Incorectitudinea politică a lui Beckett

La începutul lunii februarie, un articol publicat pe site-ul universității olandeze Groningen (ukrant.nl.) avea să facă valuri în mass-media internațională. „O piesă de teatru ale cărei personaje sînt exclusiv masculine a fost interzisă, deoarece audiția pentru actori a fost organizată doar pentru bărbați” – titra articolul știrea potrivit căreia unei companii studențești de teatru i s-a interzis premiera spectacolului Așteptîndu-l pe Godot, de Samuel Beckett, pe motiv de incorectitudine politică: audițiile pentru rolurile masculine nu au fost deschise și femeilor, au susținut acuzatorii.

„Compania de teatru studențesc GUTS nu va avea voie să prezinte spectacolul Așteptîndu-l pe Godot la centrul cultural Groningen Usva. Motivul este că echipa a audiat doar bărbați pentru cele cinci roluri masculine ale piesei. GUTS, care a început repetițiile pentru spectacol din luna noiembrie, urmînd să aibă premiera în luna martie, a fost informată asupra acestei decizii. În ceea ce privește Groningen Usva, audiția pentru spectacole deschisă doar bărbaților este în contradicție cu politica de diversitate a universității.”

Regizorul spectacolului, Oisín Moyne, s-a apărat declarînd că audițiile au fost deschise doar pentru bărbați din cauza clauzei pe care însuși Samuel Beckett a lăsat-o în testament, în legătură cu reprezentațiile piesei, potrivit căreia rolurile vor fi atribuite exclusiv bărbaților, despre care susține că nu a știut nimic decît după ce montarea piesei a fost votată de membrii companiei. Mîinile i-au fost legate, a spus, de vreme ce compania sa mică n-ar putea susține un proces, adăugînd, cu timiditate, că totuși, chiar dacă rolurile sînt jucate de bărbați, echipa de producție include și femei, și persoane LGBT. 

Însă, cînd consiliul studențesc din universitate a aflat despre această audiție, exclusiv masculină, a decis să anuleze spectacolul. Potrivit președintei consiliului, Fay Sterken, cînd au primit cererea de subvenție pentru montarea spectacolului, au analizat proiectul și atunci au descoperit, cu groază, că GUTS a acceptat acea clauză care prevede ca distribuția să fie exclusiv masculină. „Am fost îngroziți! Este împotriva tuturor principiilor noastre” – a declarat Sterken.

„Femeile nu au prostată!”

Deși piesa Așteptîndu-l pe Godot se pretează unui număr infinit de interpretări – de la politice la sociale, traversînd spectre filosofice și analize psihologice –, Beckett a pus cîteva frîne în dezinvoltura interpretațională – una dintre acestea fiind interdicția pentru femei de a juca în această piesă.

Asta s-a întîmplat din cauză că, în anii 1980, mai multe companii de teatru feministe au vrut să monteze piesa, rolurile fiind interpretate exclusiv de femei. Autorul a pus atunci piciorul în prag, declarînd că „Femeile nu au prostată”, referindu-se la faptul că unul dintre personaje, Vladimir, trebuia să părăsească frecvent scena pentru a urina, adăugînd că o femeie nu poate interpreta rolurile din piesă, de vreme ce nu își poate însuși trăsăturile principale ale unui bărbat. 

Totuși, în 1988, o companie de teatru olandeză, De Haarlemse Toneelschuur, a montat o producție regizată de Matin Van Veldhuizen cu toți actorii de sex feminin. Beckett a dat în judecată compania, susținînd că piesa sa a suferit „mutilări”, că ideile sînt „deformate” și a cerut în instanță interzicerea spectacolului. Nu a avut cîștig de cauză, judecătorul care a prezidat procesul nu a fost de acord cu afirmațiile autorului, conchizînd că „integritatea operei nu a fost încălcată de această montare. Iar spectacolul poate fi, așadar, jucat”.

Despre acel episod, biograful ales de Beckett, profesorul James Knowlson, a notat în cartea sa Damned to Fame: The Life of Samuel Beckett că „Problema de gen i s-a părut o distincție atît de vitală dramaturgului, încît a reacționat furios, instituind o interdicție a tuturor montărilor pieselor sale în Țările de Jos”.

Interdicția a fost contestată de-a lungul timpului, de mai multe companii de teatru care s-au încăpățînat sistematic să monteze piesa lui Beckett cu distribuție feminină, ignorînd dorința scriitorului, emisă în timpul vieții și lăsată prin testament.

Astfel, la doi ani după moartea scriitorului, în 1991, un judecător francez a decis că producțiile cu distribuții feminine nu ar cauza prejudicii excesive moștenirii lui Beckett, drept urmare a permis ca piesa să fie interpretată de distribuția exclusiv feminină a companiei de teatru Brut de Beton la Festivalul de la Avignon, cu mențiunea ca, înainte de fiecare spectacol, să fie totuși amintită obiecția scriitorului. 

„Jérôme Lindon, desemnat pentru a proteja integritatea operelor lui Beckett, a încercat să blocheze producția spectacolului Așteptîndu-l pe Godot montată de compania de teatru Brut de Beton la prestigiosul Festival de la Avignon. Lindon a spus că piesa a fost despre personaje masculine și va fi deformată de o distribuție formată exclusiv din femei. Însă judecătorul Huguette Le Foyer de Costil a decis că producția nu ar provoca daune excesive moștenirii lui Beckett și că anularea ei ar dăuna companiei de teatru” – scria The New York Times, pe 6 iulie, 1991.

Procesul respectiv a creat un precedent folosit în următoarele (numeroase procese) pe care Edward Beckett, executorul averii scriitorului, a trebuit să le intenteze, în numele dorinței testamentare a unchiului său. Fără prea mare succes. Ca atare, au urmat mai multe asemenea procese intentate companiilor de teatru din mai multe țări, care s-au încăpățînat să monteze piesa mai degrabă în numele egalității decît în cel al artei. 

În 2006, avocații Fundației Samuel Beckett au emis o interdicție împotriva teatrului din Pontedera, Toscana, încercînd să oprească spectacolul montat cu distribuție feminină. Însă fără succes. 

Potrivit The Guardian, „regizorul și distribuția au ignorat contestația legală, continuînd reprezentarea spectacolului, iar un tribunal din Roma i-a susținut. S-a stabilit (...) că bărbații nu au monopol asupra rolurilor. Avocatul companiei de teatru, Maurizio Fritelli, a salutat decizia drept o victorie a libertăților civile. «Sentința este valoroasă, nu doar din punct de vedere tehnic al interpretării legii», a spus el, «ci reiterează faptul că bărbații și femeile au drepturi egale, și se pare că este încă pare necesar să subliniem acest lucru»”.

Bătălia ideologică vs dorința scriitorului

În ceea ce privește compania studențească GUTS, ea a fost lovită de ideologia corectitudinii politice tocmai pentru că a respectat dorința dramaturgului – chiar dacă, ulterior, membrii s-au distanțat de aceasta.

De ce este însă ignorată această dorință exprimată fără echivoc și lăsată testamentar? Pe de o parte, putem vorbi despre o încăpățînare ideologică, acel iz de răzgîială tradus prin „Dar eu de ce n-am voie?”, invocat, de altfel, de către Universitatea Groningen: „Într-adevăr, Beckett a declarat în mod explicit că această piesă trebuie jucată de cinci bărbați. Însă vremurile nu mai sînt aceleași. Ideea că doar bărbații au voie să interpreteze aceste roluri este depășită și chiar discriminatorie”.

O idee vehiculată de artiștii care se opun dorinței scriitorului. 

Intervievat de The Guardian, Jack Wakely, un membru non-binar al companiei de teatru de clovni Silent Faces, care a vrut să interpreteze Godot, a declarat că „drepturile de autor pentru o piesă expiră la 70 de ani de la moartea dramaturgului, ceea ce înseamnă că femeile și interpreții non-binari trebuie să aștepte legal pînă la sfîrșitul anului 2059 pentru a putea juca în rolurile lui Vladimir și Estragon. Cu o înțelegere din ce în ce mai fluidă a genului astăzi, restricțiile Fundației Beckett par din ce în ce mai arhaice”. 

În aceeași ordine de idei, și actrița Lisa Dwan declară că aceste restricții sînt depășite, insinuînd că dacă Beckett ar trăi azi, ar putea să aibă o altă viziune: „Nu este ca și cum reprezentanții fundației ar putea să se întoarcă în timp și să verifice aceste restricții cu autorul. (...) Comportamentul lui Beckett era schimbător și deseori își modifica opiniile”.

De cealaltă parte a baricadei, jurnalista Emmanuelle Ducros comentează cazul din Olanda, care a readus pe tapet controversa clauzei lui Beckett, în rubrica sa „Voyage en Absurdie” (lopinion.fr): „Dacă Beckett refuză să se plece postum în fața capriciilor inclusiv egalitariste, el trebuie să dispară. Și toate acestea în numele unei «comunități deschise și incluzive», într-un domeniu care ține de cultură, de cunoaștere și descoperire. Am căutat modalități de a defini această întîmplare. Poate prin cenzura care ne devine din ce în ce mai dragă? Prin veto dat toleranței? Excomunicare surîzătoare? Oricum am defini acest caz, este o dovadă clară că azi ne putem lăuda cu o măreție sufletească infinită, în timp ce mintea ni se îngustează din ce în ce mai mult”.

Una peste alta, într-un mod ironic, deși dorința sa este sistematic ignorată, contestată și blamată, am putea spune că Samuel Beckett este cel care, în final, are cîștig de cauză. Așteptîndu-l pe Godot este, în definitiv, o metaforă a zădărniciei, a absurdului și derizoriului uman.