Întîlniri cu cititorii

3 noiembrie 2006   Societate

Timişoara e altfel "Cum? N-ai fost niciodată la Timişoara? Nu se poate! Trebuie să mergi neapărat. Ai să vezi c-o să-ţi placă, acolo toate sînt altfel. Timişoara e mai aproape de Viena, decît de Bucureşti. Timişoara nu e-n România!" - îmi ziceau mai mulţi amici, cînd auzeau că eu nu vizitasem niciodată oraşul de pe Bega. Cu toţii - timişoreni sau doar foşti studenţi acolo - erau iremediabil îndrăgostiţi de acest oraş. Pînă să ajung eu însumi în Timişoara, nu prea înţelegeam această pasiune. De la distanţă, auzisem de tot felul de lucruri faine care se petrec acolo ("A treia Europă", Orizont, A cincea roată ş.a.) sau cunoscusem mulţi timişoreni pe care-i apreciam, dar de aici pînă la adoraţie e un drum lung. Acum înţeleg perfect pasiunea pe care o poate stîrni acest oraş. Într-adevăr, Timişoara e altfel. Nu ştiu dacă Timişoara e mai aproape de Viena, dar, în mod cert, de Bucureşti e foarte departe. După 9 ore de mers cu maşina, plecaţi de la 6 dimineaţa din Bucureşti, am ajuns, eu şi Mircea Vasilescu, în Timişoara şi am oprit în faţa postului Analog TV. De acolo ne-a preluat Robert Şerban, care ne-a dus în studioul emisiunii lui, A cincea roată. În fine, în pauza de o cafea menită să ne mai risipească din cap clopoţeii drumului, am cunoscut-o şi pe directoarea postului, Raluca Gavra, care ne-a vorbit despre ideea de a pune un talk-show cultural, cum e A cincea roată, sîmbăta în prime-time, cînd celelalte posturi dau numai divertisment de calitate îndoielnică; că s-a gîndit să ofere telespectatorilor exasperaţi de blockbustere o alternativă. Şi, astfel, emisiunea A cincea roată funcţionează de şapte ani şi a devenit un reper pentru publicul din Banat (ceea ce auzisem şi eu, de la Bucureşti). Au urmat aproape două ore de discuţii agreabile cu Robert Şerban, în faţa camerelor de luat vederi. După înregistrarea emisiunii, ne-am întîlnit cu ceilalţi trei colegi care ajunseseră cu trenul - Magdalena Boiangiu, Alex. Leo Şerban şi Cristian Ghinea - şi am mers la Librăria Humanitas "Joc secund", unde era programată întîlnirea cu publicul, pentru care veniserăm. (Acolo - un alt om entuziast în ale culturii: directorul librăriei, Mihai Crîsnic. În plus, ca şi în cazul directoarei postului Analog TV, un om normal, deschis şi lipsit total de fumuri de şef.) Din păcate, nu am avut prea mult timp să stăm de vorbă cu prietenii noştri de la Timişoara - Adriana Babeţi (care s-a ocupat de organizarea întregului eveniment), Şerban Foarţă sau Viorel Marineasa - că nu era cazul să lăsăm ca publicul care umpluse deja sala să aştepte. Public divers: de la oameni foarte în vîrstă, pînă la liceeni. Au urmat alte trei ore de discuţii, în care cei prezenţi ne-au pus întrebări foarte interesante. Se făcuse deja ora 9 seara şi oamenii s-ar mai fi întins la vorbă. Îmi pare rău s-o spun, dar în Capitală nu am întîlnit un public aşa de pasionat de treburi culturale. În cele din urmă, ne-am retras zdrobiţi de oboseală, iar a doua zi de dimineaţă urma să plecăm spre Bucureşti. Nu am avut vreme să vizitez oraşul, dar acolo am cunoscut destui oameni care, în contextul României de astăzi, par dintr-o altă lume. De aceea zic: fără îndoială, Timişoara e altfel. Cezar PAUL-BĂDESCU Clujul, după 18 ani Prima şi ultima dată cînd am văzut Clujul a fost în iulie ’88. Din acea vizită nu-mi amintesc decît că am oprit maşina (un Aro 10 alb, cu prelată) pe dealul Feleacului unde parcă se adunaseră toţi clujenii pentru a vedea acea extraordinară finală de Campionat European în care genialul Van Basten făcea ferfeniţă, cu "foarfeca" sa, echipa URSS-ului, înscriind cel mai frumos gol din istoria fotbalului. Meciul era transmis de iugoslavi şi clujenii instalaseră televizoarele pe capotele maşinilor. Fireşte, cu toţii ţineam cu "olandejii". Întîmplarea are un mic tîlc. Dacă fotbalul şi lectura sînt cele două mari pasiuni pe care le am ("Domnule Rock, vă voi face dreptate altă dată!"), era firesc ca a doua descindere a mea la Cluj să se producă alături de cîţiva dilematici (Iaromira Popovici, Mircea Vasilescu şi a.l.ş.) în Amfiteatrul "Eminescu" al Facultăţii de Litere clujene. Arhiplin cu profesori, studenţi şi chiar elevi de liceu. Cum scopul nostru a fost să ne cunoaştem şi să facem schimb de dileme (şi de Dilemateci) cu cititorii de acolo - complimentele noastre Ioanei Bot, cea care a organizat întîlnirea -, discuţiile s-au întins pe două ore şi jumătate şi poate ar fi continuat mult în noapte dacă administratorul facultăţii nu ar fi trebuit să închidă clădirea. Am fost fericiţi să-i găsim în mare formă pe mai cunoscuţii noştri cititori şi chiar colaboratori (Ştefan Borbély, Ruxandra Cesereanu, Sanda Cordoş, Letiţia Ilea, Florina Ilis, Dora Pavel, Laura Pavel, Marta Petreu, Horea Poenar, Ion Pop, Oana Pughineanu, Liviu Maliţa, Călin Teutişan, Luiza Vasilescu ş.a.), dar satisfacţia supremă a fost să-i cunoaştem pe tinerii cititori clujeni: frumoşi, curioşi, inteligenţi, culturali şi chiar uşor politici. Discuţiile au fost prietenoase şi aprinse, pe subiecte variate şi, cu multă voie bună, s-au iscat chiar cîteva polemici. Aşa ne-am trezit, de pildă, noi, redactorii Dilemei vechi, deseori acuzaţi de elitism, luînd partea culturii populare în, probabil, cea mai consistentă discuţie a întîlnirii care a împărţit, practic, amfiteatrul în două tabere. Am fost întrebaţi, rugaţi, ni s-au făcut confidenţe, ni s-au dat sfaturi, idei, am făcut schimb de dileme, am primit cărţi, am dat autografe şi, cu cîţiva dintre ei, am continuat discuţiile şi ne-am încălzit cu un pahar de palincă în cochetul restaurant cu specific românesc "Roata", apoi cu un ceai verde în Café "Piaf" ascultînd jazz... Ce mai, Clujul a fost mişto! Deja avem nostalgii şi - se ştie - cu nostalgiile nu te poţi pune. Ne mai ducem. Marius CHIVU

Mai multe