care stă lumea occidentală. Valorile care stau la baza acestei lumi (sinteză a lumii creștine și mozaice pe baza culturii greco-romane) și pe care le enunțăm, pentru că oamenii au început să se ferească a le pronunța, sînt: libertățile (politică și economică), egalitatea de rasă, egalitatea de gen, democrația, supremația legii, raționalismul, statul de drept, laicitatea.

Este, așa cum spuneam, vremea gardurilor și a granițelor. Oamenii și națiunile se izolează din nou crezînd că așa își apără identitatea. Naționalismul devine din nou întunecat și agresiv. Liderii politici agită iarăși tot felul de snoave despre o măreție cel mai adesea închipuită a țărilor lor și chiar, așa cum spuneam, despre superioritatea de rasă a concetățenilor lor. În spatele granițelor, oamenii cred din nou că le sînt superiori vecinilor lor și încep să se pregătească de conflict cu „dușmanul“ de dincolo. Se agită la vedere și fără rușine și se cultivă ura între oameni, națiuni și rase. Tot felul de partide rasiste și naziste încep din nou să populeze parlamentele statelor europene.

Trebuie să vorbim despre aceste lucruri pentru ca oamenii să știe ce-i așteaptă. Binele din viața noastră (pacea și prosperitatea) nu este ceva ce merităm în mod etern, un dat pentru totdeauna. Pe acest fond de nihilism, pe care îl invocam, este timpul profeților falși, nebuni, care ne vor duce la moarte ca pe niște turme pe care nu dau doi bani. Se vorbește din nou despre lideri mesianici și despre ce mult sînt așteptați. Hitler și Stalin nu au murit niciodată din conștiința politicienilor europeni mărunți și mulți dintre ei se visează în aceste roluri. Nu trebuie să credem că lumina aprinsă în casă în fiecare zi, apa caldă la robinet, căldura căminelor noastre, hainele frumoase pe care le purtăm și mașina la scară, adică tot ceea ce numim civilizație, reprezintă ceva ce vom avea mereu și pentru care nu mai trebuie să facem nimic, în afară de efortul de a merge la serviciu cinci zile pe săptămînă, cîte opt ore pe zi. În realitate, lucrurile nu stau așa. Liniștea, stabilitatea și bunăstarea definesc o situație pentru care trebuie să ne batem zilnic și pe care trebuie să o păzim zilnic. Și nu putem să ne batem pentru această situație dacă nu știm exact care sînt bazele sale, de unde ne vine? După Primul Război Mondial, J.M. Keynes atenționa în lucrarea sa Urmările economice ale păcii (Editura „Viața Românească“ SA, București, 1920) că tratamentul aplicat Germaniei la Conferința de Pace de la Paris din 1919 va genera în sînul acestui popor resentimente ce vor duce la un nou conflict. Așa s-a spus și chiar așa s-a întîmplat. Fără a avea pretenția vreunei comparații, de orice natură, cu marele nostru economist clasic, ne facem datoria de a spune acum că gardurile care se ridică în mijlocul lumii civilizate și cele care se pregătesc a fi ridicate în inima Europei vor produce conflicte de toate categoriile. Amintim că oamenii au dat denumirea de „Marele Război“ Primului Război Mondial. Exista atunci convingerea că o asemenea încleștare nu ar mai fi posibilă, pentru că cei care conduc lumea au învățat ceea ce trebuiau să învețe. I au spus așa și pentru că aveau convingerea că viitorul va fi doar al păcii și că un asemenea conflict nu va mai fi posibil, fiind „un război al tuturor războaielor“. Nu a fost să fie așa. Cîteva decenii mai tîrziu, a izbucnit Al Doilea Război Mondial. Un conflict mult mai aprig și mai amplu, la finalul căruia am numărat mult mai multe victime și distrugeri materiale. De fiecare dată, în spatele acestor conflicte s-a aflat ideea falsă, iluzia unor state că pot cuceri totul în jurul lor și că hegemonia se poate realiza prin violență și supunere. Europa secolului XX a fost un spațiu al tuturor violențelor, al rasismului, xenofobiei și urii. S-au construit garduri și ziduri, iar din spatele lor au fost aruncate bombe. S-a suferit mult în această zonă a planetei, iar prosperitatea și liniștea de azi nu au fost mereu aici.

Contraponderea la izolare, graniță și conflict sînt comunicarea, comerțul, schimbul de valori, sinteza culturală. Comerțul și relațiile economice joacă un rol mult mai important decît am crede la prima vedere. Aceste valori au construit Europa prosperă de azi. Charles Gide, și nu numai el (vezi Marcel Mauss, Eseu despre dar, Editura Institutul European, Iași, 1993), crede că înainte de schimbul interesat, mercantil, a fost darul. Comerțul de azi ar fi rezultatul trecerii schimbului dinspre caracterul său sacru, legat de darurile oferite zeilor sau oamenilor, înspre un caracter mercantil, interesat de obținerea unor avantaje. „Locul pe care l deține schimbul în viața modernă este incalculabil. Pentru a-ți face o părere ar fi de ajuns să observi că aproape totalitatea bogățiilor n-au fost produse decît pentru a fi schimbate. (…) Omul primitiv considera produsele muncii corporale ca fiind inerente persoanei sale. De aici formalitățile ciudat de solemne cu care era îngrădită înstrăinarea lor la început. Lucru curios, darul pare să fi fost practicat înaintea schimbului, sub închipuirea unui dar reciproc“ (Curs de economie politică, Editura Casei Școalelor, București, 1927, vol. I, p. 428). Prin dar se realiza contactul între oameni și prin dar se căpăta bunăvoința celuilalt. Darul avea menirea de apropiere și cunoaștere, așa cum se va întîmpla cu schimbul comercial mai tîrziu. Prin dar se apropia bunăvoința celui alături de care dorești să conviețuiești. În continuarea epocii darului, contribuția comerțului la dezvoltarea civilizației umane este mult mai importantă decît s-ar crede îndeobște. Comerțul reprezintă mai mult decît un simplu act sau fapt conștient de schimb de mărfuri. Prin intermediul comerțului oamenii se cunosc, se caută, se împrietenesc, se amestecă, leagă legături durabile la capătul cărora se află sinteza, noul, drumul deschis pentru fiecare dintre ei. Prin comerț, civilizațiile se contaminează și se potențează reciproc. Dacă lumea capitalistă reprezintă o sinteză a mai multe culturi aflate în spațiul euro-asiatic, unul dintre vehiculele acestei sinteze fiind comerțul sau cunoașterea prin intermediul afacerilor și schimburilor. Așa cum spuneam, este o eroare să credem că oamenii schimbă numai mărfuri și să reducem activitatea comercială la o simplă procedură tehnică, ce ar consta în a da și a primi mărfuri contra banilor. Elementul cultural este extrem de important și, îndrăznim să spunem, se află la baza lumii noastre, a civilizației occidentale. Prin comerțul intern și internațional, capitalismul va scrie istoria renunțării la împrejmuire, la ziduri, și va pune la baza sa deschiderea, cunoașterea, cucerirea și expansiunea, mai ales expansiunea spre lumi și orizonturi pe care uneori le poți vedea, alteori le poți doar intui. Comerțul a înlocuit războiul. Aserțiunea „comerț sau război“ este profund adevărată și funcționează asemenea unei axiome, nu mai trebuie demonstrată.

Numai că cei care au pierdut pariul cu competitivitatea și deschiderea nu recunosc această stare de lucruri și doresc refacerea jocului după alte reguli. Euroscepticismul este la modă pentru că Europa, cu tot ce ține de ea, cu valorile și instituțiile sale, stă în calea unei noi nebunii, a unui nou măcel. Europa este atacată din toate părțile pentru că înseamnă pace, prosperitate și deschidere. Consecințele dispariției Uniunii Europene pot fi catastrofale. Să alegem podurile și nu gardurile. Există multă frustrare și mult resentiment pe acest continent. Aici avem în stare latentă multe conflicte, de toate categoriile. În spatele gardurilor ne pîndesc haosul și războiul cu toată atrocitatea sa. Ființa umană nu va mai însemna din nou nimic, omul fiind doar o cifră, o unealtă trimisă la moarte pentru cauze pe care nu le va înțelege niciodată. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: wikimedia commons