Între noi, nevestele disperate
Dintre „Nevestele disperate“, din serialul cu acelaşi nume (Marc Cherry, 2004), parcă Susan Mayer (Teri Hatcher) mi-e mai apropiată. Susan are o fire mai... artistică (doar e ilustratoare de cărţi pentru copii, şi apoi profesoară de desen), e directă şi, de multe ori, dezastruoasă. O dă în bară cu mai multă sau mai puţină ingenuitate, în diverse situaţii, pentru că nu se poate abţine să nu spună lucrurilor pe nume, cu toate riscurile, şi nici să se pună în situaţii ridicole. Şi totuşi, Susan e loială şi nu e adepta compromisurilor. Dacă m-aş pune, fără fasoane, în pielea unei telespectatoare standard, pe Susan aş alege-o. La prima mînă.
La o a doua mînă, dacă stau să mă gîndesc mai bine, îmi place Gaby (Gabrielle Solis, alias Eva Longoria). Nu neapărat pentru că a avut, încă din primele episoade, o idilă Lady Chatterley-ană cu grădinarul, nici pentru că arată senzaţional în stilul de bombă sexy latino. Ci tot pentru că e o persoană directă, care spune tot ce-i trece prin cap, fără menajamente, un pic din alte considerente decît Susan: dacă Susan o făcea pentru că i se părea că aşa trebuie, asta-i ordinea corectă a lucrurilor, Gaby o face, în mare parte, din egoism. Farmecul cu care o face şi instinctul ei de „superfemeie“, care stă la baza acestora, fac ca replicile ei, chiar atunci cînd sînt cerinţe imposibile, să fie simpatice şi benigne.
Şi Lynette (Felicity Huffman) e directă. Ea mai este, însă, şi mamă-eroină (are 5 copii), precum şi, cu interminenţe, o profesionistă de top. Cuplul ei cu Tom Scavo (Doug Savant) este cel mai longeviv dintre toate din serial. Şi cel mai fidel: în ciuda conflictelor repetate iminente, Tom şi Lynette îşi sînt mereu suficienţi unul altuia şi nu s-au trădat niciodată cu adevărat. E greu să nu-ţi placă Lynette, fiind un personaj puternic şi cu o morală în general stabilă. Spun „în general“, pentru că nu pot uita scena în care Lynette îl plăteşte pe un coleg de echipă de-al unuia dintre băieţii ei, ca să-l lase pe acesta să cîştige la baseball. Onestitatea ei are nişte limite, şi anume cele ale propriei familii... Dar nu poţi să nu vrei să te identifici cu Lynette, nu neapărat pentru că este o control freak (visul-coşmar al multor femei măritate), ci pentru că ea şi Tom îşi împart judicios egal sarcinile căsniciei, chiar rolul de susţinător al familiei.
Mai rămîne Bree (Marcia Cross), care, cel puţin iniţial, e cel mai aproape de noţiunea clasică de „housewife“ şi, în acelaşi timp cea mai caricaturală şi cea mai creepy. Spun iniţial pentru că, în timp, Bree se deschide, devenind mai receptivă la noi experienţe, şi personale, şi profesionale. Pînă la urmă, Bree are mai multe căsnicii şi chiar o relaţie extraconjugală, precum şi o afacere proprie prosperă. Moralitatea ei e o combinaţie între şabloanele bunei-creşteri, doctrina creştină pe înţelesul tuturor şi interesul pragmatic.
De altfel, este interesant că, într-o lume aparent feminină, banii sînt foarte importanţi. Aproape în orice situaţie şi în cazul tuturor personajelor, banul poate cumpăra, practic, orice. Femeile din Wisteria Lane sînt foarte conştiente de acest lucru, la fel cum sînt de farmecele lor şi de puterea legilor, pe care le scot la iveală, în funcţie de interesul fiecăreia, destul de des. Lumea „gospodinelor“ middle class din suburbie este cît se poate de pragmatică, banii şi statutul social sînt importante. De acolo se porneşte...
În ce priveşte morala, şi în special morala prieteniei, aceasta există, desigur, între toate cele patru neveste. Dar nu e totală: Susan, Gaby, Lynette şi Bree ţin una la alta, ţin cont una de cealaltă, dar au şi momente de scăpare, în care prietenia le este ameninţată. Noroc că acele momente sînt doar temporare. Ele arată că nevestele nu sînt, nici una dintre ele, perfecte. La fel cum atmosfera din suburbii nu poate rămîne perfectă, fiind mereu şi abil subminată de cîte un răufăcător/răufăcătoare.
Toate acestea fac din Neveste disperate (acum, seria a VI-a) un serial fermecător şi digerabil. Prin umor şi prin ironizarea neostentativă a convenţiilor.