În România, privește cineva viitorul?
Oamenii au fost, sînt și vor fi întotdeauna preocupați de viitor, de improbabilitatea vremurilor ce vor veni, iar asta este foarte bine. Incertitudinea îi face pe oameni curioși, chibzuiți și atenți. Certitudinea îi face orbi și proști. Pentru unii, viitorul este o joacă indiferentă, pentru alții o speculă, un business, iar pentru prea puțini este un stimul care-i incită în general la decizie, la acțiune. Cert este că ne place să ne dăm cu părerea despre viitor, ne preocupă neantul unei lumi nevăzute, în care nu știm ce rol vom avea (dacă vom avea vreunul). Dinspre Vest se aud tot felul de întrebări: „Care vor fi job-urile viitorului?“, „Ce abilități trebuie să asimilăm pentru a ne adapta viitorului digital?“, „Vom mai avea viață privată, intimitate?“, „Cum ne vom iubi în anul 2030?“, „Ne vom adapta provocărilor viitorului erei digitale?“, „Vom avea ce să mîncăm peste zece ani?“, „Dar peste douăzeci de ani?“, „Banii vor fi înlocuiți în totalitate de criptomonede?“, „Ne vor înlocui roboții?“, „Vine o nouă criză financiară?“, „Începe un alt război mondial?“.
Și pe mine mă preocupă viitorul, cu atît mai mult privind dinspre România, spațiu din care viitorul este greu de prevăzut. Sînt cîteva idei care îmi scurtcircuitează rațiunea, făcînd de la început o distincție clară între viitorul unora și viitorul tuturor. Cu alte cuvinte, nu știu dacă proiecțiile la care mă gîndesc aievea se vor aplica vreodată României, Europei sau numai mie, într-o lume nouă, la construcția căreia îmi imaginez, iată, că lucrez, avînd o perspectivă ușor pesimistă asupra următorului deceniu, un vis despre o realitate care în opinia mea ar trebui să ne preocupe mai mult decît trecutul nostru „înregimentat“.
Pînă în anul 2030, autoturismele vor fi interzise definitiv în marile orașe. Va fi construită o infrastructură de parcări private supraterane, amplasate la marginea orașelor, în care mașinile vor fi parcate obligatoriu. Pe actualele străzi (blocate deja pînă la refuz de numărul prea mare de autoturisme) oamenii vor circula cu biciclete, trotinete electrice și scutere electrice sau vor merge pe jos. Problema traficului în marile orașe va fi astfel rezolvată direct de către cei pentru care traficul este o problemă și nu de către aparatul de stat.
Investițiile străine ale marilor companii se vor concentra din ce în ce mai mult către sudul Europei în următorul deceniu, urmînd ca apoi să fie direcționate către Orientul Mijlociu. Emigrarea masivă a elitelor Europei către China, Japonia sau Australia (care vor primi, de nevoie, din ce în ce mai mulți tineri emigranți bine pregătiți) și îmbătrînirea populației Europei pe fondul scăderii ratei natalității pînă în anul 2030 vor duce la scăderea considerabilă a puterii economice a Uniunii Europene și a însemnătății financiare a continentului european la nivel mondial. Una cîte una, țări actualmente considerate poli economici în Europa, precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța sau țările nordice, vor deveni teritorii semipustii.
Foto: wikimedia commons
Lipsa din ce în ce mai acută a hranei la nivel global, inegalitatea veniturilor între păturile sociale existente și discrepanța extremă a nivelului de trai între clasele sociale vor subția pătura de mijloc pînă la eliminarea acesteia în totalitate, vor contribui la producerea unor mișcări demografice masive, conducînd la declanșarea unor războaie civile la nivelul Europei, după ce populația de la orașe va ataca populația de la sate pentru a dobîndi singurul mijloc redutabil de asigurare a hranei: pămîntul. Așadar, vom asista în următorul deceniu la o revenire la glie, o reconsacrare a industriei agroalimentare, agricultura devenind profesia de bază a actualelor gulere albe, cei care azi se mîndresc cu facultăți, masterate și certificări alese și lucrează în marile corporații.
Atacurile cibernetice vor spori gradul de nesiguranță al oamenilor și vor pune presiune pe marii investitori, care vor lua în considerare reducerea substanțială sau chiar încetarea activităților comerciale, în contextul în care investițiile pentru asigurarea securității sistemelor informatice se vor dovedi prea costisitoare pentru a menține rentabil un business de anvergură. Astfel, pînă în anul 2030, jumătate din populația muncitoare actuală a planetei își va pierde locul de muncă, iar un sfert din jumătatea rămasă vor fi declarați inadaptați social și vor fi înlocuiți de roboți și de inteligența artificială. Oamenii încadrați în muncă vor fi auxiliari tehnologici, în sensul în care vor asista roboții pentru a asigura buna funcționalitate a acestora.
Aceste idei sînt autorizate de lucrări ale trecutului recent, dintre care amintesc volumul lui Jacques Attali intitulat Scurtă istorie a viitorului, volumul lui George Friedman intitulat Următorii 100 de ani – previziuni pentru secolul XXI, sutele, chiar miile de locuri de muncă desființate de către unele dintre cele mai mari companii la nivel global începînd cu anul 2018 și, nu în ultimul rînd, de convingerea mea că de acum înainte, pînă în anul 2030, tehnologia va grăbi transformările amintite.
În tot acest timp, România, preocupată veșnic de „treburile interne“ și suferind de mania persecuției Vestului, preferă să confirme în continuare, cu indiferență, opinia generală (și corectă) că este o țară neimplicată, întotdeauna lipsită de ajutorul (binemeritat) al „altora“ și mărginită la imaginea trecutului său glorios („Micul Paris“, „Grînarul Europei“) de care nu se desprinde, în timp ce, la nivel global, viitorul este o preocupare dezbătută public din ce în ce mai mult în ultimii ani. România nu a progresat niciodată ca urmare a voinței proprii, ci doar forțată de împrejurări, iar din cauza „poziționării geopolitice“ nu a fost capabilă să observe mersul lucrurilor pentru a construi o perspectivă statală de viitor. Drept urmare, atunci cînd scriu că ar trebui să părăsim ancora vechiului regim care înseamnă din ce în ce mai puțin în lumea de mîine, nu înseamnă că sînt radical sau că refuz istoria, ci că observ România din afara spațiului ei, adică din acel viitor despre care vorbesc și înspre care (aleg să) privesc.
Oricum, nu știu dacă viitorul va fi sau nu astfel cum îl anticipez în prezentul articol, însă, în cazul în care proiecțiile mele vi se par demne de o ecranizare SF, mă consolează certitudinea că frumusețea oricăror plăsmuiri despre viitor este aceea că nimeni nu poate să spună ferm dacă vorbești prostii sau dacă vei avea dreptate.